Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Chiar dacă sărăcia din spaţiul est-european pare o poveste tristă şi îndepărtată, Occidentul are mijloacele sale de a-l umili pe intrus. Totul se oferă câtă vreme totul se plăteşte; în cele din urmă, această abundenţă ostentativă te transformă din om în client. Ideologia nu mai este una politică, ci una a consumatorismului.
FUCK YOU, Eu.ro.pa!, piesa Nicoletei Esinencu, e un monolog tensionat, adus mereu în acelaşi punct prin intermediul unui leitmotiv („Tata, trebuie să-ţi spun ceva...”); de fapt, un amplu poem, un posibil manifest al unei întregi generaţii. Acea generaţie care nu are repere, care poartă pe umeri vina părinţilor, care nu poate uita compromisurile lungilor decenii petrecute sub comunism, acea generaţie traumatizată de trecut, care se iluzionează că viitorul există în afară sau nu există deloc, pentru a descoperi apoi că nici Europa nu este Tărâmul făgăduinţei; în fine, acea generaţie care a căpătat, cel puţin, libertatea de a-şi striga tare şi strident deznădejdea, dezamăgirea, descurajarea. „Ce mi-a dat ţara mea şi cu ce am răsplătit-o eu?” - acest clişeu patriotard, inculcat în copilărie, capătă, de această dată, un răspuns dramatic, dur, nu numai prin limbaj, ci mai ales prin disperarea autentică de a admite un adevăr dureros: „Tata, trebuie să-ţi spun ceva... Se pare că eu n-am avut ţară în copilărie.” Este o constatare dureroasă, a celui care, pentru a reuşi să întrezărească ceva înainte, este obligată să privească atent înapoi. Or, înapoi există numai constrângere, frică, absurd, mult absurd. Şi mai ales umilinţă. Umilinţa de a fi drastic admonestată de învăţătoare pentru că şi-a uitat cravata de pionier acasă; umilinţa de a fi certată de o vecină pentru că nu vorbeşte în limba rusă, când limba sa nativă este, totuşi, româna. Şi, mai ales, umilinţa de a da semne că iubeşte ceea ce nu iubeşte, că, nesmintit, crede ceea ce nu crede, că are o ţară mare şi mereu victorioasă, când, de fapt, despre ţara sa cea mică nu are dreptul să vorbească nici măcar în şoaptă. De aici începe nevoia unui dincoloidealizat, care este Europa. Europa, căreia îi simte cu raţia gustul în copilărie: „Aşa au început întâlnirile mele cu tine, Europa! Când făceam câte patru ore coadă la magazinul din colţ. Nu ne vedeam foarte des. Pentru că doar o dată în două luni, acolo, aduceau gume din Italia, biscuiţi din Franţa şi ciocolată nemţească. Atunci puteam să te cumpăr cu 7 ruble, Europa! Să fi vrut să dau mai mulţi bani pentru tine, nu era posibil. Vânzătoarea nu dădea mai mult de 20 de gume, 8 pachete de biscuiţi şi 10 ciocolate. 7 ruble pentru Europa!” Spargerea U.R.S.S. nu a însemnat însă şi intrarea în Europa. Nici măcar intrarea în normalitate. Aceeaşi suspiciune, aceeaşi sărăcie, aceeaşi teamă de K.G.B. şi, în cele din urmă, mult visatul contact cu Europa.
Ce este Europa? Cum este Europa? Extrem de neprimitoare. Rece. Nepăsătoare. Chiar dacă sărăcia din spaţiul est-european pare o poveste tristă şi îndepărtată, Occidentul are mijloacele sale de a-l umili pe intrus. Totul se oferă câtă vreme totul se plăteşte; în cele din urmă, această abundenţă ostentativă te transformă din om în client. Ideologia nu mai este una politică, ci una a consumatorismului. Dar tot una care caută să modeleze un „om nou”, chiar dacă prin metode şi ispite infinit mai catifelate. Europa dezamăgeşte teribil pentru că, în esenţa ei, nu este altfel. E o lume a automatelor, o lume în care compromisul este preţul supravieţuirii; se mănâncă, în fond, acelaşi rahat, după cum acuză proaspăta… europeană: „Au! Imposibil! |ştia şi cu rahat pot să mă îndoape. Un kilogram e suficient pentru astăzi, dar ştiţi, vreau rahat din ţara mea. Aveţi? Eu nu mănânc decât rahat din ţara mea. Să nu credeţi că e o manifestare a patriotismului. Nu! Mai curând e o obişnuinţă.” Europa e, pe scurt, o lume în care nu mai există „acasă”, în care străinul rămâne, orice ar face, străin. O lume lipsită de compasiune, o lume devitalizată. Una în care nu te vindeci de traumele trecutului, ci ţi le adânceşti, realizând că, în fond, peste tot e la fel. Ceea ce nu te face să-ţi doreşti mai puţin acest altfel la fel...
Pentru ca totul să capete accente şi mai tensionate, acest monolog debitat cu sufletul la gură, care nu ocoleşte limbajul direct, disperat (mereu la locul lui, deloc strident) este un fel de discurs de adio, rostit la moartea tatălui; singurul fel posibil de discurs de adio... Rostit, sfâşietor, în momentul în care dispare până şi ultima legătură cu ţara de baştină. Ruptura devine definitivă, conştientizează personajul: ţara non-ţară, ţara hidoasă în care a copilărit, dar pe care nu o poate urî, pe care nu o poate smulge din sine, se dizolvă iremediabil odată cu moartea părintelui.
Ce îi rămâne tinerei, către ce se îndreaptă ea? Către Europa... Dar nu mai e vorba de acea Europa salvatoare, a plăsmuirilor frustrate, a dorinţelor din copilărie şi adolescenţă, ci de cea reală, pe care o cunoaşte atât de bine şi în care nu-şi găseşte locul: „Tata, trebuie, trebuie, trebuie să-ţi spun ceva. Eu nu pot să rămân aici. Mâine te vom îngropa. Iar poimâine mă întorc... la ea, tata... Fuck you, Europa! Fuck! Mergi pe stradă şi n-ai în ce da cu piciorul. E ca şi cum ai merge pe nisip fără să laşi urme. Într-o zi am să ajung să nu mai am umbră.” Altfel spus, într-o zi va ajunge să-şi piardă sufletul.
Iar ziua aceea nu e departe.
Bogdan Creţu este conferenţiar universitar doctor la Catedra de Literatura română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |