Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

GALERIE FOTO: Aşezaţi-va liniştiţi la locurile voastre!

GALERIE
faza-faina-csms-mures-2015164929
  • faza-faina-csms-mures-2015164929
- +
CSMS Iaşi – ASA Târgu Mureş 0-1 (0-0), în etapa a IX-a a Ligii I de fotbal

CSMS: Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Bosoi (’58 - Bădic) – Mitic, Enescu (’75 - Creţu) – Viveiros, V. Gheorghe (’58 - Boiciuc), Böle – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.

ASA: Stăncioiu – Golanski (’76 - Velayos), I. Balaur, I. Gonzalez, Balic – Hanca, Gorobsov (’46 - N’Doye), Brandan, L. Pedro (’54 - Romario Kortzorg) – R. Costa, Jazvic. Antrenor: Vasile Miriuţă.

Cartonaşe galbene: Mitic (’21), Viveiros (după terminarea meciului) – Gorobsov (’44), Golanski (’64), R. Costa (’89), Kortzorg (după terminarea meciului).

Arbitri: Ov. Haţegan (Arad), Oct. Şovre (Oradea), Vl. Urzică (Piatra Neamţ).

0-1, min. 52: Jazvic şutează din lateral stânga, Grahovac respinge în faţă, Ramiro Costa întinde piciorul şi înscrie cu şansă, peste portarul ieşean.

GALERIE FOTO

CSMS Iaşi nu a reuşit să iasă nici aseară din pasa neagră în care se află, eşecul cu ASA lăsând în contul ieşenilor un singur punct în ultimele patru runde! Înfrângerea poate fi etichetată însă drept injustă după aspectul jocului, gazdele meritând măcar un egal.

Startul a fost alert, Iaşul încercând de patru ori poarta lui Stăncioiu în primul sfert de oră! Iureşul s-a oprit însă brusc, meciul trecând pe modul snooze în următorul sfert de oră. Deşteptarea a fost sunată de oaspeţi, Jazvic şi Hanca ratând executţiile din poziţii bune. La cealaltă poartă Stăncioiu nu a şomat, însă şutul trimis de Viveiros, cu latul, de la 16 metri, (’37), a fost exact pe direcţia portarului.

Actul doi a fost unul cu ritm. Ambele echipe au căutat des poarta, numărul încercărilor fiind impresionant, 23! Victorioasă a ieşit echipa mai norocoasă, reuşita lui Ramiro Costa, din minutul 52, ivindu-se şi ca urmare a zâmbetului Zeiţei Fortuna spre mureşeni. Iaşul a alergat apoi după egalare, a dominat, însă nu a fost inspirată la finalizare, inclusiv la cele două mari ocazii, irosite de Böle (’63 – scăpat singur, în laetral stânga, a şutat slab) şi Golubovic (’80 – cap de la 6 metri, mingea a şters bara). În acest interval, ASA a mizat pe contraatacuri, Ramiro Costa irosind prilejul de a închide meciul în minutul 90, când a fost blocat de Grahovac, ieşit mult din poartă. Aşa s-a scris primul eşec pe teren propriu al CSMS din actualul sezon, iar întreruperea campionatului pare a fi gongul care poate salva Iaşul din corzi.

Decalaraţiile tehnicienilor

Nicolo Napoli: “Am auzit că antrenorul de la ASA a spus că au avut multe ocazii. Care au fost alea? În România, e apreciat cine vorbeşte mai tare! Azi cred că am jucat mai bine ca ei, am avut mai multe ocazii, meritam chiar mai mult decât un egal. Am obţinut un singur punct în patru meciuri, însă nu e criză, e doar criză de rezultate, pentru că echipa, exceptând meciul cu Astra, joacă bine, îşi crează ocazii, însă nu înscrie. În timpul meciului i-am reproşat că tot cerea faulturi pentru echipa sa, la orice intervenţie.  Pauza ne prinde foarte bine, ne liniştim, ne recuperăm accidentaţii”.

Vasile Miriuţă: “Îmi prieşte în Moldova, şi la Ceahlăul am obţinut rezultate bune. Am câştigat un meci greu, în faţa unui adversar bun. Eu zic că am câştigat pe merit dacă ne uităm la numărul ocaziilor. Băieţii au muncit mult, s-au sacrificat, bravo lor. La noi, jucătorii vin şi pleacă, ca la orice club. Obiectivul nostru este calificarea în play-off. Pauza ne prinde bine, am timp să lucrez mai în linişte şi la capitolul fizic, mai ales că eu am venit la echipă cu două zile înainte de startul sezonului”.

Prunea: “Cristea nu mai vine, dar e un băiat de caracter!”

^ Absenţi la ultimele meciuri din motive medicale, Mihalache şi Viveiros au fost titularizaţi, decizia fiind luată în ziua meciului, după ce fotbaliştii au anunţat că se simt bine. În schimb, Grigorie, care a acuzat unele probleme, a fost lăsat în afara lotului, la fel ca Piccioni, care s-a accidentat. ^ Viveiros şi Romario au fost avertizaţi după terminarea meciului după ce s-au contrat pe teren. ^ Conducătorul oaspeţilor, Bogdan Mara, a avut un comportament care a intigrat spectatorii prezenţi la tribuna oficială. Fostul fotbalist a scuipat de mai multe ori, a înjurat şi s-a scobit în nas! ^ La meci a asistat şi fiul lui Nicolo Napoli. ^ Andrei Cristea nu va veni pentru a treia oară la Iaşi. Golgeterul României în 2010, care a evoluat sezonul trecut la Salernitana, echipă care a promovat în Serie B, a semnat un contract pe doi ani cu AS Martina Franca, o formaţie din eşalonul trei italian, care a anunţat că are ca obiectiv promovarea. “Andrei e un băiat de caracter, a respectat tot ce am stabilit. Mi-a dat cuvântul că dacă se întoarce în ţară joacă doar la Iaşi, dar mi-a spus că aşteaptă până vineri să vadă dacă se concretizează tratativele pe care le are în Italia. Imediat cum s-a înţeles cu italienii, m-a sunat să-mi spună” a declarat preşedintele CSMS, Florin Prunea, care a adăugat că Joao Paolo va veni astăzi în Iaşi: “Dacă trece testele medicale, semnăm, la bani ne-am înţeles”. Prunea a mai spus că “pauza ne prinde bine. S-a adunat multă frustrare, ne lipseşte şansa. Ne liniştim şi o luăm de la capăt” ^ Primul meci al etapei: FC Voluntari – CSU Craiova 1-2 (0-0). Voduţ (’72), Băluţă (’61), Vătăjelu (’87).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri