Metaforele-cheie din povestirile lui Lucian Teodorovici

A fost vorba de dragoste sau de mila? In jurul miinilor tortionarului se invirte, citeodata, seara, un roi de futuri... Cel putin, in inchipuirea mea de cititor..

Metaforele si imaginile din Celelalte povesti de dragoste (Ed. Polirom, 2009) ale lui Lucian Teodorovici au o puternica tenta simbolica. Totul decurge natural, fara nici un fel de artificii. Tonul e simplu, la obiect, fara inflorituri de prisos. Caracterul simbolic si in mare masura parabolic e legat atit de natura personajlelor, cit si de situatiile, oarecum insolite, in care evolueaza protagonistii. Evenimentele se rostogolesc unele peste altele, fara ca autorul sa caute a le dirija. Asta doar in aparenta. In esenta, totul e foarte bine cintarit, la nivel intuititv, desigur, si apoi pus in pagina. Naratorul se comporta asemenea unui om care a iesit cu un ciine la plimbare si merge gindindu-se la ale lui, in timp ce ciinele isi vede si el de "treburile" sale. Din cind in cind, lesa in care e tinut patrupedul se incordeaza si atunci stapinul ciinelui e nevoit sa se opreasca in loc ca sa vada ce se intimpla. Nu se intimpla nimic deosebit: ciinele a intilnit un semen de-al lui pe trotuar si vrea sa-l amusineze. Ajungind la marginea orasului, stapindul il lasa sa zburde liber, contemplind peisajul, presarat cu nori, si ierburi prafuite, ce se deschide in fata sa. La un moment dat, sirul gindurilor sale e perturbat de latraturile ciinelui care s-a oprit in spatele unei tufe de maracini si incepe sa sape de zor. Inima stapinului zvicneste cu putere: "Nu cumva a dat peste un cadavru?", se intreaba el, apropindu-se de patrupedul ce latra zbuciumat. "In cazul acesta, ce ar trebui sa fac? Sa anunt Politia sau ba?". Intre timp, stapinul, minat de curiozitate, se apropie de gropa. Ciinele a descoperit un os... Omul rasufla usurat. A scapat de complicatii. Dar nu si de mustrarile de constiinta, care-l napadesc. Intre timp, latrind de zor, potaia a dat peste piciorul unui boschetar ce zace abandonat in iarba... Si tot asa: lantul slabiciunilor continua...

Fiecare din cele 11 povestiri ce alcatuiesc volumul au drept nucleu cite o imagine ce ne ramine intiparita puternic in memorie. In prima povestire, Sobolanul e mai viu decit testoasa, ea se invirte in jurul unui "stilp chior de la o intersectie", unde cei doi protagonisti se opresc, dupa disputa purtata la bar pe marginea diferentei dintre dragoste si iubire, sa astepte "fie doua saptamini, fie chiar si o luna intreaga" perechea adevarata de indragostiti ce le va iesi in cale. Povestitorul si prietenul sau scenaristul (ciinele in lesa?) stau zgribuliti sub felinar, asteptind sa treaca perechea de indragostiti insotita de un roi de fluturi (ne aflam in februarie) care sa "le zboare apoi, de nebuni, prin stomac", incalzindu-le singele si deetrminindu-i sa simta, pe propria lor piele, diferenta dintre dragoste si iubire. La un moment dat, unul dintre ei, scenaristul, nu mai rezista si spune: "Mie-mi vine sa ma pis dracu'!" si urineaza pe trotuar. Concluzia la care ajunge povestitorul e concludenta: "uneori asteptarea isi poate pierde orice urma de frumusete din cauza unui fapt banal...".

Unul din firele narative ce se ivesc in aceasta povestire continua intr-alta. E vorba de dragostea unui tortionar fata de o victima a comunismului. Amanuntele care frapeaza in Niste documente sint doua: geanta Adidas plina cu cirnati si caltabosi a femeii intilnite de reporter in autobuzul prafuit, si miinile fostului securist, retras acum la pensie in casa de la tara. O femeie, detinuta la sectia Politic, a fost lovita in timpla de o alta, de drept comun. Victima isi pierde complet memoria. Tortionarul, care are multe pacate pe constiinta, o scapa de bataia de joc a sefilor penitenciarului, inchizindu-se cu ea in celula si povestindu-i ce se intimpla afara. "Mi s-a facut mila, naiba stie de ce, spune el... Vazusem o groaza de oameni batuti. Am batut si eu citiva... I-am batut cu miinile astea si i-am pus apoi sa-si culeaga dintii de pe jos si sa-i inghita unul cite unul...". Sfirsitul povestirii e relatat de femeia cu caltabosi, pe care reporterul o intilneste pe drumul de intoarcere spre casa. Tortionarul a adus-o pe victima in sat si a ajutat-o sa ridice o casa. Dupa revolutie, s-a retras la pensie si s-a stabilit aici. Femeia a murit de mult. Tortionarul isi deapana amintirile in fata unei cani de vin fiert la o soba de tuci. A fost vorba de dragoste sau de mila? In jurul miinilor tortionarului se invirte, citeodata, seara, un roi de futuri... Cel putin, in inchipuirea mea de cititor..

Imaginea-nucleu dintr-o alta povestire, Pe catalige, se construieste in jurul cantonului pustiu scaladat de razele lunii. Copilul cocotat pe catalige se intilneste cu ocrotitorul sau, baiatul directorului, care il salveaza de la inec si il apara de agresiunea celorlalti. "Legatura asta" tine doar un an, dupa care urmeaza si "tradarea". Baiatul pe catalige il intilneste pe celalalt in compania unei fete. Ocrotitorul sau il respinge, stirnindu-i sentimente ambigue de gelozie. Despartirea dintre cei doi protagonisti nu detensioneaza lucrurile. Cu cataligele sub brat, baiatul mai mic se indreapta spre gaura de intrare in pod; celalalt sta cu picioarele atirnate in gol si il priveste in tacere. A doua zi, copilul afla cu uimire ca baiatul directorului, ocrotitorul sau, s-a spinzurat, in pod, din pricina ca iubita lui, cu care se intilnea acolo, l-a parasit. E vorba de-o dubla poveste de dragoste. Una nutrita de baiatul mai mic pentru baiatul mai mare si cealalta - a baiatului mai mare pentru fata care l-a parasit... Care dintre ele e cea adevarata?