Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

75 de ani de la POGROM. Ceremonii în memoria miilor de evrei ieşeni ucişi

GALERIE
piata
  • piata
- +

Tot astăzi, la Palatul Culturii va avea loc ceremonia de decorare a trei supravieţuitori ai Pogromului de la Iaşi.

Uciderea a mii de locuitori de origine evreiască ai Iaşului, în sângeroasa lună iunie a anului 1941, este comemorată zilele acestea prin multiple manifestări ştiinţifice.

În perioada 28 iunie-6 iulie 1941, pe străzile Iaşului, în curtea fostei Chesturi de Poliţie şi în „Trenurile Morţii“ Iaşi - Călăraşi şi Iaşi - Podu Iloaiei, peste 13.000 de evrei au fost asasinaţi din ordinul guvernului condus de Ion Antonescu.

Astăzi, la cimitirele evreieşti din Iaşi, Podu Iloaiei şi Târgu Frumos, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ (INSHR-EW), în colaborare cu administraţia locală, organizează o serie de ceremonii în memoria celor care au murit în urmă cu 75 de ani, în timpul Pogromului de la Iaşi.

La ceremoniile oficiale de depunere de coroane vor participa reprezentanţi ai Preşedin­ţiei României, Guvernului României, Corpului Diplomatic, administraţiei locale, supravieţuitori ai Holocaustului, membrii ai Comunităţii Evreieşti din Iaşi, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile.

După acest moment, la Palatul Culturii, în Sala Voievozilor, va avea loc ceremonia de decorare a trei supra­vieţu­itori ai Pogromului - Marcel Fis­chel, Iancu Ţucărman şi Leonard Zăicescu - în prezenţa consilierului prezidenţial Andrei Muraru.

Tot astăzi, de la ora 11, la Biblioteca Centrală Universitară „Mi­hai Eminescu“ din Iaşi va avea loc vernisarea expoziţiei „Criminali şi salvatori în memoria supravieţuitorilor Pogromului de la Iaşi“.

Expoziţie foto-documentare

„Pogromul din Iaşi constituie o acţiune de exterminare a unei comunităţi iudaice, care s-a desfăşurat sub acoperirea unor dispoziţii emise de autorităţile statului român. Acest ma­sacru a schimbat brutal şi ireversibil profilul demografic, social, economic şi cultural al oraşului. Amploarea violenţelor se explică şi prin implicarea sau complicitatea unor civili români. Deşi mai puţin numeroşi, au existat şi cetăţeni dornici să salveze vieţile concitadinilor evrei. Supravieţuitorii au păstrat peste timp amintirea vie a acestor gesturi de profund umanism, iar expoziţia pe care o organizează Bi­blioteca Centrală Universitară urmă­reşte să aducă în atenţia publicului aceste mărturii, prin intermediul unor lucrări istorice, scrieri memorialistice sau periodice aflate în patrimoniul instituţiei“, au precizat reprezentanţii BCU.

Expoziţia poate fi vizitată până vineri, 8 iulie, vernisajul fiind susţinut de Bogdan Maleon, directorul BCU.

Mâine, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, în Sala Senat, se va desfăşura masa rotundă „Pogromul de la Iaşi, între istorie şi memorie“, invitaţii speciali ai evenimentului fiind istoricul Adrian Cioflâncă şi scriitorul Cătălin Mihuleac, iar la Muzeul de Istorie din cadrul Palatului Culturii din Iaşi va avea loc expoziţia foto-documentare „75 de ani de la Pogromul din Iaşi“, organizată de INSHR-EW şi Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi.

„Conceptul expoziţional vizează evidenţierea cronologică a tragicelor evenimente suferite de populaţia evreiască. Nara­ţiunea foto-documentară este completată de câteva obiecte care au fost descoperite, în 2010, într-o groapă comună din pădurea Vulturi, Po­pricani, judeţul Iaşi, din care au fost deshumate 36 de victime evrei (copii, femei şi bărbaţi) provenind din aceeaşi perioadă“, au precizat reprezentanţii Complexului Muzeal „Moldova“.

Mâine, în intervalul 16-17.30, va avea loc vernisajul expoziţiei „Iaşi-Paris-Auschwitz. Benjamin Fondane, destinul unui avangardist“, în Sala Atrium, la Palas, dar şi un concert coral In memoriam, susţinut de Corul Gavriil Musicescu în aula BCU

Invitaţii de la vernisajul organizat de Institutul Francez din Iaşi sunt Radu Petrescu, de la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, specialist în opera lui Benjamin Fon­dane, şi Alain Ramette, director al In­stitutului Francez din Iaşi.

Expoziţia „Benjamin Fondane: Iaşi-Paris-Ausch­witz“ prezintă parcursul lui Benjamin Fondane prin intermediul a 13 panouri, în care informaţiile biografice se împletesc cu cele ale creaţiei sale de poet, eseist, cineast şi filosof. Expoziţia va putea fi vizitată în Atrium, Palas Mall, în perioada 29 iunie-15 iulie.

Diego CIOBOTARU, Paula SCÎNTEIANU

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri