Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

BASARABIA, ACUM

De la Sturza cetire

GALERIE
ghenadie nicu
  • ghenadie nicu
- +

 Dacă Sturza al nostru ar renunţa tam-nesam la toate (confort, conturi, viaţă de nabab etc.) şi s-ar refugia undeva în munţi, să zicem, cultura ar avea şanse să se pricopsească şi cu stilul apocaliptic, între câte sunt atestate. 

Nu l-am prea citit (nu fac pasiune pentru lecturile în derivă pe Facebook, unde au prins ai noştri a-şi da volubil cu părerea, chit că la microfon ori în stradă, când se întâmplă să-i auzi, te înfioară rudimentarismul lor - o foarte interesantă temă a prăpastiei dintre om şi efectele sale livreşti), dar, anul trecut, când umbla vorbă prin târg cum că, iaca-iaca, or să-l mai ungă o dată premier, am fost nevoit. Între câţi din establishment digitează pe Net, ăsta e mai cu sclipici: scrie repede şi destul de coerent, dovedind o imaginaţie din care, cu ceva perseverenţă (asta o spun pe bune), s-ar putea scoate câteva pagini interesante. Fostul premier are o predispoziţie nativă, probabil, spre scenariile fantastice, groteşti, poate derapa cu un aplomb larg. Anul trecut spunea, cu aerul ăsta, nişte prăpăstii pe care media de la noi, săracă în bună parte cu duhul, a pus botul cu lăcomie. Gură augustă să ai, că presă tabloidizată, scrisă de rudimentari, se găseşte. Ajunge şi o minimă notorietate, ca să faci valuri mediatice, darmite când, mai acum nu demult, ai fost pe punctul să devii un alt Mesia prin zonă.
Acu s-a apucat să scrie despre armaghedonul moldovenesc - chestie inextricabilă, care cere multiple paranteze şi apropouri. De „furtul secolului” s-a auzit până şi în America, unde s-a dus nu demult un fost ofiţer de la Centrul Naţional Anticorupţie să facă dezvăluri, acasă (id est în gura lupului!) fiind cam riscant. Ceilalţi însă, care s-au ferit de vizibilitate ca dracul de tămâie, trebuie aduşi cu CV-uri, din contexte al naibii de alambicate. Aşa că povestea o să pară un pic suprarealistă. Ieri sau azi, nu-mi dau seama prea bine, la Kiev a fost încătuşat Veaceslav Platon, un afacerist care a ameninţat că scapă indiscreţii apropo de altă găinărie astronomică: spălarea a 20 de miliarde de dolari proveniţi din Rusia, prin băncile noastre. Asta înseamnă - mai trebuie spus? - chilipir nu glumă. Ei, bine cel pe care procuratura îl aşteaptă cu nerăbdare acasă s-a bătut cu Plahontiuc să controleze, vorba lui Sturza, „fluxurile financiare”. Amănuntele sunt atât de neverosimile, încât par, într-adevăr, decupate dintr-un roman SF. Mai ales că Sturza, după obiceiul său, le pune într-o perspectivă apocaliptică, sugerând departe la orizont o gură vorace care ne-ar putea înghgiţi cu tot cu şmecherii noştri închiaburiţi:
„Lupta s-a dat pentru controlul fluxurilor financiare, ca să nu spunem de spălarea banilor din Rusia. Erau sume enorme! În 2013-1014 cam 20 de miliarde dolari USD. În 2015 (după scandalul de la BEM) încă vreo 10 miliarde USD. Tot «lanţul» trofic - de la colectori la spălători (Rusia, Moldova, Ţările Baltice, Marea Britanie etc.) include cam 7% de comisioane de la sumă.
Pentru Moldova rămân 0,8 -1,5 %. Faceţi un calcul simplu: 300 de milioane de dolari USD! Moldova este veriga principală în acest sistem. Aici prin decizii judecătoreşti se schimbă «proprietarul» banilor. Ca schema să meargă brici, de-a lungul anilor, s-a schimbat legislaţia, hotărâri de guvern, decizii şi regulamente BNM, chiar şi hotărâri CC! Coordonarea s-a făcut la nivel de conducere BNM. Au fost implicaţi zeci , sute de oameni în bănci, justiţie, obnalicika (vezi cazul cu firma din ambasada RM la Moscova!). Cum am mai spus-o, business cu însemnele, funcţiile statului. Foarte profitabil, de altfel. Restul e «lirică». Iar noi, cetăţenii Moldovei, victime colaterale.
Din acest război nimeni nu va ieşi învingător... Slava Platon&Co riscă să piardă active bancare în Moldova de 150-200 milioane dolari SUA. Faceţi un exerciţiu, scrieţi pe o hârtie 300 000 000 USD, 200 000 000 USD. Vizualizaţi... Dacă pentru majoritatea oamenilor este un exerciţiu abstract, pentru ei e viaţă şi moarte.
Una e să-i dai un şut în fund lui Iurie Leancă sau un bobârnac lui Mihai Ghimpu ca să-i pui în «stroi» şi alta e să te pui cu mafia financiară mondială. Este imposibil pentru un oligarh moldovean să o controleze. Apropos, Platon e doar o mică piesă în acest joc de masculi. În spatele lui stau potenţe uriaşe. Lucru care cred că se va vedea în zilele următoare...
Sincer, e de speriat.
Vine Armagedonul...”
 
Ghenadie Nicu este corespondentul “Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri