Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

ATENŢIE! De mâine, la medic vă prezentaţi obligatoriu cu cardul de sănătate

GALERIE
cititor-card-sanatate
  • cititor-card-sanatate
- +

Ce se întâmplă dacă totuşi nu avem la noi cardul de sănătate sau dacă, mai rău, nu avem aşa ceva nici măcar acasă? 21.000 de ieşeni nu şi-au ridicat deocamdată cardul.

De mâine, toate serviciile medicale, cu excepţia urgen­ţelor, se vor acorda asigu­ra­ţi­lor numai în baza cardului na­ţional de sănătate. Pacienţii sunt obligaţi să se prezente atât la medicul de familie, cât şi la specialist sau farmacie cu documentul medical, care le va asigura gratuitatea îngriji­ri­lor de specialitate, în limi­te­le legii.

Dintre cele 600.000 de carduri aferente judeţului Iaşi, Casa Judeţeană de Asi­gu­­rări de Sănătate (CJAS) mai are de distribuit încă 21.000 de documente, printre acestea nu­mărându-se şi cardurile asigu­raţilor Casa OPSNAJ. Potri­vit reprezentanţilor institu­ţiei, acum şase zile, când până la termenul anunţat de CNAS şi de Ministerul Sănătăţii mai era o săptămână, numărul so­licitărilor adresate de asiguraţi nu a crescut, ci s-au men­ţinut la acelaşi nivel din ul­ti­mele luni.

„Înregistrăm câte 400-500 de cereri zilnic, asi­guraţii preferând să ni se a­dreseze în prima parte a zi­lei. Din cardurile distribuite până în prezent, în jur de 300 de persoane au refuzat documentul medical din dife­rite motive, printre acestea regăsindu-se şi cele de ordin religios. Oricum, raportat la numărul total de carduri, vorbim de o cifră nesemnificativă“, a arătat ec. Robert Dâncă, preşedintele CJAS.

Pentru a fluidiza distribuţia car­dului şi pentru ca documentul să ajungă la toţi asiguraţii din judeţ, reprezentanţii CJAS îi încurajează pe medicii de familie să vină la sediul instituţiei să depună cerere pentru eliberarea actelor tuturor asi­guraţilor de pe listele lor. „Momentan, doar 15 medici de familie din cei 450 au fă­cut această solicitare. Pen­tru asiguraţii mai în vârstă, pentru cei bolnavi, pentru cei fără un aparţinător ar fi o soluţie binevenită“, a mai pre­cizat preşedintele CJAS.

Dacă nu ţi s-a emis card, ai noroc

Acesta a adăugat că asigu­raţii care nu au card de să­nă­tate pentru că nu a fost emis vor beneficia de servicii me­dicale, pentru că orice furnizor poate verifica online da­că documentul a fost tipărit sau nu, fiind obligaţi să acor­de îngrijirile necesare în ca­zul în care actul nu a fost emis. Potrivit datelor Casei Naţio­na­le de Asigurări de Sănă­tate, două treimi din serviciile me­­dicale raportate în luna iulie s-au făcut în baza documentului medical. Implemen­tarea proiectului cardului de să­nă­tate a adus economii pen­tru CNAS din cauză că fo­lo­sirea lui nu a mai permis ra­por­tarea greşită sau falsă a unor servicii medicale.

Con­form conducerii Spitalului „Sfân­tul Spiridon“ pacienţii care ajung în unitatea medi­cală s-au obişnuit să se prezin­te încă de la internare cu cardul de sănătate. „În spitalul nostru, în jur de 80% din ser­viciile medicale se acordă în baza cardului. Mai sunt di­fi­cultăţi generate de faptul că unii asiguraţi încă nu şi l-au ridicat de la CJAS sau de faptul că sistemul informatic fiind accesat în ace­laşi timp de mai multe ori se blochează, însă se găsesc so­luţii de fiecare dată. Nu cred că vor fi probleme în spital începând cu 1 septembrie, pen­tru că noi am imple­me­tat proiectul din timp şi pacien­ţii s-au obişnuit“, a arătat ec. Ioan Bârliba, managerul spitalului.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri