Conform lui Trump, rachetele americane au lovit Irakul, nu Siria

joi, 13 aprilie 2017, 16:45
2 MIN
 Conform lui Trump, rachetele americane au lovit Irakul, nu Siria

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a uitat într-un interviu că rachetele de croazieră americane au lovit în urmă cu o săptămână baza forţelor guvernamentale siriene de la al-Shaayrat, susţinând că rachetele s-au îndreptat spre Irak.

„Stăteam la masă. Tocmai terminasem cina. Acum aveam desert. Şi mâncam cea mai frumoasă felie de tort de ciocolată pe care ai văzut-o vreodată. Preşedintele Xi savura (n.r. tortul de ciocolată). Apoi am primit un mesaj de la generali, care mi-au spus că navele sunt poziţionate şi încărcate, eram decişi să facem asta, aşa că rachetele erau deja pe drum”, a declarat Trump.

În urmă cu o săptămână, armata americană a lansat 59 de rachete de croazieră spre baza forţelor guvernamentale siriene de la al-Shaayrat, situată în provincia siriană Homs.

„I-am spus. Domnule preşedinte, staţi să vă explic ceva. Asta era în timpul desertului. Tocmai am lansat 59 de rachete, şi apropo, toate şi-au lovit ţinta. De necrezut, de la sute de mile distanţă. Ce avem din punct de vedere al tehnologiei… nimeni nu se poate apropia de aşa ceva… Deci ce s-a întâmplat, eu îi spun că tocmai am lansat 59 de rachete în direcţia Irakului”, a completat preşedintele Statelor Unite.

Jurnalista Maria Bartiromo de la Fox Business a intervenit rapid pentru a-l corecta pe Trump.

„Se îndreptau spre Siria?”, a precizat Bartiromo.

Donald Trump s-a blocat pentru scurt timp, înainte de a confirma că armata americană a bombardat Siria, nu Irak.

digi24.ro

Comentarii