Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cum predai Limba Română noilor generaţii de elevi?

GALERIE
limba romanaColegiul Mihail Sadoveanu din Pascani
  • limba romana
  • Colegiul Mihail Sadoveanu din Pascani
- +

Profesorii de română din judeţ s-au întâlnit la Paşcani pentru o dezbatere pe această temă

În cadrul unei activităţi de cerc pedagogic, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, profesorii de limbă română din judeţul Iaşi au participat la o serie de activităţi, dezbateri şi ateliere cu elevii organizate la Colegiul Naţional „Mihai Sadoveanu“ din Paşcani.

Cercul pedagogic a fost coordonat de inspectorul şcolar general Camelia Gavrilă, care, împreună cu ceilalţi participanţi, a dezbătut profilul profesorului de limbă română pentru noua generaţie, printr-un studiu comparativ, au prezentant Ghidul mentorului, elemente de didactică modernă şi abordări în didactica interpretării textului literar.

„Concepută pe baza unei împletiri dintre tradiţional şi modern, activitatea a debutat cu o expoziţie inedită, care a readus în sufletul profesorilor nostalgia pentru şcoala de altă dată: carte şcolară veche, documente şcolare vechi de peste 60 de ani, recuzita de altădată a şcolarului, primele metodici, toate menite să refigureze valorile de altădată ale şcolii şi să facă trecerea spre o şcoală modernă, ce păstrează şi îmbogăţeşte ceea ce a moştenit“, a declarat Carmen Dimitriu, directorul Colegiului Naţional din Paşcani.

În cea de-a doua parte a cercului pedagogic, profesorii au vorbit desre „Stagii în educarea elevilor pentru limbă şi cultură, cărţi cu destin miraculos“, „Profesorul ca promotor al identităţii şi al valorilor naţionale“, „Efigii ale mentorului în Antichitatea greco-romană“, „Profesorul - între pedagogia sfinţeniei şi sfinţenia pedagogiei“. Au urmat apoi o serie de activităţi practice cu copiii, în cadrul a trei ateliere.

Primul s-a numit „Avatarul modern al mitului lui Pygmalion“, la care au luat parte elevii de clasa a XII-a, apoi a avut loc cercul de lectură, unde elevii au citit din cartea „Invitaţie la eşafod“ de V. Nabokov, şi, nu în ultimul rând, atelierul „Dascălul, prin imagine şi cuvinte“, care a constat într-un proiect interdisciplinar. La acesta din urmă au participat elevi din clasele V-XII. Cercul pedagogic al profesorilor de limba română s-a terminat cu dezbateri şi un ceai.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri