Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Aparatul de captat timp

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Când nu se simţea prea obosit, dând la o parte draperia grea de catifea după care era ascuns aparatul, Omul cu faţa verde apăsa pe buton, derulând şi contemplând propria sa viaţă, dinspre prezent spre trecut, şi apoi dinspre trecut spre prezent.

După lungi săptămâni de ezitări şi meditaţii, Cel învăluit în umbră, Cel foarte trist, Omul cu faţa verde inventă aparatul de captat timp. De o formă elipsoidală, aparatul funcţiona pe baza unei energii abstracte obţinută prin dezintegrarea la temperaturi extrem de ridicate a creierului unor rozătoare mici, de specii diferite. Creierul şoarecilor de câmp (Microtus arvalis*) se dovedi a fi destul de eficient, dar era greu de procurat în cantităţi mari, întrucât specia degenerase, migrând de pe câmp în marile oraşe, aciuindu-se prin case, birouri şi biblioteci, în caz extrem, se putea folosi şi creierul de broască sau chiar cel de peşte (crap, caras sau somn), amestecat în proporţie de 33,3% cu măduvă de şobolan, specia Rattus norvegicus. Experienţele având drept combustibil creierul de câine, ca de altfel şi cel de cal, dăduseră greş.

Tăiat în cubuleţe şi conuri minuscule, creierul se dezintegra într-un recipient de plumb de forma unei urne, iar substanţele obţinute prin dezintegrare erau evacuate din laborator prin intermediul unei reţele întortocheate de ţevi de zinc şi aluminiu (un adevărat labirint) şi sticlă, scurgându-se într-un orologiu de apă, suspendat în vid. Energia abstractă avea aspectul unui lichid greu, vâscos, de culoare verde şi densitate apropiată de cea a mercurului. Formula după care se obţinea această energie spirituală se baza pe calculul diferenţial al unei formule care avea în componenţa ei trei variabile de timp. T0 - sau timpul iniţial, t, timp de referinţă; şi tp - timp potenţial. Luând de pildă în calcul t0, anul de naştere al lui Napoleon Bonaparte, şi fierbând lichidul obţinut în dezintegrator un număr de ore echivalent cu numărul obţinut prin însumarea cifrelor anului său de naştere, a zilei şi orei, timpul lui Napoleon se condensa într-un cristal tetraedric, în care o latură era împinsă înăuntru şi o alta în afară, reprezentând cea de-a patra, respectiv cea de-a cincea dimensiune a spaţiului existenţial.

Înăuntrul cristalului se putea vedea globul pământesc, minuscul, pe care mărşăluiau, tot minusculi, soldaţii lui Napoleon. Soldaţii traversau Alpii, luau în piept stepa acoperită de zăpadă, înfruntând gerurile năprasnice ale Rusiei, se încălzeau la nişte focuri minuscule ce le jucau pe faţă şi pe mâini, se hrăneau cu carne de cal, ajungeau la Moscova, o incendiau de la temelii, apoi zgribuliţi de frig şi plini de degerături, înotând prin nămeţi, băteau acelaşi drum înapoi, împăratul stătea călare pe calul său alb, cu gulerul mantalei ridicat peste ceafă şi tricornul tras pe frunte, privind cu tristeţe şi melancolie, fără să-şi piardă însă nimic din măreţia sa imperială, această armată de cai şi de pioni îmbrăcaţi în zdrenţe ce pierduse o bătălie definitivă. Trecând în revistă trupele, împăratul se pregătea de pe acum pentru exil.

Aparatul era dotat cu un dispozitiv de proiecţie şi un ecran interior oval, de mărimea unui bob de grâu. Cristalul proiectat în spaţiu se mărea treptat, până ajungea la dimensiunea globului pământesc, după care conturul lucrurilor se ştergea volatilizându-se şi pierind în imensitatea spaţiului astral.

Lumea era captată înapoi, tot prin intermediul aceluiaşi aparat. Printr-o simplă apăsare de buton, revenea la mărimea iniţială.

Pentru ca să poţi capta şi timpul prezent, trebuia să introduci în recipient şi alte ingrediente. Creierul de peşte (crap, caras sau somn) trebuia combinat cu praf de puşcă şi trecut printr-o baie de aburi de mercur aflaţi la o temperatură de 3600°C. Lumea prezentă şi lumea trecută se cristalizau comprimându-se instantaneu în dezintegrator. Din acesta picurau în orologiu, formând un precipitat gălbui şi instabil care volatilizându-se în contact cu vidul interior se depuneau pe pendulă sub forma unor picături minuscule de culoarea rubinului. Mărind şi concentrând timpul, rezultatul era o contemplare concomitentă şi multiplă a lumii şi a existenţei privită din toate unghiurile de vedere, la nesfârşit.

Când nu se simţea prea obosit, dând la o parte draperia grea de catifea după care era ascuns aparatul, Omul cu faţa verde apăsa pe buton, derulând şi contemplând propria sa viaţă, dinspre prezent spre trecut, şi apoi dinspre trecut spre prezent. Când se sătura de filmul vieţii sale, proiecta şi studia vieţile altora, în ochii săi, omul părea mic şi bicisnic, iar lumea mică şi tristă.

Trist era timpul prezent. Tristă lumea de acum şi cea de altădată. Prin faţa lui se perindau împărăţii şi imperii. Oraşele se ridicau şi se transformau în praf. Oamenii se năşteau, creşteau şi se prăbuşeau în cenuşă. Fierul putrezea. Putrezea până şi aurul. Piatra se macină şi se transforma în nisip. Şi nisipul se transforma din nou în piatră. Auzea ţipătul de bucurie al unui copil, şi apoi bătrâneţea şi plânsul. Figurile de pe terasa „Corso" creşteau şi descreşteau. Chelneriţa se mişca mereu printre mese. Fundul ei mare şi încins de căldura amiezii degaja un miros ameţitor. Hans stătea cu mâinile prinse în clame, iar pe masă se aflau zece halbe puse una lângă alta. Hans saliva, limba i se umflase în gură. Nu putea însă să se atingă de nici un strop de bere, fiindcă avea mâinile imobilizate. Pentru că mâinile i se aflau prinse zdravăn de sârmă. Nişte mâini lungi, cu palmele galbene, pătate de vopsele.

Da, lumea era mică şi tristă. Trist era prezentul, trist era şi trecutul. Tristă orice oră, trist orice minut. Ca să schimbe tristeţea acestei lumi, Omul cu faţa verde se gândi să capteze viitorul şi să-l aducă în timpul prezent, şi în cel trecut. Dar viitorul nu există şi, deci, trebuia inventat.

Şi pentru aceasta trebuia o formulă, care se cerea a fi şi ea, la rândul ei, inventată. Pe baza formulei, viitorul urma să fie degajat din prezent şi din trecut.

Degajat din lucruri, viitorul arăta ca o pâclă vâscoasă şi tulbure în care se distingea conturul tuturor fiinţelor şi lucrurilor care urmau să intre în existenţă. Lucrurile şi fiinţele erau acoperite cu o peliculă opacă sub care se zbăteau formele: globii oculari, braţele, nasul, fruntea, gura, picioarele, lungimea, lăţimea, înălţimea, limba, creierul, organele de reproducere, gemând şi amestecându-se între ele. Ascultând gemetele, Omul cu faţa verde îşi dădu seama că limba celor care urmau să se nască nu aducea cu nici o limbă a pământului. Era un amestec dezolant şi înspăimântător de sunete diverse, articulate şi nearticulate, ale tuturor vieţuitoarelor. Tot felul de urlete, sunete, bocete, dar şi frânturi de melodii şi arii muzicale de o puritate nemaiauzită.

Lumea viitorului se caracteriza prin dezordine. Şi dezordinea era infernală.

Domina un haos cumplit. Lumea se rotea repede, repede şi formele lucrurilor se schimbau continuu şi cu o viteză uluitoare. Nimic nu rămânea fix. Solidul devenea gaz şi plesnea fumegând. Gazul se condensa brusc în ceva imens şi straniu. Lichidul se oprea din curgere şi dispărea fără urmă în aer. Şi aerul se transforma într-un animal furios. Totul era un coşmar, un infern de forme, unde gemea o lume infernală.

Nu se cunoştea şi nu puteai cu nici un chip să-ţi dai seama dacă fiinţa care urma să se nască va fi om, cal sau materie moartă. Se auzeau strigăte de chemare şi ajutor. Se auzeau câteva mâini zbătându-se deasupra mesei informe şi altele jucând, tot deasupra, zaruri şi cărţi, prin aburii ce se degajau permanent din podea. Unii din lăuntrul timpului se împotriveau să iasă afară, căutând să rămână cât mai mult timp în vechea lor stare, alţii dimpotrivă se grăbeau să-şi părăsească timpul şi nefiinţa, ieşind la lumină mai devreme decât le suna ceasul.

Privind această lume informă în care dimensiunile lucrurilor se amestecau continuu, Omul cu faţa verde îşi simţi spatele cuprins de fiori de frig şi se îndepărta încet de conul de umbră ce palpita în întunericul camerei sale. Timpul prezent, timpul viitor şi timpul trecut nu aveau nici un rost, odată ce nu bucurau cu lumina lor lucrurile. Căci în trecut, ca şi în prezent, lumea se arăta a fi la fel de tristă. Tristă şi dezolantă. Tristeţea şi dezolarea erau stări imanente ale lucrurilor, iar conştiinţa de sine era egală cu singurătatea, însingurarea de sine fiind un datum al existenţei. Şi existenţa sa arăta tristă. Tristă şi tragică. Şi trebuia să rămână astfel, căci tristeţea şi dezolarea îi adânceau dimensiunile. Şi nimeni, şi nimic n-o puteau schimba.

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri