Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ficţiuni cotidiene

GALERIE
Ioan Milica
  • Ioan Milica
- +

Prea ocupaţi cu devorarea duşmanilor de clasă, prea absorbiţi de scenarii, rezolvări posibile şi soluţii ipotetice, prea dependenţi de date tehnice menite să suplinească lipsa lor de legătură cu realitatea, aceste creaturi cu viaţă artificială dezvoltă şi procesează ficţiuni pe bandă rulantă.

În diverse dicţionare explicative, cuvântului ficţiune îi este asociat sensul „produs al imaginaţiei, fără model corespunzător în realitate”. În raport cu acest sens, ficţiune mai înseamnă şi „disimulare voită întreprinsă cu scopul de a păcăli” sau „proiecţie imaginară prin care se maschează sau se înfrumuseţează realitatea”. Conform reperelor etimologice înregistrate într-unul din dicţionarele-tezaur ale limbii franceze (Le Trésor de la Langue Française Informatisé), fasciculul de sensuri amintite este legat de un nucleu semantic medieval: „înşelătorie, păcăleală”. Am făcut aceste precizări pentru a arăta că sfera de cuprindere a termenului ficţiune depăşeşte cadrele artelor. Nu doar artiştii sunt creatori de ficţiune. Orice individ înzestrat cu abilitatea de a plăsmui imagini care, în diverse contexte, devin substitute credibile ale realităţii este un artizan de ficţiune.

Politicienii sunt mari fabricanţi şi consumatori de ficţiune. Plăsmuirea de scenarii este o dominantă a activităţii lor. Pentru ei, realitatea este doar fundaţia în care se ancorează fabricaţiile menite să îi crediteze în faţa electoratului. Aşa cum scamatorii sau escrocii ţes poveşti aparent reale, tot astfel politicienii fabrică perpetuu reuşite şi realizări menite să dovedească alegătorilor că ei sunt oameni morali, cinstiţi, săraci şi permanent preocupaţi de binele celor mulţi. Şi, trebuie să recunoaştem, mulţi politicieni se dovedesc foarte inventivi atunci când se pune problema fabricării de ficţiuni.

De ce devin aceşti gestionari de realitate mari fabricanţi de plăsmuiri? Singura ipoteză pe care am putea-o formula deocamdată este aceea că pe măsură ce politicianul urcă spre vârful lanţului său trofic, eliminând obstacolele de orice fel care îi stau în cale, contactul său cu realitatea se dizolvă progresiv.

Văzută din vârful piramidei puterii, realitatea devine tot aşa de lipsită de detalii şi de consistenţă precum un peisaj terestru văzut fugitiv printr-unul din hublourile staţiei orbitale. Pe măsură ce îi înghit pe cei de deasupra lor spre a le lua locul, indivizii din această specie suferă modificări din ce în ce mai pronunţate ale mecanismelor de percepţie a realităţii.

Viaţa lor se desfăşoară în clădiri enorme, dar izolate de comunitate, cu geamuri mari, dar acoperite de draperii groase, cu intrări multiple, dar deloc conectate la mişcările sociale. Ori de câte ori văd la televizor cadre cu şedinţe ale politicienilor mă cutreieră o vagă senzaţie de greaţă claustrofobică. Săli imense, iluminate artificial, falsa poză de responsabilitate în faţa istoriei, concordia dintre lupi costumaţi în blană de oaie, apetitul enorm pentru reflectoare şi prim-planuri, toate acestea te duc cu gândul la o confrerie de zombi fain costumaţi, care au schimbat vrabia trăirii în real cu cioara unei come induse şi întreţinute artificial. Contactul cu exteriorul e permanent întreţinut de maşinării complicate de asigurare a vieţii, de la temperatura constantă şi aerul condiţionat din încăperi până la informaţiile din afară care le parvin sub formă de date numerice succesiv filtrate. Iar când realul e convertit în numere, el îşi pierde orice atribut concret.

Dacă trebuie să îşi părăsească birourile ca nişte sarcofage, lucru care se întâmplă numai când ei consideră că s-a petrecut ceva ieşit din comun, aceste fiinţe aparent umane călătoresc cu bolizi din al căror mers peisajul nu e nimic altceva decât o suită de naturi moarte. În cursul deplasării lor prin lume, birocraţii politici nu mai au timp să vadă ce se întâmplă în jur. Timpul lor preţios (time is money) e consumat cu ritualuri şi jocuri strategice, generatorul primar de ficţiuni fiind întrebarea „ce-i de făcut dacă se întâmplă aia, ori aia, ori ailaltă?”.

Ca şi birourile, locuinţele reprezentanţilor acestei specii sunt mausolee care glorifică lipsa de legătură cu realul. Ziduri sau garduri înalte, împodobite cu turnuleţe din care clipesc orbeşte camere de luat vederi, împrejmuiesc proprietăţi bine izolate de umanitatea înconjurătoare. De securitatea acestor habitate nu foarte diferite de mediile pe care le vedem prin filmele cu nave spaţiale se ocupă alte forme superioare de viaţă, contaminate şi ele de racordarea îndelungată la sistemele de întreţinere artificială a vieţii.

Nu e curată ironie faptul că tocmai indivizii dispuşi să renunţe la legăturile fireşti cu realul au ca sarcină critică de lucru asigurarea bunului trai pentru ceilalţi? Nu e anapoda că o entitate care se îndepărtează de propria umanitate ajunge să asigure cele mai bune condiţii de viaţă pentru ceilalţi? Nu e susul în jos faptul că liniile directoare ale realităţii sunt stabilite nu prin imersiune în real, ci printr-o teribilă şi, de multe ori, sterilă activitate de experimente cu destinele celor mici, mulţi şi neştiuţi?

Prea ocupaţi cu devorarea duşmanilor de clasă, prea absorbiţi de scenarii, rezolvări posibile şi soluţii ipotetice, prea dependenţi de date tehnice menite să suplinească lipsa lor de legătură cu realitatea, aceste creaturi cu viaţă artificială dezvoltă şi procesează ficţiuni pe bandă rulantă. Din când în când, asemenea astronauţilor scăpaţi din chingile gravităţii, dar covârşiţi de nostalgia ei, dau glas propriei uluiri: „uau, ce senzaţie incredibilă!”. Iar noi, cei mici, mulţi şi sătui până-n gât de atâta lipsă de realism, îi credem pe cuvânt, pentru că nici o ficţiune nu există fără dicţiune. Vorba ceea: mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic.

 

Ioan Milică este lector universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri