Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

LIVE TEXT: Simona Halep - Nicole Vaidisova, scor 6-4, 2-6, 6-1

GALERIE
vaidisova-genunchi
  • vaidisova-genunchi
- +

Jucătoarea cehă, revenită în circuit după patru ani de pauză, a fost prima adversară a Simonei Halep în turneul de tenis de la Miami. Serena Williams nu se simte prea bine cu genunchiul, însă va juca tot astăzi cu Monica Niculescu. Ieri, Irina Begu s-a calificat în turul III, unde o va întâlni pe Agnieszka Radwanska.

LIVE TEXT

SETUL III

6-1 SIMONA CÎŞTIGĂ MECIUL!

5-1 REBREAK VAIDISOVA! Cehoaica cîştigă pe serviciul lui Halep, dar asta nu mai contează. Simona trebuie să cîştige!

5-0 BREAK SIMONA! Halep s-a distanţat serios de adversară şi putem să ne gîndim deja la următorul meci

4-0 GAME ALB! Simona încheie gameul cu un as şi meciul se apropie de sfîrşit

3-0 BREAK SIMONA! Halep duce scorul la 3-0 şi este mai aproape de turul 3, acolo unde va da peste învingătoarea din meciul Camila Giorgi - Alison Van Uytvanck

2-0 Simona cîştigă fără probleme pe propriul serviciu şi îşi majorează avantajul. Concentrarea româncei este la cote maxime

1-0 BREAK SIMONA! Simona debutează perfect în setul 3 şi pare mai concentrată decît a fost pînă acum în acest meci.

A început setul 3! Vaidisova serveşte!

SETUL II

2-6 Vaidisova cîştigă setul 2 şi meciul va merge în decisiv

2-5 Probleme mari pentru Simona care poate pierde cel de-al doilea set. Vaidisova a cîştigat fără probleme pe propriul serviciu

2-4 BREAK VAIDISOVA! Jucătoarea din Cehia a cîştigat la 0 pe serviciul Simonei

2-3 REBREAK SIMONA! Românca a cîştigat şi ea pe serviciul adversarei şi nu o lasă pe aceasta să se distanţeze

1-3 HAI, SIMONA! Vaidisova a făcut breakul şi Halep începe să întîmpine probleme

1-2 Vaidisova îşi face serviciul, dar Simona trebuie să aibă grijă pentru că cehoaica a început să fie tot mai agresivă

1-1 REBREAK VAIDISOVA! Simona face a cincea dublă greşeală a meciului şi acest joc începe să semene cu începutul primului set

1-0 BRAKE SIMONA! Halep începe în forţă şi reuşeşte un break alb

Meciul s-a reluat! Vaidisova serveşte!

SETUL I

6-4 SET SIMONA! Halep cîştigă primul set şi iese cu zîmbetul pe buze de pe teren. Meciul s-a întrerupt iar din cauza ploii şi arbitrul le-a trimis pe jucătoare la cabine

Jocul dintre cele două s-a reluat!

Meciul a fost întrerupt la scorul de 5-4 şi 30-30 din cauza ploii!

A început ploaia la Miami! Există posibilitatea ca meciul să fie întrerupt!

5-4 Vaidisova are o răbufnire de orgoliu şi cîştigă gameul după serviciu impecabil

5-3 AS SIMONA! Halep încheie gameul în stil de mare campioană, cu un AS

4-3 BREAK SIMONA! Românca o păcăleşte pe cehoaică cu o mişcare falsă: s-a făcut că pleacă în stînga, dar a plecat în partea opusă şi a cîştigat mingea care i-a asigurat breakul

3-3 Meciul rămîne strîns. Simona pare să fie în forma bună cu care ne-a obişnuit

2-3 Vaidisova reuşeşte să o enerveze pe Simona. La sfîrşitul game-ului românca a avut un gest de nervozitate, însă s-a calmat imediat

2-2 Simona îşi face serviciul şi cîştigă game-ul, însă nu fără emoţii. Cele două jucătoare au ajuns la 40-40, moment în care Halep a trimis două mingi cîştigătoare

1-2 Vaidisova serveşte bine şi reuşeşte să cîştige primul game pe propriul serviciu

1-1 REBREAK VAIDISOVA! Cehoaica a revenit rapid şi şi-a recuperat breakul pierdut. Ultima minge a fost cîştigată după ce Vaidisova a trimis o minge care a şters tuşa, iar Simona n-a mai avut nici o reacţie

1-0 BREAK HALEP! Simona începe în forţă şi reuşeşte break-ul. Românca a condus cu 30-0, însă cehoaica a revenit şi s-a ajuns la avantaj, unde locul 3 WTA a avut cîştig de cauză

A început meciul! Vaidisova este la serviciu

gsp.ro

UPDATE

Simona Halep va juca, în turul II al turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami, cu jucătoarea cehă Nicole Vaidisova (328 WTA). Sportiva care a câştigat primul titlu WTA şi a ajuns în 2007 pe locul 7 în topul mondial a intrat pe tabloul principal la Miami cu wild card şi a învins-o fără probleme cu 6-1, 7-6 pe jucătoarea maghiară Timea Babos (87 WTA), care are o victorie asupra Simonei chiar anul trecut, în Fed Cup la Budapesta. Vaidisova a avut o carieră interesantă, a câştigat şase turnee în circuit, a ajuns în semifinale la Australian Open şi Roland Garros, însă a decis să se retragă la 18 ani din lipsă de motivaţie! Mulţi au pus această decizie stranie în legătură cu căsătoria Nicolei cu cunoscutul tenisman ceh Radek Stepanek, care însă n-a durat decât trei ani. Ea a revenit în circuit în septembrie 2014. De la retragere până în prezent a participat la turnee minore peste Ocean, în circuitul ITF, dar cel mai bun rezultat al ei fiind o semifinală la Midland (Michigan). Oricum, victoria în faţa jucătoarei maghiare este prima din 2010 în circuitul WTA.

A trecut mult timp şi mă bucur că am obţinut o astfel de victorie. Mă bucur că voi avea ocazia să joc cu Simona Halep. Evident că nu am mai întâlnit-o, nu cred că era prin zonă când jucam eu. Dar acum are un sezon minunat şi este o jucătoare mare. Tot ce pot face este să dau totul pe teren şi să sper că va fi un meci bun", a declarat Vaidisova.

Prin Florida au apărut zvonuri că Serena nu s-a refăcut prea bine după accidentul la genunchi care a cauzat retragerea ei din semifinala de la Indian Wells (cu Simona Halep) şi, în consecinţă, nu va avea traseu prea lung nici la Miami. Însă jucătoarea americană a efectuat primul antrenament după accidentare şi a anunţat că va juca în turneu chiar dacă va resimţi dureri la genunchi. "Am lovit câteva mingi astăzi, pentru prima dată. E în regulă. ştiu că va trebui să mă descurc cu durerea. Sunt aici, la Miami, aşa că voi juca şi voi vedea ce se întâmplă. Cu siguranţă, nu am aşteptări mici de la acest turneu, ci mă aştept să fac tot ce pot mai bine. Nu am nicio presiune, deoarece am câştigat titlul de câteva ori şi mă simt bine să fiu aici", a declarat Williams, câştigătoare a şapte trofee la Miami Open şi deţinătoarea titlului. Serena, care locuieşte în Sudul Floridei, se va reîntâlni cu Monica Niculescu în turul II după partida de la Indian Wells şi poate apărea în semifinale în calea Simonei Halep.

În reuniunea de ieri, Irina Begu a reuşit să treacă de turul II al turneului, învingând-o cu 5-7, 6-4, 6-4 pe jucătoarea cehă Tereza Smitkova (60 WTA) după două ore şi un sfert. . În manşa următoare, Irina  va juca împotriva polonezei Agnieszka Radwanska (8 WTA) care a învins-o, tot ieri, cu scorul de 6-4, 7-5, pe Anna Schmiedlova din Slovacia (58). Irina şi Aga s-au mai întâlnit o dată, în turul doi al Australian Open, ediţia 2013, când poloneza a câştigat cu scorul de 6-3, 6-3.

Alte Rezultate: Urszula Radwanska (Polonia) – Coco Vandeweghe (SUA) 6-4, 6-7, 6-3; Daria Gavrilova (Rusia) – Marina Erakovic (Noua Zeelandă) 5-1 ab; Tatjana Maria (Brazilia) – Roberta Vinci (Italia) 7-6, 6-3; Viktoria Azarenka (Belarus) – Silvia Soler (Spania) 6-1, 6-3; Alison van Uytvanck (Belgia) – Magdalena Rybarikova (Slovacia) 7-5, 2-6, 6-0; Anastasia Pavliucenkova (Rusia) – Vera Zvonareva (Rusia) 6-2, 3-6, 7-5; Julia Görges (Germania) – Jana Cepelova (Slovacia) 6-1, 6-0; Irina Falconi (SUA) – Monica Puig (Porto Rico) 7-6, 7-6; Sesil Karatanceva (Bulgaria) – Lauren Davis (SUA) 6-3, 7-6; Sloane Stephens (SUA) – Yanina Wickmayer (Belgia) 6-1, 6-3; Karolina Pliskova (Cehia) – Annika Beck (Germania) 2-6, 6-3, 6-4; Carla Suarez (Spania) – Stefanie Vögele (Elveţia) 6-3, 6-1; Andrea Petkovic (Germania) – Christina McHale (SUA) 6-2, 6-2. Din turneul masculin se poate reţine victoria neaşteptată a coreeanului Chung Hyeon, în faţa lui Marcel Granollers (Spania) , scor 6-0, 4-6, 6-4.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri