Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Iată de ce vrea deputatul Rădulescu să desființeze radarul. Are 40 de sancțiuni rutiere pe motiv de beție sau viteză

GALERIE
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu
  • Deputatul PSD Cătălin Rădulescu
- +

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care vrea un proiect legislativ pentru desfiinţarea radarelor formate din echipaje de Poliţie, a primit în ultimii ani aproximativ 40 de sancţiuni pe legea circulaţiei, în trei situaţii fiind prins băut la volan şi alegându-se cu permisul suspendat.

Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu a scris, sâmbătă, pe Facebook, că intenţionează să iniţieze un proiect legislativ pentru desfiinţarea radarelor formate din echipaje de poliţie, susţinând că românii "s-au săturat de aceşti pândari, care în loc să aibă rol de prevenţie, stau ascunşi ca nişte şobolani să dea amenzi".

Surse din cadrul parchetelor au declarat pentru MEDIAFAX că parlamentarul figurează cu aproximativ 40 de sancţiuni primite după ce a încălcat reguli de circulaţie în timp ce se afla la volan.

Potrivit surselor citate, în trei situaţii diferite, Cătălin Rădulescu s-a ales cu permisul suspendat pe motiv că a fost surprins în timp ce conducea autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, aceleaşi surse au declarat că deputatul PSD a fost prins de trei ori „conducând cu permisul necorespunzător” iar în 15 situaţii a primit sancţiuni pentru depăşirea vitezei legale, într-unul dintre cazuri alegându-se cu permisul suspendat.

Deputatul Cătălin Rădulescu are probleme şi din punct de vedere al armelor pe care le deţine. După ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA, i-a fost suspendat acest drept. Parlamentarul a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, în 2014, sub control judiciar, fiind acuzat de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funţia şi dare de mită. Instanţa supremă l-a condamnat, în urmă cu aproape o lună, la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, decizia nefiind definitivă.

"Voi iniţia imediat după Paşte, o iniţiativă legislativă de desfiinţare a radarelor formate din echipaje de Poliţie. M-am săturat şi cred că toţi românii s-au saturat de aceşti pândari, care în loc să aibă rol de prevenţie ca în orice stat civilizat şi european, stau ascunşi ca nişte şobolani, ca să dea amenzi şi să penalizeze românii, având salarii din banii noştrii ai românilor. Iar în fiecare săptămană auzim ştiri cum sunt reţinuţi , anchetaţi pentru mită, şpăgi şi abuzuri", a scris deputatul PSD Cătălin Rădulescu pe Facebook.

Parlamentarul social-democrat susţine că în afară de a se purta "abuziv" cu fiecare conducător auto, "dur", "neelegant", "nesociabil" şi a avea singura menire de a da amenzi şi a lua puncte, poliţiştii de la radarele rutiere nu mai au niciun rol.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri