Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Ale satului mari fete… Jurnal campestru estival. Lui Emil Brumaru
Ochiul agil iar fuge, expert şi păcătos, ca într-un muzeu în care detectează, dintre sutele de tablouri, cele câteva capodopere şi fixează un desen frumos, perfect proporţionat, cu mişcări nestudiate, dar simetrice, desprinse parcă dintr-un balet clasic.
Locuinţa mea de vară e la ţară… De vreo săptămână încerc să mă aclimatizez undeva, pe lângă Buzău. Aşteptam de mult momentul de relaş, când ritmurile bezmetice de peste an se mai domolesc şi când, fără doar şi poate, trebuie să vină şi liniştea. Şi chiar vine, chiar dacă, fatalmente, ea seamănă nu a plictiseală (pentru că problema care mă hărţuieşte de ani buni e că nu am timp suficient, nu că nu am ce face cu el; se plictisesc repede copiii şi naivii, ca să nu spun proştii, care au impresia că în faţa lor se întinde eternitatea), ci a monotonie. Dar am ajuns să degust monotonia, să mă bucur de fiecare firimitură din ea. Pur şi simplu nu mă mai satur să fac întruna acelaşi lucru: să citesc, să scriu, să alerg după copchii, să mă plimb pe cele câteva uliţe asfaltate ale satului. Şi mai ales să asimilez ceea ce mişcă, tresare, mugeşte, rage, cântă, bate din pleoape ori face ţop-ţop, buf, poc, hapciu în jur. Nu am nici o îndoială că e ridicolă preumblarea mea prin sat. Am crescut la ţară şi am rupt de ceva vreme contactul cu mirosurile lui specifice, cu zgomotele atât de familiare. Mă surprind că înghit cu lăcomie izurile de bălegar, de ţărână, de cal asudat, când mă apropii de câte unul şi-i notez spasmul muşchiului în încercarea de a se apăra de toropeală şi muşte. Nu e nimic pitoresc în toată povestea, e mai curând vorba de o reacţie nostalgică: colecţionez senzaţii cunoscute din copilăria mea.
Dar nu poţi redeveni copil, oricât ţi-ai dori. E greu (şi-i şi păcat) să mă scutur cu totul de ticurile, tabieturile ori metehnele de orăşean. Ochiul meu detectează automat câte o siluetă graţioasă, de-a locului. Că doar nu vă aşteptaţi să decupez din peisaj doar caii, vacile şi alte motive ale poeziei tradiţionaliste. Una dintre ele, cu un contur foarte frumos desenat, cu pantaloni scurţi şi tricou mulat, joacă tenis cu piciorul. Pătrăţica, mai precis, pentru cine e în temă. Mă opresc şi o contemplu cu bucurie, fără ca gestul meu să aibă nimic, dar nimic necurat în el. Sunt, mă amuz, un fel de Emil Codrescu. În nici un caz Humbert Humbert, care nu-mi e agreabil ca personaj. (Lolita în schimb îmi este…). Fata chiar se pricepe, şutează şi cu exteriorul, plasează mingea parşiv, în colţ. Alături de ea, câţiva puştani, slăbănogi şi aduşi de spate, având probabil vârste apropiate, încearcă să-i facă faţă. Cât dezechilibru! Îmi amintesc subit că, în metroul care mă ducea de la Ostia la Roma, am văzut o tânără abia ieşită din adolescenţă uimitor de frumoasă. Mai frumoasă decât orice statuie din muzeele urbei (concurenţa e uriaşă!). Sigur, nu era în stare să-şi ducă şi să-şi înţeleagă frumuseţea, feminitatea în pârg, dar micile gesturile o trădau că era conştientă de magnetismul ei. La un moment dat, un mucos ras pe jumătate de cap, cu cercei în ureche, cu o şapcă trântită pe o parte din scăfârlie, cu nădragii atârnându-i de parcă susţineau un scutec plin, a început să o sărute agresiv, dar mecanic şi să o pipăie pe fund. Epata, se dădea mare, se simţea bărbătuş… Ea a reacţionat cu docilitate, o docilitate jumătate vinovată, jumătate tâmpă. Ceva mult prea brutal se întâmpla, primul meu impuls a fost să-l iau la palme pe dobitoc. Şi nu era invidie la mijloc, ci pur şi simplu sentimentul unei armonii vandalizate. Simţul meu estetic s-a simţit jignit. Sigur, m-am controlat, mi-am dat seama că cei doi formau un cuplu, chiar dacă inegal… Erau de aceeaşi vârstă. Cât dezechilibru! Fata care juca tenis cu piciorul mi-a adus-o subit în minte pe cea din metroul roman. Aceeaşi nepotrivire, în fond…
Împăcat cu mine, scandez în minte câteva versuri călinesciene (ca să fiu pedant, dar şi precis, din Epitalam: „O, vino-ncrezătoare în casa mea, tu, care,/ Ai şaisprezece ani,/ Nimeni de vârsta-ţi darul de-a te slăvi nu are,/ Toţi sunt nişte profani.// (…) Eu ştiu cum să te slăvesc cu palmele pereche,/ Precum în Vatican/ Un papă umanist, uimit de lumea veche/ Bronzul atenian. (…) Canoanele cunosc cum să te fac Hexarca/ Venerei cipriote/ Am comentat adânc pe marele Petrarca/ şi pe bătrânul Goethe”). Mă amuz, declamând tacit din Călinescu şi pierzând, în coada ochiului, profilul atât de frumos care mi-a înviat în minte strofe pe care le credeam de mult îngropate în labirintul cleios al creierului. Evit, în ultimul moment, o balegă. De cal, nu de vacă; nu ar fi fost o dramă… Ochiul agil iar fuge, expert şi păcătos, ca într-un muzeu în care detectează, dintre sutele de tablouri, cele câteva capodopere şi fixează un desen frumos, perfect proporţionat, cu mişcări nestudiate, dar simetrice, desprinse parcă dintr-un balet clasic. Tânăra, care abia s-a întrupat tot dintr-un poem călinescian (Vin din Liban mireasă), trece cuminte şi nevinovată pe lângă mine, mă priveşte timid şi mă salută respectuos: „Săruʼ mânaaaa!”
S-a dus naibii totul! Adela, Lolita, Epitalam, muzeu, capodopere… Adio, Călinescu, trăim în Topîrceanu! Ale satului mari fete…
Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii ”Al.I.Cuza”
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |