Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Liberalii ieşeni spun că existenţa SC Fotbal SA nu se justifică, din moment ce pentru sprijinirea sportului ieşean există şi Fundaţia Sportului Ieşean.
Liberalii au pus gând rău SC Fotbal SA. Grupul de consilieri locali ai PNL va propune la viitoarea şedinţă a Consiliului Local dizolvarea societăţii odată cu expirarea duratei acesteia, pe 23 martie anul viitor. „Din 2007, avem, pe lângă SC Fotbal SA, şi Fundaţia Sportului Ieşean, cu acelaşi obiect: sprijinirea activităţilor sportive. Avem două unităţi care fac acelaşi lucru. Apoi, nu vedem niciun motiv ca această firmă să existe, câtă vreme tot ce face este să închirieze nişte spaţii pe care le poate închiria Primăria şi singură. Este o firmă cu cinci şefi şi patru angajaţi. Ce sens are să le plăteşti salarii şi indemnizaţii? Mai ajunge ceva şi la sport?“, a spus liderul consilierilor locali ai PNL, Marius Dangă.
SC Fotbal SA a fost înfiinţată în 1992, sub numele de SC Iaşi XXI, schimbându-şi titulatura în 2001. Conform actului constitutiv, dacă acţionarii nu decid dizolvarea societăţii cu minimum 6 luni înainte de expirarea duratei acesteia, existenţa SC Fotbal SA se prelungeşte cu încă 10 ani. Principalul acţionar al societăţii este Consiliul Local, cu o cotă de participare de 99,98%. La înfiinţare, societatea avea ca singur scop susţinerea activităţii clubului de fotbal Poli-Unirea, ulterior scopul fiind extins la susţinerea tuturor activităţilor sportive de performanţă. Societatea administrează peste 11.000 mp de spaţii comerciale, opt apartamente, un teren de tenis şi stadionul „Emil Alexandrescu“. Anul trecut, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 1,32 milioane de lei şi un profit de 315.000 de lei. În aceeaşi perioadă de timp, societatea a avut patru angajaţi. Conducerea societăţii este asigurată de un consiliu de administraţie format din patru membri şi un preşedinte, la care se adaugă patru cenzori. „Avem patru oameni care muncesc, patru cenzori, cinci administratori. Mai mult, bilanţul societăţii nu a trecut niciodată prin CL. Nimeni nu a prezentat vreodată un raport de activitate. Administratorii nu au dat niciun concurs“, a spus Dangă.
Conform precizărilor unui membru din consiliul de administraţie al societăţii, aproximativ 70% din veniturile acesteia sunt utilizate pentru finanţarea diverselor activităţi sportive, cea mai mare parte a banilor fiind alocaţi clubului de fotbal. „Continuarea sau nu a SC Fotbal SA este o decizie a CL. Personal, nu văd unde este deranjul atât de mare că ea funcţionează. Fireşte, dacă vine o propunere de la liberali, ea va fi analizată şi discutată. Eu cred totuşi că este vorba mai mult despre o bătaie spre fotbal decât spre SC Fotbal“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
Spaţii comerciale administrate de SC Fotbal SA:
Cuvinte cheie: + sport, iaşi, activitate, chirii
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |