Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cererea de încuviinţare a arestării deputatului Florin Popescu a ajuns la Camera Deputaţilor

GALERIE
Florin Popescu , deputat
  • Florin Popescu , deputat
- +

Cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu a ajuns la Camera Deputaţilor, solicitarea fiind trimisă joi dimineaţă de către ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Potrivit procedurilor, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor urmează să repartizeze această cerere Comisiei juridice, care va întocmi un raport. Plenul forului legislativ se va pronunţa apoi prin vot.

Membrii Biroului Permanent al Camerei urmează să se reunească în şedinţă joi, la ora 12.30.

Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu - acuzat că ar fi cerut mită în campania electorală din 2012.

"În temeiul art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi art. 195 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat, în temeiul art. II din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 7/2011, raportat la prevederile art. 202 Cod procedură penală, şi existând cazul prevăzut de art. 223 alin. 2, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Popescu Florin-Aurelian pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz", informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Aurelian Popescu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

"Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012", a arătat DNA, în cererea transmisă procurorului general.

Deputatul Florin Popescu a declarat miercuri, la ieşirea de la DNA, că procurorii îl acuză de fapte de corupţie, respectiv că ar fi cerut de la o firmă din Dâmboviţa, în campania electorală din 2012, saci cu produse agricole, el precizând că, "oricum, acestea nu sunt droguri".

"În primul rând, vreau să mulţumesc celor de aici, de la DNA, pentru că au fost foarte corecţi, mi-au spus toate articolele din lege pe care le-aş fi încălcat şi mi-au pus la dispoziţie dosarul în termenul legal. Mi-au adus la cunoştinţă învinuirile, faptul că am avut o legătură acum doi ani de zile, în 2012, cu o firmă de pe raza judeţului Dâmboviţa şi că aş fi solicitat, în prima funcţie pe care am avut-o, anumite produse agricole, pe care să le folosesc în campania electorală", a spus deputatul Florin Popescu.

Deputatul a precizat că le-a cerut procurorilor un termen de câteva zile în care să discute cu avocaţii, după care va reveni la DNA pentru a-şi expune punctul de vedere.

Întrebat despre câţi saci de produse a fost vorba, ce produse erau şi în ce scop le-a folosit, Florin Popescu nu a dorit să comenteze, dar a arătat că nu are nimic de ascuns, că este la dispoziţia justiţiei şi că "oricum nu sunt droguri".

DNA a precizat, într-un comunicat de presă, că cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Astfel, din probele administrate rezultă că infracţiunea ce ar fi fost săvârşită de Florin Popescu este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Florin Aurelian Popescu, la data faptelor preşedinte al organizaţiei Dâmboviţa a unui partid politic, în prezent deputat, pentru infracţiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, şi anume folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, pentru a nu se descoperi fapta de corupţie, omul de afaceri de la care Florin Popescu ar fi cerut cele peste 70 de tone de pui a livrat produsele în pungi neinscripţionate, dintr-un spaţiu de depozitare închiriat şi folosit de o societate comercială care nu îi aparţinea omului de afaceri".

Detaliile privind livrarea, transportul şi locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Florin Popescu împreună cu o persoană, auditor financiar şi cenzor la una dintre firmele omului de afaceri, la cererea acestuia din urmă, susţin anchetatorii.

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, care au fost gradul său de implicare în campania electorală din 2012 şi acţiunile sale directe, Popescu a răspuns: "În campania din 2012, de la parlamentare, eu nici nu eram preşedintele partidului. Fusesem suspendat de către domnul Blaga, deci nu eram preşedinte de partid şi eu niciodată nu am fost trezorierul partidului, nici la nivelul judeţului Dâmboviţa, nici la nivel naţional. Am făcut campanie, cum să nu fac. Am mers din poartă în poartă, am prezentat oferta electorală şi am spus că, dacă consideră oamenii că mi-am făcut datoria faţă de Târgovişte şi de judeţul Dâmboviţa, să mă voteze".

Deputatul Florin Popescu a anunţat că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi că s-a retras şi din lista de candidaţi ai acestei formaţiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziţia Justiţiei şi că nu este necesară cererea de arestare preventivă.

"Având în vedere suspiciunile legate de persoana mea, am decis să îmi suspend activitatea în cadrul PMP până la clarificarea situației apărute. Totodată, pentru a nu prejudicia imaginea partidului în campania electorală, am decis să mă retrag și de pe lista de candidați ai PMP la alegerile europarlamentare. Așa cum am procedat și în alte situații similare, mă pun și de această dată, fără niciun fel de rezerve, la dispoziția Justiției și am încredere că Justiția va analiza obiectiv și imparțial faptele de care sunt acuzat. Fiind vorba despre fapte care s-au petrecut în urmă cu doi ani, consider că nu este necesară, în ceea ce mă privește, cererea de arestare preventivă", se arată într-un comunicat semnat de Florin Popescu.

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în Dâmboviţa. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri