Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Emil Constantinescu cere condamnarea ideologiei comuniste

GALERIE
emil-constantinescu
  • emil-constantinescu
- +

Emil Constantinescu a declarat, înaintea Congresului Asociaţiei Internaţionale a Foştilor Deţinuti Politici de la Bucureşti, că în cadrul evenimentului se va propune adoptarea unei rezoluţii prin care se va cere Parlamentului European condamnarea ideologiei comuniste.

Congresul Asociaţiei Internaţionale a Foştilor Deţinuti Politici şi Victime ale Comunismului din Europa de Est (INTERASSO) este oraganizat, vineri şi sâmbătă, la Bucureşti de Fundaţia Română pentru Democraţie, condusă de Emil Constantinescu.

La congres, care va avea loc la Parlament, vor participa delegaţi din Germania, Croaţia, Ungaria, Slovacia, Letonia, Lituania, Estonia, Albania, Republica Moldova, alături de figuri reprezentative ale rezistenţei anticomuniste.

"Vrem să obţinem o declaraţie la Bucureşti prin care parlamentarii români să impună condamnarea nu numai a crimelor comunismului, ci şi a ideologiei comuniste. Acest lucru este foarte important să condamnăm şi ideologia comunistă", a declarat Emil Constantinescu, adăugând că această rezoluţie ar urma să fie trimisă la Parlamentul european.

El a mai spus că rezoluţia congresului va fi adoptată în 23 august, Ziua europeană a victimelor totalitarismului.

Întrebat de ce, în timpul mandatului său, nu au fost aduşi în faţa instanţei torţionarii din fostele închisori comuniste, Constantinescu a răspuns că nu această problemă era importantă.

"După cum spunea Corneliu Coposu, important este ca noi, acum, să ne vedem visul nostru cu ochii: democratizarea României, integrarea României în NATO, şi după aceea vom rezolva problemele noastre. Acesta a fost mandatul şi dorinţa lor, a foştilor deţinuţi politici", a declarat fostul preşedinte al României.

El a mai spus că, după câştigarea alegerilor prezidenţiale, a fost preocupat să creeze instituţii, precum Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi legi, precum cea a recuperării averilor confiscate de comunişti.

Constantinescu a arătat că foştii deţinuţi politici au fost promovaţi, în mandatul său, în funcţii de conducere în timpul mandatului său.

"În 1996 s-a întâmplat o schimbare radicală. Preşedinte al Camerei Deputaţilor a devenit un fost deţinut politic, Ion Diaconescu, preşedintele Senatului, un alt fost deţinut politic, Ionescu Quintus. L-am numit ministru al Informaţiilor pe Sorin Botez, fost torturat, deţinut politic torturat la Aiud. Când s-a înfiinţat Avocatul Poporului, l-am numit pe Paul Mitroi, fost deţinut politic pentru revolta studenţilor din 1956 şi inclusiv comisiile de supraveghere ale SRI şi SIE au fost conduse de foşti deţinuţi politici", a mai spus Constantinescu.

La congresul care începe vineri la Bucureşti, va fi analizată evoluţia procesului de condamnare a comunismului pe plan european, plecând de la Declaraţia de la Praga iniţiată de Vaclav Havel în iunie 2008, Rezoluţia Parlamentului European asupra conştiinţei europene şi totalitarismului din 2009, Declaraţia de la Vilnius din iulie 2009, până la Platforma memoriei europene şi a conştiinţei din 2011, adoptată la iniţiativa preşedinţiei poloneze a Uniunii Europene ca un proiect educaţional care să angajeze societatea civilă în combaterea intoleranţei, extremismului şi mişcărilor antidemocratice.

"Aş vrea să vă spun că România nu se află în coada acestui proces. România, prin legile şi instituţiile create, şi amintesc numai CNSAS, IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, n.r.), se află în planul cel mai avansat european şi mondial", a spus fostul preşedinte.

Constantinescu a spus că toţi cei din "familia adevărată a primilor democraţi europeni" sunt dezamăgiţi de diferenţa dintre idealurile lor din 1989 şi ce se întâmplă acum în foste ţări comuniste, dar şi de ceea ce se întâmplă acum în ţările din Vest.

"Noi, familia adevărată a primilor democraţi europeni, nu suntem dezamăgiţi numai de diferenţa dintre idealurile noastre din 1989 şi de ceea ce se întâmplă acum în foste ţări comuniste. Suntem la fel de dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă acum în ţările din Vest, întrucât corupţia, manipulările sunt la fel de grave şi de aceea noi credem că acest congres al lupătorilor şi victimelor comunismului din Europa Centrală şi de Est este la fel de util ca reper moral al societăţii occidentale, unde, la fel ca la noi, sunt preşedinţi şi prim-miniştri trimişi în judecată pentru corupţie. Peste tot există derapaje de la democraţie", a spus Emil Constantinescu.

Congresul de la Bucureşti marchează 25 de ani de la prăbuşirea comunismului în Europa Centrală şi de Est, comemorând victimele represiunii regimului totalitar comunist şi amintind lupta împotriva
dictaturii.

Congresul INTERASSO precedent a avut loc în 14 - 18 iunie 2013 la Berlin, când s-au comemorat 50 de ani de la revolta muncitorilor germani împotriva ocupaţiei sovietice. La congresul de la Berlin au fost prezenţi preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, şi cancelarul Angela Merkel.

În aprilie 2014 a avut loc reuniunea pregătitoare a celui de-al 21-lea congres, găzduită de Fundaţia Română pentru Democraţie, la care s-a decis organizarea congresului la Bucureşti.

Mediafax


 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri