Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Batista pe ţambal

GALERIE
fotbalisti-csms0017prunea-chirica-napoli
  • fotbalisti-csms0017
  • prunea-chirica-napoli
- +

 

Jucătorii de la CSMS au vizitat ieri Palatul Roznovanu. Primarul interimar Mihai Chirica a spus că îşi doreşte ca preşedintele Prunea şi antrenorul Napoli să rămână la Iaşi şi a pus declaraţiile acestora de la sfârşitul meciului cu Voluntari pe seama nervilor. La o săptămână după ce l-a ironizat pe Chirica, Prunea şi-a cerut scuze faţă de el şi l-a înţepat pe contracandidatul acestuia la Primăria Iaşi, liberalul Marius Bodea. Chirica a preluat în discursul său câteva teme propuse săptămâna trecută de Bodea, recuperarea palmaresului Politehnicii şi eliminarea diferenţelor dintre sporturi.
 
 
Echipa de fotbal CSMS Iaşi s-a întâlnit ieri dimineaţă, la Palatul Roznovanu, cu primarul interimar Mihai Chirica. “Vreau să ştergem tensiunile apărute din nimic, care nu fac bine nici instituţiei, nici echipei. După mesajele primite, faţă în faţă sau on-line, mi-am dat seama că interesul pentru acest subiect este foarte mare. Vreau să clarific trei aspecte. Voi susţine fotbalul, este un vector al promovării oraşului, un sport ce trebuie susţinut. În al doilea rând, voi susţine readucerea patrimoniului echipei Politehnica. În anii trecuţi, s-a furat căciula şi s-a distrus un nume. Orice gând de readucere a brandului Politehnica trebuie apreciat. Nu în ultimul rând, vom fi un partener firesc, loial sportului. Nu există competiţii între sporturi, toate sporturile trebuie sprijinite” a spus Chirica. Acesta s-a referit şi la preşedintele CSMS, Florin Prunea şi antrenorul Nicolo Napoli. “Eu cred că declaraţiile date la sfârşitul meciului cu Voluntari (n.r. – cei doi au spus că vor pleca din vară din cauza lipsei de susţinere a echipei) au fost generate de nervii pe care-i aveau după ce fuseseră înjuraţi de spectatorii care veniseră la meci de la birtul din colţul străzii! Eu am o relaţie privilegiată cu Florin Prunea. Am făcut eforturi să rămână la Iaşi anul trecut, voi face totul să rămână şi anul acesta. Mă bucur că relaţiile tensionate dintre domnul Antohi şi Prunea au avut un deznodământ fericit (n.r. – primul s-a retras din funcţia de preşedinte al Comitetului Director). Am o relaţie firească cu domnul Napoli, profesională, sper să rămână şi dumnealui. Vreau să spun clar că zvonurile care circulă prin oraş legate de plecarea celor doi la Craiova sunt doar zvonuri. Noi nu ne comparăm cu Craiova, Clujul sau alte oraşe. Noi suntem Iaşi, al doilea oraş al ţării!”
La o săptămână după ce-l numea pe Chirica “viceprimar”, Prunea, care a condus toată noaptea, după meciul de la Cluj dintre România şi Spania, pentru a fi prezent la discuţie, şi-a cerut scuze faţă de primarul interimar şi l-a înţepat pe contracandidatul PSD-istului la alegerile locale din iunie, liberalul Marius Bodea. “Am greşit, îmi cer scuze pentru cum m-am comportat. A fost o lipsă de comunicare şi am apărat echipa. Am exagerat cu declaraţiile date, îmi doresc să continui la Iaşi, pentru că eu cred că sunt pe plus la ce am făcut aici în patru ani. Mai vreau să-i transmit domnului Bodea să mă lase în pace, să-şi vadă de politica lui, să nu-l intereseze salariul meu”.
Aflat lângă Chirica şi Prunea, Napoli şi-a schimbat şi el discursul. După ce anunţase că pleacă de la Iaşi din cauza lipsei de susţinere, italianul a declarat: “Sunt mulţumit de sprijinul Primăriei. Vom lupta pentru locul VII. Nu pot decide acum dacă rămân din vară, acum mă concentrez pe acest sezon. Vom vedea apoi ce voi face”. După discuţiile private care au urmat între Chirica şi echipă, fără ca reprezentanţii presei să fie de faţă, Napoli a spus că nu mai vorbeşte decât despre fotbal.
Prunea, care a anunţat că nu a primit vreo ofertă concretă de a continua la Iaşi, s-a referit şi la situaţia actuală: “Suntem printre puţinele echipe din România care a ajuns cu banii la zi. Avem o singură lună restantă la chirii. Vom obţine licenţa fără probleme. Deşi nu suntem pregătiţi pentru cupele europene, ne vom lupta pentru calificare, pentru a intra în istoria oraşului, mai ales că suntem singurul oraş din Moldova care nu a ajuns acolo. Am demarat discuţiile privind prelungirea contractelor celor aflaţi la final. Nicolo nu mi-a dat un răspuns, îl înţeleg, fotbaliştii străini cu care am discutat se lasă greu. Eu am încredere că vor să rămână”.
Ieri seară, CSMS a plecat spre Capitală, pentru meciul de mâine, contra Concordiei Chiajna, din etapa a IV-a a play-out-ului Ligii I. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri