Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Liberalii care vor vota pensiile speciale, excluşi din partid?

GALERIE
pensii
  • pensii
- +

PNL va contesta la CCR proiectul legii pensiilor parlamnetarilor dacă acesta va fi adoptat de aleşi n liberalii riscă sancţiuni "drastice", până la excludere, dacă vor vota proiectul.

PNL va contesta la Curtea Constituţională (CCR) proiectul de lege privind pensiile parlamentarilor dacă acesta va fi adoptat de majoritatea parlamententară, a anunţat, ieri, liderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu. "Decizia noastră politică este să votăm împotriva acestui proiect de lege din toate considerentele cunoscute, pentru că este un proiect de lege imoral, are o serie de conotaţii neconstituţionale şi dacă va fi adoptat de majoritatea PSD îl vom contesta la Curtea Constituţională", a precizat Nicolăescu, după şedinţa comisiei de unificare a PNL.

El a arătat că în plenul Parlamentului, la dezbaterea proiectului privind pensiile parlamentarilor, aflat în etapa reexaminarii cerute de preşdintele Klaus Iohannis, liberalii vor cere vot prin apel nominal, iar dacă acest lucru va fi respins, vor părăsi şedinţa. Întrebat dacă vor fi sancţionaţi parlamentarii liberali care vor vota proiectul pensiilor, Nicolăescu a spus că vor fi sancţiuni drastic. Întrebat dacă vor fi excluşi din partid, Nicolăescu a răspuns: "de ce nu?".
Proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, deşi aprobat săptămâna trecută de către senatorii şi deputaţii din Comisia pentru Statut, va fi retrimis acestora pentru noi modificări, a decis ieri conducerea celor două Camere ale Parlamentului.


Săptămâna trecută, deputaţii şi senatorii din Comisia de statut au aprobat raportul asupra proiectului, într-o şedinţă care nu fost anunţată public. Comisia nu a admis decât parţial observaţiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis în cererea de reexaminare. Preşedintele nu poate respinge decât o singură dată legea, singura cale de atac în aceste condiţii fiind contestarea la Curtea Constituţională.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri