Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Alina Dumitru: Am ridicat federaţia prin medaliile cucerite, iar acum mă răsplăteşte cu spatele

GALERIE
Alina-Dumitru
  • Alina-Dumitru
- +

După 19 ani în care a făcut sport de performanţă la cel mai înalt nivel, fiind singura care a adus un aur olimpic României de pe tatamiul de la Beijing, în 2008, Alina Dumitru s-a dedicat antrenoratului. O decizie pe care a luat-o în decembrie 2012, la numai câteva luni după ce a mai adăugat palmaresului său impresionant o altă medalie olimpică, de argint, la Londra.

A decis să le transmită şi altora ceea ce a învăţat ea din acest sport care a consacrat-o. Aşa a devenit antrenor federal, dar fără nicio legătură cu federaţia. Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua, pentru care a concurat, i-a oferit o variantă: să antreneze o grupă de copii. Are 24 de copii sub îndrumarea ei. Vine aproape zilnic de la Chiajna, unde locuieşte, pe Calea Plevnei, unde CSA Steaua are sala de judo.

"Încerc să mă acomodez şi cu copiii în vârstă de şase ani. Mi-a fost foarte greu la început, însă am avut lângă mine oameni care m-au ajutat şi sfătuit cum să procedez cu cei mici. Am cărţi din care mă documentez, dar nici internetul nu-l ignor pentru a mă informa. Nu poţi să începi cu un copil de şase ani direct cu procedee de judo. E nevoie de jocuri, de alte tehnici pentru a-l atrage. Totul se învaţă. Eu aş fi vrut să pregătesc cadeţi, adică de la 12 ani în sus, dar văd că federaţia nu face nimic pentru mine. Am ridicat federaţia prin medaliile cucerite, iar acum mă răsplăteşte cu spatele. Nici măcar membră nu sunt. Aş fi vrut un centru de excelenţă la Bucureşti, dar nimic nu se face fără deciziile federaţiei. Acolo cu siguranţă aş putea să am ce arăta şi învăţa. Am auzit numai vorbe, dar fapte, nimic după doi ani. Degeaba vrea COSR sau Clubul Armatei un centru de excelenţă dacă federaţia nu mişcă un deget în acest sens. Pe mine m-au dezamăgit foarte rău, chiar am avut intenţia să plec din ţară. Am fost «curtată» de cei din Canada când am fost la fratele meu, mi se oferea tot ce îmi doream. Dar am zis să mai am răbdare că poate se schimbă ceva în bine şi la noi", a povestit Alina Dumitru.

ziarulring.ro

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri