Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Din Creangă-n Creangă...

GALERIE
nicolae turtureanu
  • nicolae turtureanu
- +

Care este, totuşi, acel Creangă al lui Radu Părpăuţă? E (mai întâi) un Creangă adus cu picioarele pe pământ, un Creangă care savurează (şi noi odată cu el) Deliciile materieiDacă, doar câteva decenii mai târziu, Bacovia, de exemplu, va auzi materia plângând, iar Arghezi va exclama, exasperat: Vreau să te pipăi şi să urlu: Este!, la Creangă perceperea materialităţii îi produce o adevărată jubilaţie, el etalând plăcerea primitivului de a stăpâni nemijlocit lumea materială prin cunoaştere în scopul utilizării

Întrebat fiind, în diverse împrejurări publice (îndeosebi la întâlniri cu elevi, cu studenți), sau în interviuri, care este scriitorul meu preferat, răspundeam fără ezitare: Ion Creangă. Răspunsul era oarecum contrariant, întrucât onor publicul se aștepta, de la cineva care se consideră poet, să spună că scriitorul lui preferat este Eminescu. Asta-i ca și cum ai clama sus și tare că băutura ta preferată este apa. Sau că preferi să respiri aer, nu altceva. Sigur că, pentru un poet format în spațiul limbii române, modelul sine qua non este Eminescu. Sau, cel puțin, era.  Dacă Eminescu îți poate fi ca un tată (spiritual), Creangă este bunicul. Primul are exigențe care, copil fiind, par a-ți depăși capacitatea de înțelegere și a-ți îngrădi libertatea de mișcare.Celălalt, nu doar că te cam lasă în voia ta, dar pare a ”conspira” cu tine când dai iama prin cireșele mătușii Măriuca, când o tulești la scăldat, deși mama nu-și vede capul de treburi (și are nevoie de ajutorul tău) sau –oroare! – când vrei să vinzi ceasornicul satului, întruchipat de o spurcată pupăză. Și mai ales, seara, la ora poveștilor, bunicul nu obosește niciodată, nici nu se enervează, dacă tu îl rogi să-ți spună o poveste pe care ți-a mai spus-o de zeci de ori. Și nici n-adoarme înaintea ta...  

Dar Humuleşteanul este un scriitor pentru toate vârstele. În Amintirile, poveştile, povestirile, snoavele și pildele lui găseşte indicibile delicii şi un copil, şi un savant, oricât de pretenţios acesta... Prin ani, m-am încercat și eu asupra scrierilor sale sau a diverselor scrieri despre Sfinția Sa, sărind din Creangă-n Creangă. Recent, un scriitor precum Radu Părpăuță a luat-o și el Creanga prin Creangă (Editura Muzeelor Literare, Iași, 2015). Titlul este jucăuș, poznaș, vrând a sugera pe cineva care umblă așa, de frunza frăsinelului, prin teritoriile crengiste. Dar creanga asta poate fi (și este) nuielușa de alun cu care fântânarul caută izvoarele ascunse-n adâncul pămîntului. În cazul nostru, în adâncul cuvintelor. Încă din startul excursului său, Omul de la Tomești (Părpăuță, adică) insinuează că el va merge la izvoarele Muntelui Creangă, și va privi toate cele iscate de pana Humuleșteanului, în materialitatea, nu în irealitatea lor, cum atâția alții au stăruit a le vedea. Harabaua este bine închegată, itinerariul riguros stabilit, călătoria se arată a fi cu folos. Și totuși, întreprinzătorul nu-și poate ascunde îndoiala, chiar spaima că hermeneutica lui n-o să fie bine văzută/ primită de toată lumea – cititoare și cârtitoare, cum i-i feleșagul... Asta-i, evident, strategie de prozator, care știe a-și atrage cititorul. Parcă-l auzi, din celălat veac, pe Creangă însuși: ... și nu mai asurzi lumea cu țărăniile tale...  Coțcar ca și Moș Nichifor, Părpăuță se face că i s-a rupt căruța hermeneutică-n drum, nu de alta, dar ca să testeze spaima de lup-interpretativ și chiar pe-acel șăzi binișor, nu-mi da pace al cititorilor (nu-ndrăznesc a spune: și, mai ales, al cititoarelor)...  Tot din nevoințe strategice, se desparte, cam intempestiv, de cei care, prin vremi, au plantat și ei niște borne pe itinerariul crengist: ...prea săturatu-m-am de ”oralitatea lui Creangă”, de ”jovialitatea”lui, de ”umorul sănătos”, de bătutul apei în piuă pe tema: ”Este Creangă scriitor poporan  sau cult?”, sau de cotcodăceli cabalisto-masonice, ca să se ouă pînă la urmă o mărgică. Când îi cad la îndemână, exegetul tomeștean demontează, nu fără o sadică plăcere, clișee, spereotipii, legende și alte bazaconii care au însoțit, așa-zicînd, devenirea întru ființă literară a lui Creangă. Ceea ce nu-nseamnă că unele interpretări la operă nu i-au fost de folos. Doar că, precum Harap Alb la sfîrșitul călătoriei sale inițiatice, le mulțumește tuturor ș-apoi pleacă bucuros mai departe. Să fie acolo la ei, sau asta nu-i treaba noastră, punctează, îndeosebi atunci când se confruntă cu canonizări ezoterice sau trecute prin moara psihanalizei. El, omul de la Tomești, are un Creangă al lui. Că și zice: Ion Creangă nu este Andrei Oișteanu și, vai, nici Vasile Lovinescu. Nu avea habar de aceste ritualuri de inițiere („vămile” succesive prin care trec diverse personaje, n.m., N.T.)  (...) dar aceste amintiri ale ritualurilor au existat în subconștientul său. Îndoi-m-aș că nu avea habar, din viață sau din cărți, altminteri cum s-ar fi depozitat acestea în subconștientul său? Refuzînd un Creangă ”scriitor poporan”, pe ce temeiuri îl justificăm pe cel cult, dacă nu prin consistenta lui ”fișă de lectură” (reconstituită/ restituită, fie și parțial, de unii cercetători)? Acribia lui Creangă, revenirea obsedantă asupra manuscriptelor (de care și Părpăuță amintește) sunt dovada conștientizării condiției de scriitor, cu toate achizițiile culturale pe care aceasta le presupune. Ce-ar fi vorbit Eminescu cu Creangă, în nesfârșitele ore petrecute împreună (întru contrarierea junimiștilor), dacă Humuleșteanul n-ar fi fost un conviv nu doar plin de suculența unor povești și doine, ghicitori, eresuri, ci și un bine constituit degustător de literaturi, de culturi?

Care este, totuși, acel Creangă al lui Radu Părpăuță? E (mai întâi) un Creangă adus cu picioarele pe pământ, un Creangă care savurează (și noi odată cu el) Deliciile materiei. Dacă, doar câteva decenii mai tîrziu, Bacovia, de exemplu, va auzi materia plângînd, iar Arghezi va exclama, exasperat: Vreau să te pipăi și să urlu: Este!, la Creangă perceperea materialității îi produce o adevărată jubilație, el etalând plăcerea primitivului de a stăpîni nemijlocit lumea materială prin cunoaștere în scopul utilizării. O lume care i se relevă nu prin cine știe ce subtilități – oricum nu prin figuri ale limbajului – ci prin frusta ei concretețe și utilitate. Ține de secretul de fabricație crengian ca, dintr-o înșiruire banală de unelte, de tehnici și abilități întru folosirea acestora, de tot felul de drăcării - care se găseau într-o dugheană – sau care populau vârtos imaginarul, bestiarul românesc, în fine, din fel de fel de enumerări, ce nu lipsesc aproape din nicio scriere, să rezulte un neașteptat efect estetic, de supremă emoție și contaminantă participare la niște munci și zile ce păreau ieșite din istorie. Vom descoperi, mai întâi, cu uimire, vocația muncii. La Creangă, toată lumea trebăluiește; și munca nu-i o corvoadă, ci o imensă plăcere. Până și dracii sunt puși la treabă, și-o fac cu devoțiune, fără să crâcnească. În acest univers lucrativ, nevrednicii sunt disprețuiți (cei doi frați mai mari ai lui Harap Alb, cele două nurori, fata babei, găina care nu produce decât o mărgică, Nică însuși, după episodul scăldatului ș.a.m.d.), iar leneșii nu-și află locul, fiind sancționați sever de comunitate. Leneșului perfect – care întreabă dacă muieți-s posmagii – i se aplică, fără nicio mustrare de cuget, pedeapsa supremă. Zicerea (marxistă!) munca înnobilează pe oma fost minunat contrazisă de omul din popor: dar nici de lene n-a murit nimeni... Ei, uite că moare! Vrednicia, rodnicia, întrajutorarea, compasiunea pentru cei umili și necăjiți sunt mereu la loc de cinste. A nu da cinstea pe rușine este legea morală care guvernează acest univers coabitant și cooperant. Muncile și zilele – unele la scară cosmică – sunt urmate, firesc, de ospățuri și de petreceri pe măsură. Personajele lui Creangă știu a mânui vătala, dar și hora, iar când e vorba de mâncărică și de băuturică – nu duc la ureche... Ele nu doar simț enorm și văz monstruos (ar zice Caragiale), dar și mănâncă și beau zdravăn. S-ar părea că un fabulos cocoș revarsă bunătăți la mai toate mesele. Dar, dacă privim cu atenție, vom vedea că mesele nu-s chiar așa de opulente, nu ies din tipicul unei gastronomii rurale aproape monotone, doar imaginația ebulicului Humuleștean le face pantagruelice. Personajele lui Creangă sunt, preponderent, carnivore și brânzetivore, pe vremea aceea nu apăruse colesterolul... Sălățile-s, fără îndoială, o delicatețe, o raritate, strașnic păzite de un urs vegetarian, căruia-i ardea măseaua după, totuși, un ciolan de harap alb... A se urmări recurența ursului, de la cel purtat în trăistuță, de copii, la școală, la ursul pâcâlit de vulpe și la cel care îi sparie de moarte pe fiii împăratului (nu și pe viteazul mezin). Orișicât, spaima de urs nu se compară cu spaima de lup. Mătăhălos și greoi, chiar leneș - primul, suplu, filiform, tare ca piatra, iute ca vântul și ca gândul – celălalt. Nu întâmplător coțcariul de Moș Nichifor îl folosește ca sperietoare, pentru jupânișica Malca. De aici intrăm, călăuziți de același hermeneut tomeștean, pe un tărâm unde miroase a catrință, unde mai toate vietățile pământului și ale ceriului se caută, se doresc, se îmbrățișează, nuntesc. În astfel de scrieri e de aflat acel Creangă polisemantic, pluriform, de care vorbeam la început. Dacă în Povestea poveștilor (scriere de sertar și de conclav masculin, totuși), golătatea dă de-a dreptul, pe ulița mare, în alte scrieri dragostea e învăluită-n mister și doar sugerată (printr-o complice clipire spre cititor). Măi Ionică, ți-s dragi fetele?- Și ele mie. Copilandrul Nică se rușinează foarte, gol-goluț lăsat pe malul Ozanei, spre amuzamentul unor femei care ghileau. La școală, simpla prezență a Smărăndiței îl stimulează și, parcă, îl îmbărbătează. Pădurea – loc al tenebrelor și al spaimelor – este și un binecuvântat loc al drăgostirii. O poveste se cheamă Punguța cu doi bani, iar protagonist este cocoșul (baba din poveste va avea, desigur, o găină)...  Fata împăratului Verde, aflată înaintea nuntirii, se transformă într-o păsărică, și mai nu vrea, mai se lasă prinsă. E un paradis al erosului, exclamă harabagiul Părpăuță. Și tot el inventariază și ne prezintă straiele și încălțările personajelor lui Creangă. Parcă suntem la o paradă a modei sau la o expoziție de epocă, unde vestimentația tradițional-țărănească, ori cea orientală (în declin), se întâlnește și un pic se contrează cu cea de tranziție (și alfabetul, atunci, era de tranziție), nemțească. Încă de-atunci intram în Europa, cu cârcotelile de rigoare. Bunicul David, de la Pipirig, face elogiul opincii și disprețuiește ciubotele, cu care, vrând-nevrând, trebuie să-și încalțe podoaba de nepot, ca să nu se facă de rușine în târg la Folticeni sau la Ieși... Amănunte peste care de obicei trecem, în graba de-a afla sfârșitul poveștii, nu-i scapă lui Ochilă-Părpăuță: cojocul între umeri (purtat de Moș Nichifor), un fes roș și un tulpan undelemniu pe care tot dumnealui vrea a le cumpăra  de la târg, spre a-și îmbuna baba (avea și de ce); cațaveica pentru nevastă (din blana nemoartei vulpi), cușma, cămașa de soacră, stârlicii (papuci din postav), porfira împărătească, hobotul alb, hainele vechi și ponosite, blana de urs, salba de aur la gât și ciuboțelele galbene și cu pinteni la călcîie, purtate de semețul cocoș, acestea și multe altele închipuie un cod vestimentar care ajută la identificarea personajelor pe principiul ”haina face pe om”.  Astfel, constată hermeneutul, o sensibilă corespondență în felul de a se îmbrăca și de a purta hainele îi leagă pe Moș Ion Roată sau pe popa Duhu, pe Dănilă Prepeleac sau pe țăranul din Povestea poveștilor, de popa Buligă sau pe călugării de la Secu, pe Oșlobanu sau pe David Creangă.

Codul lucrativ, codul gastronomic, codul vestimentar, fac casă bună cu codul etic, cu credințele și obiceiurile din moși-strămoși. Un capitol este dedicat rușinii (inclusiv ispășirii), un altul (cel mai subtil) credinței, nebuniei întru Hristos, dăruirii fără de prihană, dar și ipocriziei care macină spornic această lume.

Într-o Addenda, bazându-se pe cercetări de ultimă oră, Radu Părpăuță abordează delicatul subiect al bolii, al epilepsiei lui Creangă și modul cum aceasta i-a influențat, au ba, opera. Humuleșteanul intră astfel în rândul personalităților accentuate, dar supozițiile, în cazul său, pe mine-unul nu m-au convins.

Dezavuând savantlâcurile, cartea lui Părpăuță este, cu toată îndoiala metodică dar, evident, ”jucată”, a autorului, o cercetare care satisface cele mai exigente standarde, deosebirea, față de altele, de aceleași gen și specie, venind din faptul că nu e nicicum plictisitoare, ci, dimpotrivă, mereu provocatoare și incitantă. Omul de la Tomești n-a umblat degeaba creanga prin Creangă...    

Mă simt atunci ca o pasăre sau ca o albină care zboară din creangă (înflorită) în creangă, sorbind picătura cea dulce de nectar și producînd (fără să știe) ceea ce se numește polenizare. Fără de care nu s-ar rotunji fructul. Vi se pare cam sămănătoristă metafora? Bine, renunț la ea. Am vrut să sugerez doar faptul că opera marilor scriitori  e fructul ivit dintr-o floare, sau și mai de departe: dintr-o sămînță. Și că depinde de noi, cititorii, s-o degustăm, s-o relevăm în plurimorfismul ei.

Nicolae Turtureanu este poet şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri