De Sănătate

Punem punctul pe știi

Femeia cu piciorul amputat, transferată la Neurochirurgie

sâmbătă, 27 mai 2017, 01:50
1 MIN
 Femeia cu piciorul amputat, transferată la Neurochirurgie

Femeia plimbată prin trei spitale duminica trecută, după accidentul de pe E85, a fost internată în a patra unitate medicală vineri dimineaţa. Victima care a rămas fără un picior la capătul celor şapte ore de transport de la Spitalul Municipal Roman, la Spitalul Judeţean Neamţ şi apoi la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie. 

Pacienta în vârstă de 63 de ani a fost transferată pentru investigarea şi tratarea hemoragiilor cerebrale care au fost evidenţiate pe Computer Tomo­graf, la Spitalul „Sfântul Spiridon“. „Victima a fost transferată vineri di­mineaţa la Spitalul de Neuro­chi­rurgie, cu aviz din partea domnului manager Eva. Pacienta a fost transferată pentru tratamentul hemoragiilor cerebrale cu caracter staţionar identificate pe CT“, a arătat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfân­tul Spiridon“.

Femeia a fost îngrijită în ultimele cinci zile în cel mai mare spital din regiune de o echipa multidisciplinară de medici ortopezi, chirurgi vasculari şi de chirurgie toracică. Totuşi, întrucât pacienta a ajuns la Iaşi la şapte ore de la producerea accidentului, femeia şi-a pierdut piciorul stâng, prin amputaţie de la coapsă. Pacienta nu a ajuns la Spitalul „Sfântul Spiri­don“ din Iaşi imediat după accident, întrucât medicul de pe ambulanţa SAJ Neamţ care a ajuns la locul solicitării nu a aşteptat elicopterul SMURD Iaşi.   

Comentarii