De ce "sintem mereu complet descoperiti"?

O elita care joaca alba-neagra cu principiile e o elita care, mai devreme sau mai tirziu, joaca alba-neagra si cu vietile oamenilor.

Un prestigios eseist roman scria ca edificarea Romaniei Mari a fost posibila doar datorita „elitelor" noastre care, bine conectate la „saloanele" si „lojile masonice" cele mai influente ale vremii, au stiut, cu desavirsita abnegatie si intens patriotism, sa influenteze elitele europene in favoarea Romaniei. Din pacate, mai nota cindva cunoscutul eseist, „masele rurale" ale Romaniei nu s-au ridicat la inaltimea elitelor si, in loc sa ajute misiunea civilizatorie a acestora, le-au pus bete in roate. „Catastrofa" care e istoria Romaniei se datoreaza, deci, maselor rurale necivilizate care si-au tradat elitele.

Un alt prestigios eseist exclama recent ca „sintem mereu complet descoperiti" de oameni care „nu dau doi bani nici pe tara, nici pe datorie", de oameni care, „desi se afla in pozitii cheie", ne lasa in „ofsaid fara nici un fel de avertisment". Ba chiar „ne fac intotdeauna tot raul de care sint in stare (cum ar fi sa ne trimita la moarte sau sa ne arunce in mizerie)". Istoria noastra, mai noteaza renumitul eseist, ne ofera multe asemenea exemple. De exemplu: „Cind Romania a intrat in Primul Razboi Mondial, toata lumea a descoperit ca soldatii nostri erau si prost echipati, si prost inarmati, si prost condusi. Doi ani de neutralitate nu folosisera armatei sa se puna la punct, ci slujisera afaceristilor sa faca bani pe seama ei. (...) In 1916, numai un noroc a facut ca faptele citorva nerusinati sa nu zadarniceasca realizarea unitatii nationale".

Asadar, ceea ce primul eseist pune pe seama elitelor, cel de-al doilea pune pe seama norocului. Pentru primul eseist poporul e o masa arhaica, impotrivindu-se catireste modernitatii catre care o propulsau elitele. Pentru cel de-al doilea eseist, poporul a luptat si a murit eroic, in ciuda tradarii elitelor care aproape ca a compromis jerta umilitilor si obiditilor. Primul eseist se asimileaza elitelor si moralizeaza poporul roman. Cel de-al doilea eseist se contopeste cu norodul si vitupereaza la adresa elitelor. Dar primul si al doilea eseist sint de fapt aceeasi persoana. La momente diferite in timp. Cu audienta si scopuri diferite.

De ce sintem „mereu complet descoperiti"? Poate pentru ca „elita" noastra e mereu pe alta pagina decit noi. Poate pentru ca „elita" noastra nu e o adevarata elita, ci doar o adunatura de „middlemen", niste functionari de gubernie, niste oameni la un ghiseu numit Romania. Cit timp stau de partea cealalta a orificiului, televizual sau ministerial, prin care ne vorbesc, sint siguri pe ei, detasati, sceptici, epicureici, otiosi. Dar posibilitatea ca ar putea fi azvirliti de partea cealalta a orificiului, ca ar putea fi „lepadati" in lumea reala, ii face sa devina populisti, lideri de opinie, sa scoata morala, manierele, istoria si moastele din debara. Astfel s-ar explica de ce penduleaza intre dispretul arendasesc fata de „mase" si retorica populist dolorista. Intre zelul tehnocratic si eticismul de amvon civic. Cit sint in gratiile superiorilor lor ierarhici, „elitele" noastre ne privesc de sus, asa cum se uita un chihuahua dus in brate de un halterofil la un ciine de ograda. Cind sint lasati din brate, sau li se taie din portia de „pellets", se dau „de-ai nostri", „din popor". Dar un chihuahua tot un chihuahua ramine, chiar daca, la vreme de restriste, parasit printre blocuri, se recomanda, ventriloc-baritonal: „Gerula".

„Elita" e un grup de oameni „distinsi". Ca atare, principala functie a elitei ar trebui sa fie aceea de a pastra, pune in aplicare si reprezenta (adica trai conform cu) principiile care fac posibile distinctiile: sociale, profesionale, morale, estetice etc. O elita care traieste mai ales din tulburarea criteriilor nu mai e elita, ci anti-elita, pentru ca submineaza chiar principiile care fac posibila o elita. Si care fac posibila o cultura (fie ea si tribala) sau o civilizatie (fie ea si decadenta). O elita care joaca alba-neagra cu principiile e o elita care, mai devreme sau mai tirziu, joaca alba-neagra si cu vietile oamenilor.

De aceea e important sa stim si sa urmarim ce spune, ce face si cum traieste „elita" noastra. Sigur ca nu orice om din Piata Obor are acces la altitudinile revistei „Idei in dialog", de exemplu. Uneori, chiar si cei de la „Idei in dialog" lesina - demn, e adevarat - din cauza atmosferei rarefiate in care evolueaza. Dar chiar daca ideile elitei sint „elitiste" si nu sint accesibile tuturor, acest lucru nu inseamna ca nu au impact asupra tuturor. Opacitatea conceptuala nu genereaza irelevanta sociala. O falsa revolutie epistemologica acceptata ca atare de elita duce la schimbarea manualelor sau programei dupa care invata elevii in scoli. Un pseudo-consens al „elitei" ONG duce la modificarea relatiilor dintre parinti si copii sau a vietii de familie. O pseudo-ultima moda occidentala duce la ideea ca, din cauza ca au votat cu Iliescu, taranii trebuie sa dispara pentru ca sint daunatori modernizarii. Si asa mai departe. Chiar daca nu sint la fel de populari precum cintaretii de manele, teleginditorii, analistii si universitarii care alcatuiesc „elita" noastra au impact asupra vietilor noastre pentru ca functioneaza ca agenti politici si gardieni ai sistemului.

Sintem si vom fi mereu „complet descoperiti" atit timp cit nu vom invata sa interpretam „visele" celor care ne conduc si atit timp cit cei care ne conduc nu vor accepta ca adevarata constiinta istorica nu te invata doar zadarnicia lucrurilor, ci mai ales valoarea lor, si ca deci cinismul si realismul nu sint unul si acelasi lucru.