Sintem botezati. Cum procedam?

Anul care tocmai s-a incheiat, 2011, a fost declarat de Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane drept an omagial al Sfintului Botez si al Sfintei Cununii. Prilej pentru toti, clerici si credinciosi, de a reflecta mai intens asupra acestor doua sfinte taine care consfintesc "nasterea din apa si din Duh" a fiecarui crestin, respectiv intemeierea unei familii. S-a intimplat insa ca unul sau doua evenimente intens mediatizate sa dea apa la moara celor care militeaza inversunat impotriva interzicerii a ceea ce ei numesc "o practica barbara" a Bisericii Ortodoxe, anume botezarea copiilor printr-o intreita scufundare in apa. Va aduceti aminte de stirile care anuntau cum un preot a fost "la un pas sa omoare o fetita in cristelnita", impotriva sa depunindu-se chiar, la politie, o plingere pentru "tentativa de omor". Deloc intimplator, aceeasi stire mentiona ca parintii il rugasera anterior pe preot sa nu le scufunde copilul in apa "si cu capul".

Nu stiu ce urmari a avut, ulterior, acest incident asupra preotului si daca a gresit sau nu prin modul in care a facut botezul. Cu siguranta exista o tehnica de scufundare a bebelusilor in cristelnita (lucru ce se petrece, de altfel, in intervalul a doar citeva fractiuni de secunda) pe care preotii trebuie sa o stapineasca si care implica, obligatoriu, protejarea cailor respiratorii. Si nu vad cum ar ingadui Dumnezeu sa se intimple o tragedie chiar la savirsirea acestei taine! Ceea ce se poate insa constata, din ce in ce mai des, este presiunea pe care o pun asupra preotilor cei care aduc un copil spre a fi botezat intr-un anume fel, adica fara a fi scufundat cu totul in apa. De unde se vede cit de putin sint catehizati unii credinciosi care vad in botez un eveniment "de familie", facut pentru ca "asa au apucat".

In fapt, botezul este momentul in care o persoana, indiferent de virsta, este infiata de Dumnezeu, se naste a doua oara, de data aceasta nu din uterul unei femei, ci din pintecele cristelnitei. Afundarea cu totul in apa semnifica ingroparea omului vechi, nascut sub influenta pacatului stramosesc (adica al neascultarii de Dumnezeu), pe care-l mostenesc toti urmasii lui Adam si ai Evei. "Ingroparea" nu se face oricum, ci impreuna cu Hristos – Mintuitorul lumii (cel nascut din Fecioara Maria, fara de pacat) si in numele Preasfintei Treimi. De aceea se si face cufundarea in apa botezului de trei ori, in numele celor trei Persoane – Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Ea mai simbolizeaza si cele trei zile in care trupul lui Iisus a stat in mormint inainte de a invia. Iar cei care se boteaza sint cei care au murit impreuna cu Hristos si au inviat impreuna cu El. Asa incit este imposibil pentru un cleric sa dea curs "dorintei" exprimate de parintii care "pun conditii" asupra modului in care sa se faca afundarea in apa din cristelnita.

Sigur ca sint cazuri in care, mai ales botezati in regim de urgenta, fiind in pericol de moarte, bebelusii pot fi botezati doar prin stropire. Dupa cum, nemaiavind baptisterii precum odinioara (acele bazine in forma de cruce, unde puteau fi botezati, prin afundare in apa sfintita, catehumenii), cei care au virste la care nu mai pot intra cu totul in cristelnita sint botezati doar prin afundarea capului. Asa se intimpla mai ales in cazul copiilor abandonati prin orfelinate si despre care nu se stie sigur ca au fost botezati, ei alegind, mai tirziu, sa primeasca aceasta sfinta taina. Parintilor care au astfel de pretentii asupra modului de botezare ar trebui sa li se explice aceste lucruri (si altele, evident, ce tin de semnificatia tainei botezului) si, nu in ultimul rind, ar trebui sa li se descrie si modul in care se va face afundarea si masurile de protectie pe care preotul le are in vedere pentru ca apa sa nu afecteze in vreun fel sanatatea bebelusului.

Botezul nu este o pereche de catuse

Modul in care ne raportam la botez, in general, arata multe despre modul in care ne traim credinta. Citind cele de mai sus, unii ar putea inclina sa sustina ca e mai bine sa nu se faca deloc botezul in cazul unui copil ai carui parinti nu constientizeaza importanta acestei taine, ci o integreaza mai degraba la capitolul "traditii" sau ca un preambul la masa festiva in care vor serba venirea pe lume a unui nou membru al familiei. Nimic mai gresit sa gindim asa, dupa cum e la fel de gresit a gindi ca nu ar trebui botezati copiii, ci doar adultii, cei care au capacitatea de a lua singuri o astfel de decizie (nu voi dezvolta aici subiectul necesitatii botezarii pruncilor – puteti citi, spre edificare, articolul "Are Botezul copiilor temei in Sfanta Scriptura?" de pe portalul doxologia.ro). A fi botezat inseamna, asa cum spuneam, a deveni copilul lui Dumnezeu, printr-o infiere mijlocita de Insusi Fiul Sau – Iisus Hristos. Ca orice copil, nu poti sa-ti alegi familia in care sa te nasti, nu poti sa-ti alegi parintii. Dar poti alege, cind cresti, sa-i iubesti, sa le fii recunoscator pentru cele pe care le-au facut pentru tine sau, daca e cazul, sa-i ierti pentru ranile si abuzurile la care te-au supus. Dupa cum poti alege sa nu-i mai vezi niciodata.

Asa este si in cazul botezului. Poti, pe masura ce cresti si-ti constientizezi statutul de crestin, de fiu al lui Dumnezeu, sa te lipesti si mai mult de Cel care este Izvorul a tot binele din viata ta, dupa cum poti alege sa-i intorci spatele, sa-ti iei averea primita de la Dinsul si s-o cheltuiesti prin "tari straine", departe de casa parinteasca. Botezul nu este o pereche de catuse care te leaga de Cineva pentru tot restul vietii, ci o usa care ti s-a deschis o data pentru totdeauna, o sansa de a-ti pastra si consolida statutul de cetatean al Imparatiei Cerurilor. E, cumva, asemeni cetateniei pe care o dobindesti prin nastere, dar la care poti, mai tirziu, renunta in favoarea statutului de cetatean al altei tari. Din punctul acesta de vedere a fost la limita stupizeniei campania dusa de unii care-i indemnau pe romani sa se declare, la recensamintul realizat de curind, drept atei, chiar daca sint botezati! Asta e ca si cum ai putea sa te declari venit pe lume cu OZN-ul, in loc sa recunosti ca te-ai nascut din barbat si femeie. A!, ca poti sa-ti renegi parintii si originea, ca poti afirma ca te simti singur pe lume, asta e altceva, dar nu poti sustine ca, prin asta, nu mai esti fiul sau fiica cuiva anume.

Daca insa, dupa ce ai peregrinat printre straini (a se citi printre duhurile rautatii care ne ispitesc cu tot felul de placeri lumesti, toate sfirsind, invariabil, in durere) si, dezgustat sau satul de mincat roscove (Luca 15, 16), voiesti sa te intorci din nou acasa – adica in Biserica -, o poti face! Chiar si celor care declara ca s-au lepadat de Hristos, atunci cind se intorc, cu pocainta, nu li se mai repeta botezul, ci doar ungerea cu Sfintul si Marele Mir prin care primesc "pecetea darului Sfintului Duh". Atit de important este botezul!

Asa incit, in aceste zile adumbrite de ecoul Bobotezei, nu se poate prilej mai potrivit de a medita la modul in care am intrebuintat acest mare dar pe care l-am primit, cei mai multi, in frageda pruncie. Da, sintem botezati, dar cum procedam mai departe? Sa fii doar cu numele crestin nu ajuta la mintuire. Dar daca luam in serios faptul ca, prin botez, nu mai cersim inlacrimati, precum odinioara Adam, pe la portile raiului, ci avem o usa deschisa la Casa Tatalui ceresc, pe care o putem folosi spre a fi "casnici ai lui Dumnezeu", atunci ne e de mare folos. In orice caz, atita vreme cit traim pe acest pamint, usa nu ni se mai inchide niciodata! Dar nici nu ne baga cineva cu forta inauntru, incit e problema si alegerea noastra daca degeram bintuind prin tinuturi neprietenoase in loc sa gustam din caldura unui dumnezeiesc acasa, rinduit si pentru cei cu familie si pentru cei care sint singuri pe lume…