Un epilog

Poate ca un mod de a restaura Romania ar fi sa nu mai vorbim decit despre lucruri pentru care am pierdut ceva aparindu-le. Intre a trai pentru sau cu tara ta si a trai de pe urma tarii tale e o diferenta la fel de mare precum cea dintre a trai pentru sau cu o femeie si a trai de pe urma unei femei.

A inceput campania electorala. PNL si-a ales candidatul la alegerile prezidentiale. Ziarele au anuntat contracandidatii lui Traian Basescu. Mogulii de toate marimile, culorile si interesele politice sint in fierbere. De aceea, voi intrerupe aici sirul articolelor dedicate "elitei". Nu de alta, dar "elita" e implicata intr-un joc politic, de partea PDL, si nu as vrea sa se creada ca articolele mele sint parte a vreunui complicat algoritm electoral. In Romania, de decenii bune, toti trebuie sa fie oamenii cuiva: ai primului-secretar, ai Securitatii, ai Presedintelui, ai Partidului. Vorba unui mafiot dintr-un film vechi: "Do you know who's his own man? Nobody's his own man. And who wants to be a nobody?". Intr-o tara in care toti sint ai cuiva, cine e liber? Nimeni. Si cine vrea sa fie un nimeni? Un om al nimanui? Doar cineva a carui viata nu e o suma de adaptari. Cineva care traieste ca un martor al adevarului, de la adevarul umil al propriei biografii, pina la adevarul istoric sau pina la Adevarul la care te rogi.

Am crezut, multa vreme, ca "elita" noastra intelectuala e alcatuita din astfel de oameni. In 1990 terminam clasa a zecea si imi parea rau ca nu pot vota. Dar am semnat pentru punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara si am petrecut multe zile si nopti in fata Universitatii iesene. Imi era necaz ca nu pot merge la Bucuresti, pe 20 mai, sa votez cu "intelectualii" neointerbelici, cu lista GDS: cu Stefan Augustin Doinas, cu Mihai Sora, cu Alexandru Paleologu. Gabriel Liiceanu mi se parea formidabil. Andrei Plesu, mai putin. Era, in opinia de atunci a prietenilor sai si a presei "de opozitie", prea duplicitar. In iunie a venit mineriada. Apoi "opozitia" a devenit tot mai "liberala", s-a mutat inspre un soi de stingism civic, cu atacuri la Ortodoxie, la "miturile" istoriei nationale, la tot ceea ce parea a tine de "vulgata bunului roman". Prin 1998, editorul paginii de opinii a unui ziar la care colaboram mi-a cerut sa nu mai vada cuvintele "natiune" si "nationalism" in articolele mele. Toti vorbeau de "societatea deschisa", de "pericolul legionar", de cit rau au facut "fascistii" Eliade, Cioran si Noica. Dupa 45 de ani de comunism, Romania a trecut printr-un deceniu de denazificare.

Apoi, prin 2000, "elita" si o parte a cicisbeilor ei s-au metamorfozat din nou. A devenit de "dreapta". Era, cel putin, atacata ca atare. Cartea lui H.-R. Patapievici Omul recent a fost primita cu stupefactie de stinga liberala care, pina atunci, il considerase de-al ei pe eseistul Politicelor, al "Contrapunctului" si al "Revistei 22". Am inceput sa trimit si eu, din SUA, articole de dreapta la suplimentul LA&I realizat de Dan C. Mihailescu. Am tradus, pe vremea cind nu se vorbea de ei, din conservatorii americani, de la neoconservatori la paleoconservatori sau liberal-conservatori, de la W.F. Buckley si Irving Kristol la Peter Viereck si Clinton Rossiter. I-am aparat pe "boierii mintii", intr-un text intitulat "Elegii pentru stingistii mici". Credeam ca a venit vremea cladirii unei drepte conservatoare in Romania, dincolo de cliseele legionaroide sau rasiste. Credeam ca s-a terminat cu monopolul mediatic al stingii: fie ea de tip vadimist-securist, iliescian-tehnocratic sau "corect politic"-pseudo-occidentalizat.

Ceea ce am scapat din vedere a fost ca fosta "opozitie" intelectuala s-a institutionalizat. Ca membrii elitei sint obositi, haituiti, zaharisiti si cumva inchipuiti. Nu mai au timp de argumente. Nu mai gindesc decit tactic, intre limitele unei strategii stabilite de altcineva: de partid, de sponsori, de Presedinte. Le e, nu stiu de ce, foarte teama sa nu piarda. Si de aceea se inconjura doar de oameni care vor sa cistige. Nu am fost niciodata bun sa tin o astfel de contabilitate. Asa ca am reactionat cind am constatat ca "dreapta noastra e de stinga", ca adica se nutreste din dispretul tehnocratului fata de "popor", ca e gata sa imbratiseze orice idee o mentine la putere si orice cauza o readuce la putere si ca, daca vechea nomenclatura comunista persecuta, alunga sau masca valorile, noua "elita" le redefineste arbitrar. "Elita" nu m-a dezamagit din cauza ca nu mi-a dat ce i-am cerut. Pentru ca nu i-am cerut nimic. Am sperat insa ca membrii "dreptei intelectuale", daca tot vor sa fie "profeti" (apud Teodor Baconsky), sa nu fie profeti mincinosi si sa aiba o atitudine consecventa cu principiile conservatoare si crestine afisate.

Poate ca un mod de a restaura Romania ar fi sa nu mai vorbim decit despre lucruri pentru care am pierdut ceva aparindu-le. Intre a trai pentru sau cu tara ta si a trai de pe urma tarii tale e o diferenta la fel de mare precum cea dintre a trai pentru sau cu o femeie si a trai de pe urma unei femei. E diferenta dintre Romeo si un proxenet, dintre intimitate domestica si promiscuitate. La noi, dupa ce s-a trait decenii la rind pe seama "clasei muncitoare" sau a "construirii socialismului si comunismului", acum se traieste pe seama "anticomunismului", "integrarii", "Europei". Dupa ce s-a trait ani de zile scriind note informative la Securitate, acum se traieste scriind eseuri despre "regimul totalitar din Romania". Acum nu se mai toarna intr-o camaruta sordida de bloc comunist, ci se toarna simpozioane, mese rotunde, talk-showuri. Nu se traieste pentru idei, ci pe seama ideilor, nu se traieste pentru Romania normala, ci pe seama Romaniei normale, atita cita mai este.

Acum vreun an, cu ocazia unei conferinte pe tema "Tinerii si cultura" la care erau invitati H.-R. Patapievici si Dan C. Mihailescu, s-a petrecut urmatoarea scena, pe care, pentru a nu fi acuzat de rastalmaciri tendentioase, o preiau ca atare din relatarea unui prieten bucurestean: "Bucuria mare, neasteptata a fost insa cind un student a intrebat de manifestul «A treia forta»» si de raspunsul lui HRP din «Idei in dialog».  Patapievici a raspuns ca el nu intelege, in general, «spasmodica, inutila, confuzionanta» dihotomie intre stinga si dreapta politica, si in particular v-a reprosat exclusivismul. DCM l-a preluat, tinindu-va partea, zicind ca Hurduzeu si Platon nu suporta duplicitatea, de aici acest «rigorism», mentionind de schimbul de e-mailuri cu Mircea Platon, pe care il doare tara.  Si aici, din acest punct, cind s-ar fi putut pune degetul pe rana - pe durerea ca nu se intimpla nimic, ca sintem bolnavi de diabet, singele social nu se coaguleaza - cind s-ar fi putut rosti in sfirsit o bruma de adevar fundamental, care sa nasca vreo luminita in vreunul din tineri, HRP a incheiat: «cind vezi si suferi, nu faci platforme politice»."

Recent, am citit despre aparitia unui Institut de Studii Populare, "fundatie a Partidului Democrat Liberal avind un rol de think-tank, prin intermediul careia vor fi dezvoltate elementele doctrinare si de identitate politica a PDL (...). ISP isi propune sa contribuie la dezvoltarea si promovarea doctrinei populare in Rominia". Din consiliul academic si de administratie al ISP fac parte universitari romani si straini, adevarati profesionisti sau simpli diletanti oportunisti, multi dintre prietenii dlui Horia-Roman Patapievici. Cind am publicat, impreuna cu Ovidiu Hurduzeu, "manifestul" nostru in apararea Romaniei profunde, am facut-o ca oameni liberi. Dar oamenii ISP sint oamenii cuiva. Deci ei au voie sa faca platforme politice. Pentru ca pe ei, intr-adevar, "ii doare tara". Tare de tot. Ca pe Vuica.