Crestinul si politica (II)

Nu credeam ca articolul publicat saptamina trecuta va mai avea nevoie de o continuare. Am crezut ca sunt suficiente repere pentru un crestin in acel text, insa am intalnit, in ultimele zile, persoane care inca mai cred ca viata politica este doar pentru "ceilalti" si ca, daca nu trebuie sa arate chiar sila vizavi de unele aspecte ale vietii politice, in orice caz, crestinul ar trebui sa vada ca fiind extrem de pagubitoare orice implicare in acest sens. Unii considera chiar ca acesta este un specific al Ortodoxiei, spre deosebire de alte confesiuni crestine, caracterul contemplativ (adica o viata duhovniceasca intensa si autentica) fiind opozabil, in astfel de conceptii, unui activism social, mai aproape de firea crestinului occidental. Mi se aduc drept dovada secole de istorie in care Biserica a fost un soi de refugiu, un loc de alinare pentru sufletele celor coplesiti de vitregiile vremurilor. Opinia, cel putin a mea personala, este ca o astfel de viziune nu este chiar specifica unei autentice vieti crestine, ca nu corespunde intrutotul dimensiunii unei vieti duhovnicesti.

Mai intai, chiar din istorie vedem cum crestinismul a constituit sursa de inspiratie si cel care a conferit consistenta la nivelul unor state, voievodate, imperii etc. Cel mai la indemana exemplu este cel al Imperiului bizantin, cunoscuta "simfonie bizantina" dintre stat si Biserica ramanand, pana astazi, un model si o dovada ca se poate gasi un loc de intalnire pentru Imparatia lui Dumnezeu si imparatia cezarului. Si in spatiul romanesc se regasesc numeroase exemple, precum cel al Moldovei lui Stefan cel Mare si Sfant, in care dimensiunea crestina nu era doar o caracteristica a vietii religioase, ci isi punea amprenta pe insasi politica statului respectiv. Venind mai aproape de zilele noastre, desi nu se vorbeste suficient despre aceasta, nu putem trece cu vederea miile de vicitime ale inchisorilor comuniste, persoane persecutate de regimul totalitar pentru ca indrazneau sa aduca o critica pe baze crestine (religioase) la adresa sistemului (si nu vorbim aici doar de preoti, ci de toti cei care nu puteau tolera nedreptatea si prigoana ateista, marturisindu-L pe Hristos si, implicit, intregul ansamblu de valori morale crestine). Iar in decembrie 1989 a devenit si mai evident ca demonstrantii care ingenuncheau si rosteau rugaciunea "Tatal nostru" se ridicasera impotriva dictaturii si in numele unei libertati si a unei demnitati a persoanei umane asa cum este ea postulata de credinta crestina.

Dar poate cel mai elocvent exemplu pe care-l putem gasi pe tema "crestinul si politica" este cel care, desi bimilenar, isi pastreaza nealterata actualitatea. Este vorba de cazul Sfantului Ioan Botezatorul si de modul in care s-a implicat el in viata sociala a timpului sau. Numit de Hristos ca fiind cel mai mare om "ridicat intre cei nascuti din femei" (cf. Matei 11, 11), ascet ce a dus, inca de la o varsta frageda, o viata de o asprime de neegalat, Inaintemergatorul Domnului nu doar ca a propovaduit venirea Imparatiei si a lui Mesia, ci a avut si o atitudine necrutatoare fata de toate lipsurile morale ale timpului sau. Erau certati de catre el nu doar fariseii pentru impietrirea inimii lor, ci si vamesii care spoliau pe platitorii de taxe, precum si soldatii care isi depaseau cu mult obligatiile prin abuzuri, crime, furturi etc. Dar cel mai dur era cu insusi conducatorul acelui timp, cu tetrarhul Irod, pe care-l acuza ca era calcator de lege, luand de sotie pe Irodiada, femeia fratelui sau. Sfarsitul acestei voci care "striga in pustie" il stim cu totii: desi Irod il iubea si, "stiindu-l barbat drept si sfant", il ocrotea, "multe facea si cu drag il asculta" (Marcu 6, 20), totusi ajunge sa-l ucida la cererea fiicei Irodiadei, care i-a cerut capul pe o tipsie drept rasplata pentru dansul sau la o petrecere.

          Rugaciunea – suprema forma de implicare in politica!

A fost sau nu Ioan Botezatorul implicat in politica timpului sau? Avand in vedere ca tinta criticilor sale erau mai-marii tarii si faradelegile savarsite de acestia (mai ales incalcarea legii iudaice de catre Irod), cred ca suntem indreptatiti sa afirmam ca el a avut o pozitie cu unele consecinte in viata publica de atunci. Evident ca atitudinea Sfantului Ioan nu era alimentata de niscaiva ambitii politice, el nu urmarea sa-l dea jos pe Irod pentru a-i lua locul sau pentru a pune pe altul in locul sau. El dorea doar ca aceia care erau in frunte sa respecte Legea (cea iudaica, a timpului sau). Vedem ca nimanui nu-i spune Botezatorul Domnului sa-si lase functia sau sa-si dea demisia: vamesilor (perceptorilor de taxe) le cere doar sa nu faca mai mult peste ceea ce le este randuit, iar ostasilor sa nu invinuiasca pe nedrept si sa fie multumiti cu solda lor (cf. Luca 3, 12-14). Nimanui nu-i cere sa-si schimbe statutul social, predica lui nu este revolutionara in acest sens, ci tuturor le cere sa-si schimbe inima si viata prin pocainta, adica prin lepadarea de faptele rele si prin lucrarea de fapte bune.

Acest model, al Sfantului Ioan Botezatorul, il putem prelua si noi. Nu se cere crestinului sa lupte pentru functii sau pentru putere politica. Cu atat mai putin sa sustina, in acest scop, pe unul sau pe altul. Dar orice crestin, daca viata lui este cu adevarat crestina, are datoria sa demaste raul din societate, sa-l identifice si sa-i spuna pe nume, nu sa se ascunda in spatele unei atitudini pseudo-duhovnicesti. Raspunderea noastra principala este, desigur, sa primim si sa lasam sa creasca Imparatia inlauntrul nostru. Dar nu mai putin important este ca aceasta Imparatie sa o dorim a veni acum in lume, caci de aceea spunem de cateva ori pe zi in rugaciunea "Tatal nostru": "vie Imparatia ta, faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant". Daca vocea noastra nu se aude in societate sau se aude in mod neconvingator, nefiind luati in seama de oameni, inseamna ca, de fapt, viata noastra duhovniceasca este una superficiala. Ioan Botezatorul nu a predicat prin localitatile timpului sau, nu a cautat multimile spre a le convinge, ci multimile l-au cautat pe el in pustie, pentru ca auzisera despre viata lui plina de sfintenie. Cind viata noastra va fi, cu adevarat, una de sfintenie, atunci si cuvantul nostru va fi puternic si societatea ne va asculta. Incat exista o legatura extrem de stransa intre viata duhovniceasca si cea sociala (politica, in sensul de implicare in "treburile cetatii"). Cu cat suntem mai duhovnicesti, cu atat suntem mai implicati (chiar fara sa ne dorim sau sa cautam aceasta) in viata sociala; insa cu cat suntem mai departe de Dumnezeu, cu atat suntem mai departe si de oameni, chiar si daca am fi implicati, inclusiv prin functii, in diverse componente ale vietii publice.

Cat despre subiectul aflat in dezbatere in aceste zile toride de vara in viata politica romaneasca, vad, aici, un motiv si un imbold in plus, pentru crestini, de a se apropia si a se implica in viata cetatii, nu implicand si Biserica (aici este, precum am mai spus, o alta discutie), ci implicandu-se in calitatea lor de cetateni. Stiu oameni politici care se spovedesc si, desi le este greu sa reziste in fata atator compromisuri care li se cer, dorinta lor de a lucra, in mod real, pentru binele societatii nu a scazut deloc. Se intaresc adesea retragandu-se la cate o manastire, cautand cuvant de folos sub epitrahilul duhovnicului. Biserica se roaga si pentru acestia, dar si pentru toti cei care se afla, vremelnic, la conducere, cu formula "pentru conducatorii tarii noastre, pentru mai-marii oraselor si ai satelor…". Rugaciunea e, in ultima instanta, suprema forma de implicare in societate si de intrajutorare a celuilalt! Pare paradoxal acest lucru, dar viata Sfantului Ioan Botezatorul ne confirma intrutotul eficienta acestei cai. Restul e voia si planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi, incepand de la cei ce traiesc in desavarsita izolare si ajungand pana la cei implicati efectiv in activitati socio-politice.