Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

FRF înfiinţează Campionatul naţional de fotbal rural

GALERIE
campionat de fotbal rural
  • campionat de fotbal rural
- +

Federaţia Română de Fotbal intenţionează ca în perioada următoare să înfiinţeze un campionat naţional de fotbal rural, potrivit "Planului strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020" al FRF

"Pentru că unii dintre cei mai reprezentativi jucători s-au născut în satele României şi pentru că acest sport trebuie să ajungă pe tot teritoriul ţării, vom organiza Campionatul Naţional al Fotbalului Rural", se arată în documentul citat.

Competiţia va fi destinată practicanţilor, atât legitimaţi, cât şi nelegitimaţi din mediul rural, echipele fiind formate la nivel de comună, din jucători/locuitori ai comunei, cu vârsta minimă de 14 ani. Se va respecta regulile fotbalului clasic, 11 la 11 pe teren normal.

Pe lângă Campionatul Naţional al fotbalului rural, FRF va lansa şi campania "Transformă uliţa în stadion". Acest proiect va include, în faza pilot, 21 de judeţe, în cadrul cărora vor fi descoperiţi şi pregătiţi copiii din zonele rurale.

"21 de referenţi zonali ai FRF întreprind acţiuni de scouting în 4-5 comune învecinate oraşului reşedinţă de judeţ. Sunt recrutaţi copiii talentaţi din categoria de vârstă 7-10 ani, nelegitimaţi şi fără posibilităţi de angrenare într-o activitate sportivă organizată la nivel urban. Grupele de minimum 20 copii sunt pregătite în două şedinţe săptămânale de antrenament în oraşul reşedinţă de judeţ", se arată în "Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului 2015-2020".

Începând cu anul 2015, Federaţia Română de Fotbal va demara cel mai vast program competiţional dedicat fotbalului pentru toţi, "Toată România Joacă Fotbal". Acestuia i se va adăuga programul guvernamental care prevede introducerea unei ore de fotbal pe săptămână în şcolile din România.

Conform FRF, profesorii de educaţie fizică şi sport, care vor dori să coordoneze clase cu profil sportiv, vor fi pregătiţi prin intermediul programului "Start Fotbal", dezvoltat de Şcoala Federală de Antrenori.

Prin intermediul acestui program, FRF doreşte "creşterea substanţială a numărului de practicanţi şi de persoane implicate în fenomenul fotbalistic".

De asemenea, FRF vrea crearea Campionatului Naţional al firmelor şi instituţiilor, Campionatului naţional al şcolilor-gimnaziilor-liceelor şi Campionatului naţional universitar.

Campionatul naţional universitar se va desfăşura potrivit regulilor fotbalului clasic, pe teren normal. Tot în această competiţie, va fi creat şi un concurs paralel destinat fotbalului feminin.

Forul de la Casa Fotbalului a luat în calcul şi copiii de grădiniţă şi va lansa un alt program intitulat "Caravana grădiniţelor, Football for fun".

Federaţia Română de Fotbal a elaborat "Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020", cu obiective precise şi detaliate pe care promite să le pună în practică. Documentul ar urma să fie prezentat membrilor afiliaţi în următoarea şedinţă a Adunării Generale a FRF, din 30 martie.

Planul realizat de FRF este structurat în jurul a cinci obiective strategice pentru perioada amintită: calificarea echipei naţionale la toate cele trei turnee finale CE 2016, CM 2018, CE 2020, creşterea substanţială a numărului de practicanţi şi de persoane implicate în fenomenul fotbalistic, dezvoltarea fotbalului feminin şi a futsalului (creşterea performanţei echipelor naţionale), construirea unei culturi organizaţionale care să devină suport pentru performanţa sportivă şi creşterea atractivităţii şi a vizibilităţii jocului de fotbal.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri