Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Grecii au dat cuvântul anului

GALERIE
radu mesnita
  • radu mesnita
- +

Dar, dacă Grecia e pe marginea prăpastiei, România unde este?

Nu ştim să facem politică - în sensul acela bun, la care au visat ca fraierii atâţia români, iar unii au şi murit în decembrie ’89 şi pe la mineriade. Cei care mai ştiu cât de cât să fie politicieni devin repede aroganţi, la fel ca marea majoritate a celor din tagmă. Iar extrem de puţinii din prima categorie care rezistă tentaţiilor de orice fel sunt daţi la o parte de ceilalţi doar pentru că reprezintă excepţia ce confirmă regula.

Lacomi devin practic toţi, indiferent de culoare politică. Declaraţiile de avere şi darurile de la parangheliile prin care se încuscresc şi se încumetresc dovedesc din plin această trăsătură comună. În celelalte declaraţii, cele politice, sunt lupi moralişti. Deviza lor comună e „totul pentru noi, nimic pentru restul”. Aveţi o singură încercare să ghiciţi cine este „restul”.

Generaţia tânără de politicieni e dominată de beizadelele generaţiei bătrâne, plus pupilii şi pupilele aceloraşi dinozauri. Fără nicio pregătire şi competiţie reală, aceşti „pufoşi”, care acum îşi fac ucenicia pe lângă birouri parlamentare şi europarlamentare (că doar de-aia şi-au trimis liderii partidelor protejaţii la Bruxelles), vor accede pe rând în funcţii înalte. Poate nu la fel de rapid, precum Ponta, că bate la ochi, dar drumul le e oricum netezit. Din cauza lor, România nu are şi nu va avea cum cum să progreseze.

Creşterea economică pe care o vedem astăzi nu se datorează unei bune guvernări, ci unei bune exploatări a capitalului uman mereu ieftin, adică prost plătit, din România - şi asta mulţumită managementului străin. Grecii nu au ştiut, sau mai bine zis nu au vrut să facă aşa ceva, pentru că nu şi-au vândut (cuvântul la modă e „privatizat”) principalele servicii şi industrii. Noi, da, începând cu flota. Astăzi, toţi politicienii arată spre Grecia şi ne transmit mesaje de bucurie şi autofelicitare că suntem săraci. Să fie primit, dar tot mai săraci decât grecii suntem. Mii de români continuă să meargă acolo pentru că găsesc mai uşor de lucru decât aici. De ce politicianul român alege să-şi vâre capul între umeri şi să se ferească să explice acest paradox? - Pentru că nu ştie. Politicianul român ştie să îşi voteze singur pensia, creşterea indemnizaţiei, imunitatea în faţa legii, locuinţă de serviciu şi haleală la preţ simbolic (decontate şi acelea), maşină de serviciu care se învecheşte brusc după 3-4 ani - şi nu pe drumurile colegiului în care a fost ales etc. etc.

Cam o treime dintre români ar mai merge azi la vot, dar nici un institut de sondare a opiniei publice nu spune asta. Pentru că niciun partid care comandă sondajul în care sigla lui apare cât mai sus, eventual pe primul loc, nu vrea să se ştie asta. Sigur, în ziua alegerilor, masa de alegători prezenţi la urne va creşte, mai ales în fiefurile PSD, prin eforturile lui Dragnea, prin intermediul tigăilor lui Ghiţă, cu pachetul de făină şi sticla de ulei de la dom’ primar şi nelipsitele sacoşe cu afişe şi calendare - unele dintre acestea din urmă creştine, iar în viitorul apropiat, după deschiderea şantierului moscheii bucureştene, şi musulmane.

De tagma aciuată de atunci, din ’89, la putere prin rotaţie n-am scăpat nici cu paravanul sărac şi cinstit, nici cu schimbarea în rău din ’96, nici cu trăitul bine din 2004 şi nici cu lucrul bine făcut în vigoare. Toate celelalte metode de schimbare sunt menţionate în Codul penal.

Aşadar, pe cine să alegi? Cine o să-ţi fure votul? Poate NU.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri