Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Germania ar putea reduce indemnizaţiile sociale pentru imigranţii din România

GALERIE
ajutor
  • ajutor
- +

Germania intenţionează să limiteze drastic accesul la indemnizaţiile sociale pentru imigranţii din Uniunea Europeană, prin urmarea exemplului Marii Britanii, măsura vizându-i în special pe cei din ţările din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România şi Bulgaria.

Potrivit proiectului de lege elaborat de ministrul social-democrat al Muncii, Andrea Nahles, cetăţenii europeni care locuiesc în Germania vor fi de acum înainte excluşi de pe lista celor care primesc ajutoare sociale dacă nu lucrează. Textul, criticat puternic de opoziţie, prevede ca imigranţii intraeuropeni fără un loc de muncă să nu poată avea acces la ajutoarele publice decât după cinci ani de şedere în Germania. Ministrul a dat asigurări că proiectul de lege corespunde "practicii curente" şi că acest termen de cinci ani este în toată Europa un termen riguros.


Cei care nu vor mai putea beneficia de indemnizaţii sociale vor avea posibilitatea, cu toate acestea, să solicite o alocaţie tranzitorie de o lună, acordată o singură dată şi care are rolul de a acoperi cheltuielile elementare (hrană, îngrijire, adăpost). Posibilitatea acordării unui împrumut pentru acoperirea cheltuielilor de întoarcere în ţara de origine este de asemenena prevăzută.
Aceste măsuri, care trebuie încă adoptate în Consiliul de miniştri şi validate de parlamentari, sunt propuse urmând exemplul cerinţelor premierului briranic, David Cameron, care vrea să reducă numărul de imigranţi intraeuropeni pe teritoriul britanic.


Măsura, considerată discriminatorie în contextul principiului european privid libera circulaţie, a generat îngrijorări în rândul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, ai cărei cetăţeni sunt vizaţi.

Merkel: UE nu este o uniune socială

La finalul anului 2015, Tribunalul federal pentru probleme sociale a decis ca orice cetăţean din Uniunea Europeană, chiar şi fără un loc de muncă, să aibă dreptul de a beneficia de ajutoare sociale după şase luni.
Această decizie a declanşat o dezbatere în Germania şi a suscitat îngrijorare din partea municipalităţilor, care finanţează ajutorul social şi care se temeau că ea ar putea atrage cetăţeni din state UE al căror nivel de trai este inferior celui din Germania, precum România sau Bulgaria. Andrea Nahles a propus modificarea legii în sensul înăspririi condiţiilor de acordare a acestor ajutoare.


Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a spus, la începutul lunii ianuarie, că românii care lucrează în Germania sunt foarte bine primiţi, dar cei care vor să beneficieze de ajutoare sociale fără să aibă un loc de muncă trebuie să se adreseze ţării de unde provin, precizând totodată că UE nu funcţionează ca o "uniune socială". Afirmaţiile cancelarului Germaniei au fost făcute la Berlin, în cadrul conferinţei de presă pe care Merkel a susţinut-o la finalul întrevederii cu premierul român, Dacian Cioloş. "Putem să lucrăm peste tot în Europa, această intenţie nu include că putem să primim şi prestaţii sociale încă din prima zi", a spus Merkel.
Angela Merkel a făcut referire directă atunci la cetăţenii români, precizând că cei care muncesc sunt bineveniţi în Germania, dar cei care cer ajutor social din partea statului german fără a lucra trebuie să se adreseze statului de proveninenţă. Ea a afirmat că trebuie modificată şi legislaţia.
"Fiecare român care lucrează la noi este foarte bine primit, sunt foarte mulţi români în Germania în ultimul timp, dar dacă este vorba de ajutoare sociale care nu se bazează pe o activitate de muncă sunt de părere că această persoană poate să se ducă înapoi în patria respectivă. Noi nu suntem o uniune socială, avem diferite sisteme sociale, aceste lucruri trebuie să le reflecte şi legislaţia şi trebuie să găsim o soluţie", a mai spus Merkel.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri