Lia Olguta Vasilescu cere o ancheta parlamentara referitoare la cheltuirea fondurilor ICR
Data publicarii: 17/11/2010
Senatorul PSD Lia Olguta Vasilescu i-a cerut, miercuri, in plenul Senatului, presedintelui Comisiei de cultura, Sergiu Nicolaescu, sa demareze o ancheta referitoare la cheltuirea fondurilor ICR, amintind ca institutul a tiparit o carte a consilierului la Presedintie Catalin Avramescu.
"In urma cu vreo doua saptamani am avut un proiect al domnului Branza (William Branza, PDL - n.r.), care spunea ca ar trebui sa avem mai multe filiale ale Institutului Cultural Roman. Eu nu-mi amintesc sa fi avut cine stie ce merite in strainatate, ci doar de scandalul cu simbolurile fasciste si, nu pot sa uit, faptul ca ICR tipareste carti ale consilierilor prezidentiali, pe banii nostri, ai tuturor, pe banii statului. Domnul Catalin Avramescu, care e si consilier prezidential, si-a tiparit de curand, pe 7.000 de euro, o carte la editura Princeton pe banii Institutului Cultural Roman, deci pe banii statului roman. Inteleg ca nu este singura situatie", a declarat Lia Olguta Vasilescu.
Ea i-a cerut lui Sergiu Nicolaescu, presedintele Comisiei de cultura, demararea unei anchete la ICR.
"Vreau sa-l rog pe domnul Sergiu Nicolaescu, in calitate de presedinte al Comisiei de cultura, sa faca o ancheta cu ce se intampla cu banii ICR, cu banii statului, sa vedem si noi unde se duc banii, pentru ca nu mi se pare firesc sa se tipareasca o carte a unui consilier prezidential. Nu mai amintesc faptul ca domnul Avramescu spunea in presa ca ii place sa se trezeasca foarte tarziu si ca n-a platit in viata lui o factura... Probabil ca nu plateste nicio factura, pentru ca plateste statul roman facturile sale", a adaugat Vasilescu.
Senatorul PSD a facut aceste declaratii in timpul dezbaterilor la un proiect de lege al deputatului PDL William Branza, respins de Senat cu 81 de voturi si 2 abtineri, care prevedea retinerea unui comision de 1% din banii trimisi in sau din strainatate de catre persoane fizice, iar banii sa fie destinate finantarii proiectelor si a programelor destinate promovarii culturii nationale in randul comunitatilor romanesti din strainatate prin Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni.