Nebun pentru Hristos

Zilele acestea, o sintagma noua (pentru unii) a intrat in constiinta opiniei publice: "nebun pentru Hristos". Cei mai familiarizati cu literatura aghiografica cunosc foarte bine acest tip de caracterizare a unor sfinti, specific mai ales spatiului ortodox rusesc. Aducerea, de la Kiev la Iasi, a moastelor Sfantului Cuvios Teofil ne obliga la a clarifica sensul acestei sintagme si de a deslusi intelesul pe care-l poate avea pentru noi, cei de azi. Mai ales ca termenul "nebun" este, in limbajul curent, asociat unei stari patologice, incompatibila cu specificul vietii traite in sfintenie. Asa incat, inca de la inceput, trebuie precizat ca "nebunia" Sfantului Teofil (ca si a altor sfinti) nu se refera la anumite boli sau neputinte de ordin psihic. Un sfant "nebun pentru Hristos" nu este o persoana bolnava mintal, care nu mai detine controlul asupra comportamentului si gandirii sale, ci este un credincios care alege sa se faca pe sine nebun, din dorinta fierbinte de a se apropia cat mai mult de Dumnezeu, alegand o purtare si un limbaj care pot sminti pe cei din jur, dar prin care se feresc de slava desarta (lauda) pe care ar putea-o primi de la lume. Spre deosebire de un nebun (bolnav mintal) care nu poate alege sa se comporte ca un om sanatos, cel care se face pe sine "nebun pentru Hristos", poate renunta oricand la comportamentul acesta al sau.

Dintr-un anumit punct de vedere, orice sfant poate fi numit "nebun pentru Hristos". Pentru ca sfintenia se dobandeste indreptandu-ne catre Dumnezeu cu o dragoste "nebuna", in care esti dispus sa te rupi de toti si de toate, inclusiv de familie, daca aceasta se face piedica in calea catre Dumnezeu. Sfanta Cuvioasa Parascheva, pe care o cinstim in mod deosebit in aceste zile, a facut multe lucruri "nebunesti" in viata ei: a oferit, pe cand era doar o copila, hainele sale scumpe copiilor mai necajiti, fiind mustrata de ai sai; a impartit toata averea mostenita de la parintii sai si s-a retras spre a trai viata monahala; a revenit in patria sa, spre sfarsitul vietii, dar nu a spus nimanui cine este, traind ca o straina. Tot acest comportament al sau ar putea fi lesne catalogat de catre un om obisnuit ca fiind unul "nebunesc". Dar singura ei dorinta a fost aceea de a implini poruncile din Evanghelie, ascultand in mod desavarsit de Mirele Hristos, in pofida unor reguli sau cutume ale comunitatii in care s-a nascut si a trait cea mai mare parte a vietii sale. Iar astfel de fapte "nebunesti" am putea gasi in viata oricarui sfant canonizat de Biserica Ortodoxa.

Sfintii "nebuni pentru Hristos" se disting totusi de cei care nu sunt numiti ca atare in sinaxare si calendare bisericesti, intrucat au avut un comportament, voit si pronuntat, mai "scandalos" in ochii lumii. Spre exemplu, Sfantul Vasile din Moscova, care a trecut la cele vesnice pe 2 august 1557, obisnuia sa sarute cu lacrimi colturile caselor in care se organizau chefuri si se faceau fapte dezmatate, spre surprinderea multor trecatori. Dar el facea acest lucru nu pentru ca aprecia cele ce se petreceau in acele case, ci pentru ca ii vedea pe ingerii pazitori ai acelora stand, intristati, afara, si se ruga pentru indreptarea celor care o luasera pe cale desfraului si a betiei. Un astfel de comportament, considerat ciudat chiar si de mai marii sai pe linie bisericeasca, a avut si Sfantul Teofil, prezent la Iasi, zilele acestea, printr-o particica din sfintele sale moaste. Acesta a refuzat, chiar de la nastere, sa fie alaptat de mama sa (care a nascut doi gemeni, pe Toma – care a devenit Teofil, dupa calugarie – si pe Calinic), preferand fiertura de cartofi si legume in locul laptelui matern. Faptul ca alegea sa posteasca, prunc fiind, ne indica faptul ca Toma era rodul rugaciunii multor inaintasi cu viata sfanta (tatal sau era preot si provenea dintr-o familie foarte credincioasa). Mama sa, Eufrosina, nu a putut primi o asemenea "jignire" din partea fiului sau si a incercat, cu mintea intunecata de ura si de superstitii, in mai multe randuri, sa-l ucida, dar pruncul a fost salvat de fiecare data de puterea lui Dumnezeu. Spre finalul vietii, si-a cerut iertare de la acest copil al sau, care a fost crescut, succesiv, de mai multe familii, pana la momentul in care a intrat in manastire. Nici in manastire insa Teofil nu a fost inteles si acceptat, fiind catalogat ca "incapatanat si nesupus" si ca facand multa sminteala printre credinciosi prin "ciudateniile" sale. Oamenii insa il iubeau si il cautau pentru milostenia sa si pentru cuvantul sau cel cu multa putere. Uneori le dadea celor care-l cautau la chilie cate un obiect – un ciob, o aschie, un capat de lumanare, chiar o bucata de balega – prin care atragea atentia, in mod profetic, persoanei respective, asupra unor lucruri ce urmau sa i se intample. Dar evita, cel mai adesea, sa dea ochii cu pelerinii, facand din chilia sa un loc de nevizitat, plin de mizerie si de lucruri asezate in dezordine, care "sa-i aminteasca in permanenta despre mizeria si neoranduiala din sufletul sau".

"Va veni vremea cand oamenii au sa innebuneasca"

Cateva lucruri poate intelege crestinul de azi luand aminte la vietile unor astfel de "nebuni pentru Hristos". Mai intai, noi nu putem sa ne numim crestini daca nu alegem sa-L iubim pe Hristos mai mult decat orice altceva de pe lumea aceasta. Iar iubirea noastra sa fie atat de puternica, incat sa biruiasca, la nevoie, orice reguli sau comportamente carora li se supune lumea. Atitudinea Eufrosinei fata de fiul sau, Toma, o regasim, din pacate, si la alte mame din zilele noastre, atunci cand isi ucid copiii prin avort sau cand nu-si apropie copilul de Biserica, nu-l invata nimic despre Dumnezeu or, mai grav, chiar il impiedica pe acesta sa implineasca poruncile evanghelice. Am spovedit adesea tineri care erau mahniti ca mamele lor fie nu le ingaduie sa posteasca, fie nu-i lasa sa mearga mai des la biserica si sa se spovedeasca ("ca doar nu te-ai calugarit, trebuie sa-ti traiesti viata!" – e, cel mai adesea, sloganul acestor mame). Acesti tineri pot fi intariti, prin pilda Sfantului Teofil, in "nebunia" lor pentru Hristos si incurajati sa ia aminte mai mult la dorul din inima lor, cel indreptat catre Dumnezeu, decat la aceasta "ingrijorare" a parintilor trupesti.

Dar sunt multe alte momentele in care esti pus in situatia de a te comporta "firesc" (adica in mod conformist, precum cei din jurul tau), dar poti alege calea unui comportament mai "nebunesc": atunci cand alegi sa mananci de post, desi toti colegii te indeamna sa mananci de frupt; cand esti intr-un mijloc de transport in comun si esti singurul care-si face cruce, la trecerea prin dreptul unei biserici; cand spui o rugaciune si iti faci cruce inainte de a lua masa intr-un loc public samd. Si prin astfel de gesturi, noi Il marturisim pe Hristos si ne facem, cumva, nebuni in fata oamenilor care nu-L iubesc pe Dumnezeu. In nici un caz nu trebuie sa-i imitam pe sfintii nebuni pentru Hristos in comportamentul exterior (adica sa umblam murdari, sa avem camerele in dezordine etc.), dar, daca tinem la comuniunea cu Dumnezeu mai mult decat la parerea oamenilor din jur, nu ne vom sfii a da o marturie crestina oriunde in aceasta lume.

In final, mai trebuie sa reflectam asupra unui alt tip de nebunie, nu pentru, ci impotriva lui Dumnezeu, despre care vorbea Sfantul Antonie cel Mare, cand zicea ca "va veni vremea cand oamenii au sa innebuneasca si, de vor vedea pe cineva ca nu-i nebun, se vor scula asupra lui strigandu-i ca-i nebun, pentru ca nu-i ca ei". Si vremea aceea a cam venit. Cati tineri nu sunt considerati ciudati de catre colegii lor doar pentru ca doresc sa nu aiba nici un fel de relatii sexuale inainte de casatorie? Cate mame nu sunt considerate inconstiente doar pentru ca aleg a naste totii copiii, fara a avorta pe nici unul? Cati credinciosi nu sunt blamati doar pentru ca au ravna pentru cele sfinte mai mult decat de patru ori pe an, uneori fiind certati chiar de catre cei care au datoria de a-i apropia de Dumnezeu? Daca-i binecuvantam pe toti cei care ne sunt stavila in unirea noastra deplina cu Hristos – Domnul si Mantuitorul, ne vom face partasi si multor jigniri. Caci si despre Hristos au indraznit sa spuna multi dintre contemporanii Sai: "Are demon si este nebun. De ce sa-L ascultati?" (Ioan 10, 20).