Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

În această zonă din Iași riști să faci cancer pulmonar. Se respiră porție dublă de otravă

GALERIE
poluare iasi
  • poluare iasi
- +

În 11 zile din luna noiembrie au fost 8 depăşiri ale concentraţiei maxime admise de pulberi în această zonă. Deşi s-a mutat Vama, traficul greu se desfăşoară tot pe ruta Gară - Podu de Piatră - Nicolae Iorga - Nicolina. „Hai să măsurăm sâmbăta sau duminica, într-o zi când bate vântul, să vedem ce iese”, propune primarul care nu este mulţumit de faptul că staţia Agenţiei de Protecţie a Mediului a fost amplastă în Podu de Piatră

Contoarele staţiilor Agenţiei de Protecţie a Mediului sunt date aproape zilnic peste cap de poluarea din oraş. În primele 11 zile ale acestei luni, staţia din Podu de Piatră a înregistrat 8 depăşiri ale concentraţiei maxime admise de pulberi în suspensie (PM10).

În premieră, staţia a început să înregistreze şi depăşiri la concentraţia de dioxid de azot, ceea ce reprezintă o premieră pentru Iaşi. Probleme grave au fost înregistrate şi la ieşirea spre Tomeşti, în ambele cazuri reprezentanţii APM apreciind că marele vinovat este traficul greu. „Din păcate, nu avem veşti bune şi nu putem decât să spunem: «Nu trageţi în mesager». Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent de când se fac înregistrări ale nivelului de poluanţi. La staţia din Podu de Piatră s-a înregistrat practic o explozie. În toată luna octombrie am înregistrat trei depăşiri la PM10. În noiembrie, până pe 11, avem deja opt. Aproape în fiecare zi, e prea mult. Situaţia nu credem că este scăpată de sub control, dar este serioasă. Pulberile în suspensie pot provoca diverse boli, mai ales de plămâni, mergând până la cancer pulmonar”, a declarat directorul APM, Bogdan Davideanu (FOTO). 

Prefectul: „Nu mi-am imaginat că, după mutarea Vămii, traficul va rămâne la fel” 

Concentraţia maximă de pulberi fine permisă este de 50 micrograme la un metru cub de aer. Cifrele înregistrate de staţiile APM din Podu de Piatră şi Tomeşti ajung însă şi la 100 de micrograme, adică dublu, iar fenomenul se repetă des. Normele europene impun un număr maxim de depăşiri de 35 anual.

La staţia din Podu de Piatră, contorul a ajuns la 31, iar la Tomeşti, la 20. Davideanu a apreciat că în următoarea perioadă situaţia s-ar putea chiar înrăutăţi, odată cu dispariţia vegetaţiei, care mai reducea nivelul de pulberi fine şi cu începerea curăţeniei de toamnă, mulţi ieşeni incendiind gunoaiele menajere şi vegetale. În general, numărul cel mai mare de depăşiri în concentraţiile de poluanţi este înregistrat primăvara şi toamna.

Precizările lui Davideanu survin după ce prefectul Dan Cârlan (FOTO) a solicitat, la şedinţa Colegiului Prefectural de luna trecută, prezentarea unui raport cu privire la impactul mutării Vămii în CUG asupra nivelului poluării. Impactul a fost însă nul, traficul greu continuând să se desfăşoare pe vechiul traseu, pe Nicolae Iorga. „Nu mi-am imaginat că, după mutarea Vămii, traficul va rămâne la fel. Vom solicita Primăriei să oprească imediat traficul prin zonă. Vom înainta o adresă Ministerului Mediului, pentru asigurarea fondurilor necesare mentenanţei staţiilor, având în vedere că staţia de la Ungheni este închisă din motive tehnice. Vom face o nouă analiză a situaţiei luna viitoare”, a precizat prefectul. 

DRDP arată cu degetul spre Primărie şi Poliţia Rutieră 

Conform aprecierii lui Davideanu, cea mai mare problemă este reprezentată de traficul greu, tirurile preferând să nu folosească şoseaua de centură. Inaugurată în 2012, după investiţii de 225 milioane lei, varianta pentru trafic greu a rămas aproape nefolosită. „Şoseaua e îngustă. Abia de încap două tiruri unul lângă celălalt. Sunt şi vreo două pante mai abrupte, la intrarea de la Uricani şi spre ieşire, iar şoferii preferă să meargă prin oraş. Asta este însă o problemă pe care noi nu o putem rezolva”, a spus Davideanu.

Contactat telefonic, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, Ovidiu Laicu a precizat că rezolvarea problemei nu se află nici în curtea sa. „Eu nu pot să forţez şoferii să meargă pe centură. Le-am pus presemnalizare, au semnalizare, scrie peste tot pe unde să o ia pe centură. Aici trebuie să se adune Primăria şi Poliţia Rutieră. Şoseaua este foarte bună. Poate că şoferilor nu le place să ocolească puţin. Trebuie să urce oleacă la Uricani şi la Lunca Cetăţuii, dar ăsta este relieful Iaşului. Dacă vor fi obligaţi să meargă pe centură, vor merge”, a spus Laicu. 

Tirurile care intră pe centură, reintră în oraş la Belvedere 

DRDP urmăreşte periodic traficul auto pe drumurile naţionale. La data de 11 noiembrie, ultima înregistrată în raportul prezentat de APM, pe şoseaua de centură au trecut pe lângă Uricani 488 de camioane grele şi tiruri, din oraş ieşind 453.

Pe şoseaua de centură, la kilometrul 7,5, după sensul giratoriu din intersecţia cu şoseaua Iaşi – Voineşti au mai fost numărate doar 142 de camioane îndreptându-se spre Lunca Cetăţuii şi 264 în sens contrar. „Asta înseamnă că şoferii, când vin la Iaşi, nu merg prin Lunca Cetăţuii. Traficul mare este până la al doilea rond, pe urmă se micşorează. Tirurile preferă să facă stânga, să intre în oraş şi să iasă pe la Belvedere sau pe acolo. Folosesc tot oraşul, nu centura în întregime. Şi aici ar trebui intervenit şi blocat traficul greu. Din ce tiruri intră pe centură, multe reintră în oraş. Tiriştilor le convine să intre pe trei-patru benzi, pe şoseaua Nicolina”, a spus Laicu. 

Chirica speră să poată interzice traficul greu de la anul 

Deşi prefectul a spus că va solicita Primăriei interzicerea imediată a traficului greu, oficialii municipalităţii spun că nu există nicio şansă ca acest lucru să se întâmple în curând. „Traficul trebuie mutat şi acest lucru va fi făcut. Când s-a vorbit de autobuze, am rezolvat şi nu mai merg pe-acolo. S-a vorbit de Vamă, am mutat-o. Cunoaştem problema şi o avem în vedere. Luna asta vom avea planul de mobilitate urbană. Îl trecem prin Consiliul Local, apoi imediat şi regulamentul privind traficul greu, care este aproape finalizat. Vor fi de parcurs cele 30 de zile pentru dezbaterea publică, dar sperăm ca până la sfârşitul anului să avem totul gata”, a explicat primarul interimar, Mihai Chirica.

Conform aprecierii acestuia, situaţia s-ar prezenta altfel dacă staţia APM nu ar fi amplasată în Podu de Piatră, ci într-o altă zonă a oraşului. „Cea mai neinspirată situaţie a fost amplasarea staţiei la confluenţa între traficul urban şi cel naţional. Normal că se înregistrează depăşiri şi vor mai fi. Avem şantiere în tot oraşul. Până nu le terminăm, până nu se reface vegetaţia, vor fi constant depăşiri. Hai să măsurăm sâmbăta sau duminica, într-o zi când bate vântul, să vedem ce iese”, a încheiat Chirica.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri