Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Firma fiului unui fost senator are de dat creditorilor 11 milioane de lei

GALERIE
cununie religioasa_biserica barboi_bogdan solcanu&ingrid83
  • cununie religioasa_biserica barboi_bogdan solcanu&ingrid83
- +

Arwen Professional Services, fostă The Red Point, este deţinută de Bogdan Solcanu. Societatea are datorii totale de 15 milioane de lei din care puţin peste 4 milioane de lei sunt trecute în dreptul patronului.

 

Administratorul judiciar al societăţii Arwen Professional Services (n.r. - fosta The Red Point), deţinută de fiul fostului lider PSD Ion Solcanu, a definitivat tabelul creditorilor şI se pregăteşte să propună un plan prin care să reorganizeze societatea. În final, Bogdan Solcanu trebuie să le restituie creditorilor circa 15 milioane lei, din care doar o creanţă de peste 26.000 lei este garantată în favoarea Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi. Fiscul are o creanţă totală de circa 6,65 milioane lei, însă este bugetară, astfel că nu va avea întâietate în cazul unor distribuiri de fonduri. O altă creanţă bugetară consistentă îi aparţine Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, care are de recuperat 2,16 milioane lei.

Bogdan Solcanu, patronul companiei, este înscris în tabelul definitiv cu trei tipuri de creanţe, respectiv suma de 9.000 lei din salarii, 265.000 lei ca o creanţă chirografară şi suma de 4 milioane lei , pe care a împrumutat-o societăţii. O creanţă chirografară consistentă deţine şi compania Siveco România, ce are de recuperat de la fosta The Red Point 1,2 milioane lei. O dată cu definitivarea tabelului creditorilor, administratorul judiciar şi Bogdan Solcanu vor propune creditorilor un plan de reorganizare cu ajutorul căruia să existe un grafic clar prin care, pe parcursul a trei ani, să fie achitate toate datoriile. Până atunci, Solcanu junior şi omul de afaceri Dan Stratan au început demersurile pentru a construi o clădire de birouri în apropierea sediului fostei The Red Point, pe Bulevardul Poitiers. Imobilul urmează să aibă nouă etaje şi o înălţime de 32 metri.  

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri