Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Fondurile europene vor fi 0,02% din veniturile Primăriei

Azi se votează bugetul anemic al Iaşului. Cum arată acesta, SCHEMATIC

GALERIE
cl
  • cl
- +

Primăria va cheltui în acest an ce nu a reuşit anul trecut.

Consilierii locali sunt chemaţi astăzi să-şi dea votul pe bugetul local. Acesta va cuprinde venituri de 605,7 milioane lei, la care se vor adăuga cele ale societăţilor subordonate municipalităţii. În total, Primăria se poate baza pe venituri de 799,5 milioane lei, faţă de cheltuieli prevăzute de 865,6 milioane lei. Deficitul de 66 milioane lei urmează să fie acoperit în cea mai mare parte din excedentul bugetar înregistrat anul trecut.

Investiţiile se vor ridica, conform prognozelor Primăriei, la 108,2 milioane lei. Spre deosebire de anii trecuţi, fondurile europene nici nu vor conta în buget, veniturile primite de la UE sau alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări urmând să se ridice la doar 174.000 de lei, adică 0,02% din totalul veniturilor municipalităţii.

Cea mai mare parte a cheltuielilor prevăzute în buget, respectiv 83,7%, este destinată simplei funcţionări a administraţiei lo­cale. Cheltuieli importante sunt prevăzute pentru sărbători - 5,1 milioane lei, organizarea alege­rilor - 3,8 milioane lei, în timp ce pentru realizarea de materiale destinate promovării Iaşului se vor cheltui 600.000 lei.

O sumă de 8,9 milioane lei este destinată plăţii dobânzilor şi comisioanelor aferente creditelor interne şi externe contractate de Primărie. Finanţarea activităţii Poliţiei Locale va necesita o sumă de 15,6 milioane lei, refacerii adăposturilor de apărare civilă fiindu-i destinată o sumă de 80.000 lei.

Învăţământul va beneficia de 208,5 milioane lei, cea mai mare parte a banilor fiind reprezentată însă de finanţarea de bază asigurată din bugetul de stat, destinată plăţii salariilor şi achiziţionării de bunuri şi servicii. Pentru inves­tiţiile în învăţământ se vor cheltui 15,4 milioane lei, din care 12 mi­lioane lei pentru lucrări în conti­nuare. La rândul lor, spitalele vor beneficia de investiţii în valoare totală de 3 milioane lei.

Sume importante vor fi alocate întreţinerii spaţiilor verzi şi de agrement - 19,9 milioane lei, Fundaţiei Sportului Ieşean - 6,15 milioane lei sau dotării spaţiilor de joacă şi agrement - 10 milioane lei. Pentru asistenţa socială se propune cheltuirea a 59,6 mi­lioane de lei, doar 8,5 milioane lei din această sumă fiind reprezentată de investiţii.

Facturile muni­cipalităţii aferente iluminatului public şi apei sunt estimate la 25,3 milioane lei. Separat, 18,7 mi­lioane lei vor fi utilizate pentru dezvoltarea iluminatului public, amenajarea de parcări şi construirea de locuinţe. O sumă de 15,45 milioane lei este destinată serviciilor de salubrizare stradală cu­rentă şi capturării câinilor va­gabonzi.

Deşi Iaşul face parte din primele trei cele mai poluate oraşe ale României, alături de Bucureşti şi Braşov, studiilor şi proiectelor pentru reducerea poluării li se prevede alocarea a doar 400.000 lei.

Subvenţionarea facturilor la încălzire va fi susţinută cu 9,8 milioane lei, iar 24,8 milioane lei vor fi cheltuite pentru rambursarea creditelor contractate în domeniul termoficării. Aproape 6 milioane lei se vor cheltui pentru reducerea emisiilor poluante ale CET, iar 2,7 milioane lei pentru racordarea clădirilor publice la sistemul centralizat de termoficare.

Transportul public va beneficia de 130,5 milioane lei, din care 37,7 milioane lei ar urma să reprezinte suma cheltuită pentru reabilitarea liniilor de tramvai şi cumpărarea de mijloace de transport urban. Parcul tehnologic industrial ar urma să ia naştere în acest an, în buget fiind prevăzută în acest scop o sumă de 560.000 lei.

Forma proiectului de buget propusă aprobării consilierilor a fost criticată dur de reprezentanţii PNL. Candidatul desemnat al PNL pentru funcţia de primar, directorul Aeroportului, Marius Bodea, a apreciat că bugetul „tră­dează lipsa de viziune a actualei administraţii“. 

„Proiectul de buget este construit fără a avea o viziune coerentă, care să ne indice principalele direcţii de dezvoltare ale oraşului. Acest buget nu indică un drum clar spre care ne îndreptăm ca oraş. Nu există niciun proiect multianual de anvergură, ci doar alocări bugetare absolut fireşti care sunt prezentate în termeni bombastici“, a apreciat Bodea.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri