Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

IMAGINI Exerciţiu de demnitate: CSMS Iaşi - Steaua Bucureşti 0-0, în ultima etapă a Ligii I de fotbal

GALERIE
foto DAN LUCA - CSMS IASI - FCSB - 0022
  • foto DAN LUCA - CSMS IASI - FCSB - 0022
- +

Titlul de campioană a revenit, totuşi, echipei bucureştene, întrucât ASA Târgu Mureş a fost învinsă pe teren propriu de retrogradata Oţelul Galaţi.

CSMS: Caparco – Bosoi, Mihalache, Ciucă, Plămadă, Ţigănaşu – Creţu (’90 -  Coşereanu), Mitic, Enescu (’83 - Olah), Ciucur – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.

Steaua: Niţă – Rîpă (’70 - Iancu), Tamaş, Varela, Toşca (’54 - Latovlevici) – Breeveld, Neagu – Popa, Chipciu, Stanciu – Ţucudean (’46 -  Rusescu). Antrenor: Constantin Gîlcă.

Cartonaşe galbene: Caparco (’78) - Varela (‘90+1).

Eliminat: Arlauskis (‘90+3 – portarul de rezervă al Stelei a avut o ieşire nervoasă la adresa arbitrilor).

Arbitri: Cristian Balaj (Baia Mare); Ovidiu Artene (Vaslui), Marius Marchidanu (Brăila).

CSMS Iaşi a ieşit cu fruntea sus din sezonul 2014-2015 al Ligii I. Echipa ieşeană şi-a revenit după evoluţiile dezastruoase din partidele contra CFR Cluj şi Pandurii şi a arătat aseară o cu totul altă atitudine în disputa cu Steaua. Profitând şi de faptul că oaspeţii au avut o evoluţie mult sub nivelul unei campioane, ieşenii au obţinut un punct care îi aduce foarte aproape de obiectivul pentru acest sezon, clasarea pe locul X, ţinta urmând a fi atinsă dacă FC Viitorul nu învinge la Botoşani.

VEZI GALERIA FOTO

Partida a avut mai mult dramatism decât spectaculozitate, scenariul fiind acelaşi de la început până la sfârşit. CSMS s-a apărat bine, a contraatacat rar şi fără un grad ridicat de periculozitate, în timp ce oaspeţii au construit lent, fără viteză şi inspiraţie. Drept urmare, singurele ocazii clare de gol au apărut doar în urma unor gafe individuale, comise de ieşeni, însă Popa (’12 – pe un contraatac, generat de o eroare a lui Ciucur, a trimis în bara transversală, după ce a scăpat singur cu Caparco, pe care l-a driblat), Chipciu (’52 – “cap” scos de Plămadă, după o ieşire greşită a portarului ieşean) şi Iancu (’77 – a interceptat o pasă slabă a lui Ţigănaşu şi a şutat de la 16 metri, însă Caparco a respins) nu au înscris. Cum nici din fazele de poartă trecute în ambele conturi nu s-a înscris, tabela nu s-a dezmorţit.

Oaspeţii au avut însă motive de bucurie la final, ASA făcând cadou titlul Stelei după ce nu a reuşit să învingă pe Oţelul pe propriul teren.

VEZI CUM AU SĂRBĂTORIT STELIȘTII

Străini în oraşul lor

^ Cu excepţia unui sector de tampon în zona în care a stat galeria oaspeţilor, stadionul a fost arhiplin. Spre surprinderea fotbaliştilor, antrenorilor şi conducătorilor CSMS, atmosfera a fost, per ansamblu, pro-Steaua, atât în tribune cât şi la “oficială”! Cel mai vehement pe marginea acestei situaţii a fost preşedintele executiv al gazdelor, Florin Prunea, care, pe finalul meciului, s-a contrat verbal cu mai mulţi spectatori şi a îndemnat lumea, fără prea mult succes, să scandeze “Iaşul, Iaşul!”. După meci, fostul internaţional a luat foc: “Nu e posibil ca la tine acasă, jucătorii şi antrenorii să fie înjuraţi de spectatori, când echipa se dăruieşte cum s-a dăruit astăzi. Cu cine ţin ieşenii? Cu echipa oraşului lor sau cu Steaua? S-au făcut eforturi imense pentru ca Iaşul să aibă o echipă care să aducă mândrie oraşului şi care e răsplata? Data viitoare, cu orice risc, voi pune 20 de milioane de lei un bilet la peluze! Măcar să fim înjuraţi pe bani de cei care ţin cu o echipă din alt oraş!” Şi Napoli s-a arătat extrem de surprins de atitudinea spectatorilor. “Nu mă aşteptam să fim trataţi aşa, mă aşteptam ca lumea să fie alături de noi!”. Aceleaşi discursuri le-au avut şi jucătorii CSMS. ^ Astăzi, fotbaliştii ieşeni vor pleca în vacanţă. “Planurile pentru viitorul sezon sunt, în mare, făcute. Am prelungit contractele la 15 jucători, trebuie să rezolvăm cu Nicolo, am luat deja legătura cu câţiva jucători. Trebuie însă, înainte, să am o discuţie cu factorii de decizie să vedem dacă lucrurile pot fi puse în practică. Eu mi-am încheiat contractul cu CSMS, rămâne de văzut dacă îl vom prelungi” a spus Prunea. ^ Unui copil de mingi i s-a făcut rău pe parcursul primei reprize, el revenindu-şi abia după intervenţia ambulanţei. ^ Mai mulţi ieşeni au avut o atitudine umilă în faţa lui Gigi Becali, care nu a ratat prilejul de a se da în spectacol. ^ Oaspeţii au sărbătorit câştigarea titlului de campioană imediat după meci ^ Lista plecărilor: Pe lista iniţială a jucătorilor care vor pleca de la CSMS au fost puşi Onduku, Braga, Markovic, Olah, Liviu Mihai şi Coşereanu. Pentru păstrarea lui Plămadă şi Ciucur se va negocia cu FC Botoşani şi Pandurii, iar cu Voicu - direct. Şi dintre fotbaliştii cărora li s-au prelungit contractele de către club există probleme, Grahovac şi Caparco declarând că sunt nemulţumiţi de situaţia lor. 

Declaraţiile tehnicienilor

Nicolo Napoli: “Sunt fericit pentru băieţi, sunt fericit că am încheiat campionatul frumos. Toată lumea zicea că vom pierde cu 3 sau 4 la 0. Băieţii au înţeles ce le-am cerut după meciurile slabe făcute cu CFR şi Pandurii. După un retur fantastic, am reuşit să realizăm ceva extraordinar, salvarea de la retrogradare. Am făcut câteva planuri cu preşedintele Prunea pentru viitor. Rămâne să prelungim contractul şi să le punem în practică”.

Constantin Gîlcă: “Sunt fericit că am câştigat un campionat în care am suferit mult. Băieţii au făcut un efort extraordinar şi astăzi, când am avut câteva ocazii, însă nu am putut să ne impunem în faţa unei echipe care s-a apărat pe două linii şi care a avut un portar cu o evoluţie foarte bună. Am avut emoţii pe final, eram la curent cu rezultatul de la Tîrgu Mureş. Ne pregătim acum şi pentru Cupa României, sper să obţinem toate cele trei trofee interne. Nu depinde de mine că nu rămân la Steaua”.

Oţelul a decis campionatul!

ASA Târgu Mureş - Oţelul Galaţi 1-2 (1-0). Mureşan (’39 – penalty) / Tudorie (’67), Tavares (‘90+4). Ceea ce s-a întâmplat pe stadionul Transil depăşeşte limitele imaginaţiei. ASA Târgu Mureş ar fi putut deveni campioană  datorită fair-play-ului dovedit de ieşeni în meciul cu Steaua, dar s-a împleticit singură în faţa unei echipe retrogradate şi e greu de găsit în fotbalul mondial un caz asemănător în care o echipă retrogradată bate în deplasare ambele candidate la titlu! ASA a jucat crispată, cum a făcut-o de altfel, în toate meciurile care au urmat victoriei de pe terenul Stelei şi a deschis scorul dintr-un penalty uşor acordat. În partea a doua, egalarea lui Tudorie a turnat plumb în picioarele mureşenilor, care s-au trezit în final, ratând trei imense ocazii. Însă în ultimul minut, portarul Stăncioiu a ieşit mult în faţă a pierdut mingea în faţa lui Brigido, care a centrat pentru Tavares, aflat în faţa porţii goale.

Ultimele meciuri ale campionatului: FC Botoşani – FC Viitorul (vineri, 18:30), Dinamo – Astra Giurgiu (vineri, 21:00), CSU Craiova – CFR Cluj (sâmbătă, 18:00). CSMS Iaşi va termina pe locul X, dacă Viitorul nu învinge la Botoşani.  

Clasament
1. Steaua       34        22        5          7          59-23 71 (^20)
2.  ASA           34        20        8          6          51-25 68 (^17)
3. CFR           33        16        9          8          46-26 57 (^6)
4. Astra           33        14        12        6          51-27 54 (^3)
5. Petrolul      34        14        10        10        42-30 52 (^1)
6. Craiova      33        13        11        9          37-33 50 (^2)
7. Dinamo      33        13        9          11        46-42 48 (0)
8. Botoşani    33        12        10        11        36-39  46 (-2)
9. Pandurii     34        12        9          13        47-42 45(-6)
10. Iaşi            34        11        10        13        31-39 43 (-8)
11. Viitorul     33        11        9          13        40-50 42 (-9)
12.Chiajna     34        9          14        11        39-44 41 (-10)
13.Mediaş      34        8          15        11        29-34 39 (-12)
14. Braşov     34        9          9          16        33-46 36 (-15)
15."U" Cluj    34        8          11        15        29-41 35 (-16)
16. Rapid       34        8          9          17        21-42 33 (-18)
17.Oţelul        34        7          11        16        24-45 32 (-19)
18. Ceahlăul  34        6          9          19        25-58 27 (-24)

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri