Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

MĂRTURISIRI EMOŢIONANTE. Viorica Cortez: Nu aveam nici masă, nici casă

GALERIE
Viorica-Cortez, Foto-Aurel-Virlan
  • Viorica-Cortez, Foto-Aurel-Virlan
- +

Cunoscuta mezzosoprană originară din Iaşi, acum stabilită în Franţa, derulează până pe 30 mai un masterclass cu studenţii secţiei canto a Universităţii de Arte din Iaşi. Un incitant dialog cu „Ziarul de Iaşi“, în rândurile ce urmează:

Mezzosoprana Viorica Cortez, artista care a dus România peste hotare, şi-a petrecut copilăria la Iaşi, „pe dealurile astea“, după cum spune ea nostalgic, şi tot aici s-a dezvoltat profesional. Spune că paşii au purtat-o natural spre viaţa pe care o are acum, şi că tot succesul se datorează profesorilor ei, dar nu în ultimul rând şi talentului. Mo­men­tan trăieşte în Franţa, unde încearcă din răsputeri să ţină în viaţă concursurile de canto, care sunt tot mai puţine în lume, drept dovadă că şi din cadrul Festivalului George Enescu de la Bucureşti a fost scos. Celebra mezzosoprană născută în 1935, care a pri­mit zilele trecute titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Arte „Geor­ge Enescu“, derulează în aceste zile, până pe 30 mai, un masterclass cu 10 studenţi de la secţia canto ai universităţii ieşene.

- Cum au fost începuturile la Iaşi, ce vă amintiţi din tinereţe?

- Nu uit niciodată că, atunci când eram tâ­nără, când am terminat bac-ul, am intrat la Şcoala de muzică. Eu eram deja solistă la Operă, unde am debutat la 17 ani cu Sim­fo­nia a 9-a. Îmi amintesc că mă măritasem, eram cu Cătălina în braţe, nu aveam nici masă, nici casă. Stăteam într-un garaj, într-o curte evreiască... Când eram în anul V s-a reînfiinţat Conservatorul, care era vizavi, doar treceam strada. Am avut noroc că s-a aprobat ca o parte din studenţi să fie şi în câmpul muncii. Am fost o mână de tineri care am avut norocul să ne lasă să ne câş­ti­găm şi pâinea. Îmi amintesc că învăţam noap­tea, şi la un examen m-am dus albă ca va­rul. Ca să stau trează luasem stricnină, era şi fetiţa mică, nu aveam timp, mergeam şi la Filarmonică. Eram o solistă bună, iar pro­fesorul m-a trecut, deşi când m-a întrebat ce mai ştiu după o noapte de învăţat, am zic că nimic.

- Pe vremea aceea, când vă era greu, a­veaţi un copil mic şi stăteaţi într-un ga­raj, v-aţi gândit o clipă măcar că o să ajun­geţi să vedeţi lumea, că o să aveţi atât de mult succes?

- Nu, niciodată. Singurul lucru pe care îl ştiam era ca am să fac muzică. Pentru că noi toţi acasă eram o familie de muzicieni, iar eu eram cea mai mare, şi toţi făceam muzică acasă. Tata cânta la pian, la orgă, seara veneau toţi poeţii, toţi scriitorii, la Ştefan Cortez. Era ca un fel de cenaclu li­teraro-muzical, şi îmi aduc aminte că Labiş, dacă o să căutaţi în cartea lui de versuri, o să vedeţi că este o poezie care se cheamă „Domnişoarei Cortez“, aia sunt eu. Eram de aceeaşi vârstă, eram tineri, şi a fost aşa, o scânteie. N-am îndrăznit să vizez aşa de departe, eram prea tânără, eram măritată, eram cu Cătălina în braţe, eu eram fericită că eram la Filarmonică, că aveam familia mea, copilul meu, chiar nu aveam ambiţia asta. Dar au curs lucrurile de la sine. Aşa a fost destinul meu, ca să dau un concurs, să iau premiul I, să dau alt concurs, să iau alt premiu I. A fost Con­cursul „George Enescu”, unde am luat me­dalie de aur, apoi a fost concursul de la Londra, unde am luat premiul Cathrine Terry, care este o mare mezzo­soprană a lumii, iar astea au fost o rampă de lansare pentru mine. Destinul m-a dus, şi eu n-am făcut decât să muncesc. Pentru că, cu cât e talentul mai mare, cu atât trebuie să mun­ceşti mai mult. Că sunt mulţi care au talent şi care se pierd. Că se culcă pe lauri, pe mu­gurii de lauri; laurul trebuie să înflorească!

- Când te lasă vocea, ca artist profesionist? Te lasă vreodată?

- Da, bineînţeles... Toţi colegii mei nu mai cântă de 30 de ani.

- Dumneavoastră cântaţi încă. Ce secret aveţi?

- (Râde) N-am nici un secret, doar că toată viaţa mea am avut o tehnică vocală excep­ţio­nală datorită profesorilor mei şi a mea pentru că o întreţin. În afară de asta, am avut o viaţă sănătoasă, eu nu am pierdut nopţile, n-am trăit cum trăiesc alţii. N-am putut să-mi permit să trăiesc ca toată lumea, pentru că noi artiştii nu trăim ca toată lumea. Pen­tru că ai un ţel şi trebuie să respecţi nişte canoane. Unii spun că sunt sacrificii… Mie nu-mi prea place acest cuvânt, dar pe undeva au dreptate.

- Ce aţi sacrificat cel mai mult?

- Familia, copilul, pe care îl vedeam din an în Paşti, viaţa mea de femeie…

- Dar aţi fost o regină pe scenă.

- Am fost şi regină, şi prinţesă, şi contesă, şi tot ce vrei, dar cum închideam uşa de la teatru, cum eram Viorica de la Iaşi.

- Aţi spus la un moment dat că aţi jucat doar roluri mari, nu şi roluri mici. Simţiţi că aţi pierdut ceva?

- Am fost din prima călită cu roluri gre­le. Rolurile mai uşoare le faci mai spre sfâr­şi­tu­rile carierei, când trebuie să mai renunţi dacă ai simţul ridicolului. Când nu te mai prezinţi corpolentă, când nu mai poţi să sari pe masă, să faci „Carmen”. Şi rolurile astea de femeia fatală... renunţi la ele şi faci alte roluri, de contesă, de marchiză, de regină, este partea a doua a carierei când este un repertoriu infinit. Nu se termină cariera cu vârsta, mai ales ca mezzosoprană, ai o şansă extraordinară pentru că rolurile de regine, contese, marchize, vrăjitoare şi alte năz­dră­vă­nii, bunici şi mame, nu se mai termină niciodată. Rolurile din perioada a doua a carierei sunt roluri de compoziţie şi, dacă ştii să faci şi teatru, poţi crea adevărate perle.

Interviu realizat de Paula SCÎNTEIANU
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri