Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Misteriosul Popa, omul din umbră al familiei Burlea. Ascensiunea fulminantă a unui fost procuror şpăgar

GALERIE
Sebastian popa si Burlead1
  • Sebastian popa si Burlead1
- +

Despre Sebastian Popa se poate spune că este cel mai tânăr procuror ieşean condamnat vreodată pentru şpagă. Avea doar 25 de ani când a intrat în puşcărie după ce a luat mită de la doi arabi pe care îi ancheta. După eliberare, Popa s-a apropiat de familia Burlea, ce avea să devină un adevărat propulsor către contracte publice în sistemul sanitar ieşean. Popa s-a „lipit” de familia Burlea şi a prins contracte de asistenţă juridică la spitalele pe care membrii acesteia le conduceau. Prieten la cataramă cu Lucian Burlea, cu care a fost în trecut şi cumnat, Popa s-a implicat chiar şi în campania electorală a USL din 2012, apărând în fotografii alături de senatorul Marin Burlea. Până atunci, câştigase deja bani frumoşi de la spitalele ieşene. Două dintre acestea, Spitalul CF şi Spitalul de Copii, conduse chiar de familia Burlea. Ultimul tren pentru Popa a fost „Socola”, în care a intrat la scurt timp după ce Lucian a devenit şef. Braţ la braţ, uniţi de o pereche de cătuşe, cei doi au fost prezentaţi ieri la Tribunal în dosarul scandalului de pomină al concursului trucat de la „Socola”. Spre seară, Burlea a fost eliberat urmând a fi cercetat sub control judiciar. Sebastian Popa va sta 30 de zile în arest. Surse juridice spun că acest dosar a fost deschisca urmare a unei sesizări din oficiu, însă Popa ar fi formulat alte plângeri împotriva lui Burlea, distincte de dosarul concursului trucat.

Puţini foşti deţinuţi se pot lăuda că s-au integrat atât de uşor în societate ca Sebastian Popa. În vârstă de 41 de ani, protagonistul scandalului concursului trucat de la Spitalul de Psihiatrie “Socola” din Iaşi a devenit un adevărat magnet al contractelor publice din sănătate după ce a intrat în familia de medici Burlea, una dintre cele mai influente din sistemul sanitar ieşean.

Cu cazierul pătat însă cu fler de personă descurcăreaţă, Popa a lucrat pentru mai toate spitalele ieşene până acum. S-a împrietenit cu Lucian Burlea, cel care l-a luat după el şi la Spitalul CF şi la “Socola”, instituţii pe care Lucian le-a condus. Prietenia s-a dovedit însă una păguboasă pentru Burlea jr., anchetat acum de DNA după ce Popa i-a cerut să-i ajute amanta din spital.

 

De-a lungul timpului, Sebastian Popa nu a câştigat contracte doar la spitalele conduse de prietenul Lucian, dar şi de la unităţi publice sau private conduse de Marin sau Georgeta Burlea, părinţii managerului de la “Socola”. Fostul procuror are un palmares de invidiat având în vedere trecutul său.
Trecem în revistă doar instituţiile publice la care a prestat servicii de consilier juridic şi care, întâmplător sau nu, sunt toate din sistemul sanitar: Spitalul CFR, Spitalul de Copii “Sfânta Maria”, Maternitatea “Cuza Vodă”, Spitalul Clinic de Recuperare, Institutul de Psihiatrie “Socola”. După ce a izbucnit scandalul concursului trucat şi a fost demis de la “Socola”, Sebastian Popa s-a descurcat din nou.
 
Cine e Sebastian Popa
 
Sebastian Popa, născut în 1973, a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” în 1996. La un an după absolvire, Popa a devenit jurist la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, iar în noiembrie 1997 devenea procuror, funcţie pe care avea să activeze patru ani şi trei luni. A lucrat mai întâi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, după care s-a transferat la instituţia omoloagă de la Iaşi.
Cariera de magistrat şi-a terminat-o din faşă, în 2001, după ce a fost arestat pentru luare de mită. Popa a fost prins în flagrant atunci cu 2.000 de dolari inscripţionaţi cu “mită”, iar anchetatorii au susţinut că banii ar fi fost primiţi de la doi arabi pe care Popa îi ancheta pentru vătămare corporală din culpă.
A fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare, fiind eliberat în 2004. Sebastian Popa avea la acea vreme câţiva ani de când era căsătorit cu Anca, sora Dorei Pandelea, care era soţia lui Lucian Burlea. Pe această filieră, s-a închegat relaţia lui Sebastian Popa cu familia Burlea.
 
Reintegrare fulminantă în sistemul public
 
În 2004, la scurt timp după eliberare, Sebastian Popa îşi deschide societatea de consultanţă juridică Popa Sebastian & Asociaţii. Încă din primele luni prinde o serie de contracte la firme cunoscute din Iaşi, cum ar fi SC MoldTrans Construct SRL. Din 2006, Sebastian Popa, prin a lui societate, începe să prindă gustul contractelor de la spitalele de stat.
A început în 2006 cu Spitalul Clinic de Recuperare, condus la acea vreme de Cristina Dobre. Până în 2008, s-a ocupat de achiziţiile de la Recuperare. Concomitent, din 2007, a început colaborarea cu Spitalul Clinic “Sfânta Maria” şi cu Maternitatea “Cuza Vodă”, cu care a încetat colaborările în 2009. Un an mai devreme începuse să colaboreze şi cu Spitalul CFR din Iaşi, condus între 2008 şi 2010 de prietenul Lucian Burlea.
Un lucru interesant: în perioada ianuarie – mai 2008, Sebastian Popa îşi oferea serviciile, concomitent, tuturor celor celor patru spitale menţionate. Pe lângă acestea, mai lucra şi la trei firme private. La acea vreme, fostul procuror avea cazierul “pătat”, el având să fie reabilitat abia în iunie 2012.
 
Burlea l-a luat la “Socola”
 
Ajutorul de la familia Burlea devine din ce în ce mai evident în ultimii ani. Sebastian Popa a lucrat şi la Asociaţia Helicomed, deţinută de Georgeta Burlea, de unde a obţinut, numai într-un an, conform declaraţiei de avere a soţiei lui Popa, 75.000 de lei. În ciuda colaborărilor lui Sebastian Popa, în declaraţiile de interese ale soţiei Anca Popa, angajată la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu apare niciunul din veniturile realizate de soţul ei. Anca şi Sebastian Popa sunt în prezent în divorţ, au precizat apropiaţi ai familiei pentru “Ziarul de Iaşi”.
 
De asemenea, în 2013, la scurt timp după ce Lucian Burlea a obţinut funcţia de director de la “Socola”, acesta l-a angajat în funcţia de şef al serviciului de achiziţii publice pe Sebastian Popa. La momentul respectiv, Burlea, referitor la trecutul penal a lui Popa, declara: „A fost jurist la mai multe unităţi medicale din Iaşi şi am lucrat cu el, pe baza unui contract de prestări servicii, aproximativ jumătate de an, şi la Spitalul CF Iaşi, pe când eram manager. A făcut o treabă bună, nu au existat probleme, de aceea mi-am dorit să colaborez cu el şi la Spitalul de Psihiatrie“, declara, în 2013, pentru “Ziarul de Iaşi”, Lucian Burlea.
 
Scandalul de la “Socola” a rupt relaţiile
 
Legăturile lui Sebastian Popa pe linia contractelor publice sunt completate şi de sprijinul pe care Popa l-a acordat, în 2012, în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Potrivit unor fotografii obţinute de reporterul “Ziarului de Iaşi”, Sebastian Popa a făcut parte din echipa de campanie a senatorului Marin Burlea. Reporterul “Ziarului de Iaşi” a încercat în cursul zilei de ieri, în mai multe rânduri, să discute cu senatorul Marin Burlea despre ajutorul pe care i l-ar fi acordat de-a lungul anilor lui Sebastian Popa. Acesta nu a răspuns însă nici la telefon, nici la SMS.
 
 
Sebastian Popa (bărbatul cu ochelari, al doilea din stânga, plan secund) în timpul campaniei pentru Marin Burlea
 
După ce a izbucnit scandalul concursului trucat de la “Socola” relaţia dintre Sebastian Popa şi Lucian Burlea s-a răcit. Burlea l-a demis pe Popa de la “Socola”, iar acesta din urmă ar fi căutat să se răzbune pe fostul său cumnat. Potrivit unor surse juridice, Sebastian Popa ar fi depus cel puţin două plângeri penale pentru presupuse fapte ce s-ar fi petrecut la “Socola”. Plângerile nu au însă nicio legătură cu scandalul concursului trucat, acolo unde procurorii au început investigaţia ca urmare a unei sesizări din oficiu, în luna iunie a anului trecut.
 
Amantlâcul de la “Socola”: varianta oficială
 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi au oferit ieri şi acuzaţiile oficiale din dosarul concursului trucat de la “Socola”. Managerul Lucian Burlea este acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual, în timp ce Sebastian Popa are, pe lângă aceste două infracţiuni, şi încadrarea de fals, uz de fals şi instigare la fals. În acelaşi dosar mai sunt cercetate Alina Deaconiţă, Adriana Medvichi şi Manuela Enescu, toate angajate la spitalul ieşean.
Potrivit procurorilor, concursul cu pricina a avut loc în perioada 29 – 30 aprilie 2014, Lucian Burlea, Sebastian Popa şi Adriana Medvichi fiind membri în comisia concursului organizat pentru un post de referent. Concursul a fost câştigat de Daniel Deaconiţă, cel care, în acea perioadă, nici măcar nu se afla în ţară fiind plecat la muncă în Anglia. Deaconiţă era soţul Alinei Deaconiţă, cea despre care surse din spital au precizat că a avut o relaţie amoroasă cu Sebastian Popa.
 
După concurs, “inculpatul Burlea Ştefan-Lucian a semnat contractul individual de muncă, încheiat între unitatea spitalicească şi persoana câştigătoare a concursului”, au precizat procurorii. Aceştia au mai arătat că, înainte de concurs, Sebastian Popa ar fi primit de la Alina Deaconiţă suma de 8.000 de lei, promiţându-i că o s-o ajute să-şi angajeze soţul. “După sesizarea organelor judiciare şi după efectuarea unor activităţi procedurale la sediul Spitalului de Psihiatrie Socola Iaşi, inculpatul Popa Iulian Sebastian a returnat suma de bani respectivă”, au mai arătat anchetatorii ieşeni. Aceştia au mai arătat cererea de participare la concurs a fost depusă la spital de către Alina Deaconiţă şi că tot ea ar fi întocmit în fals şi lucrarea de concurs.  
 
Sebastian Popa (cu hanorac) şi Lucian Burlea (cu spatele), duşi la Tribunal

“În luna mai 2014, pentru a acoperi lipsa de la locul de muncă a persoanei câştigătoare a concursului, inculpatul Burlea Ştefan-Lucian a dispus, printr-o decizie nedatată, suspendarea contractului de muncă pe o perioadă de 4 luni, începând cu data de 12 mai 2014, obţinându-se astfel un folos necuvenit pentru persoana respectivă, constând în durata angajării ce constituie vechime în muncă şi, respectiv, un folos patrimonial reprezentat de contravaloarea bonurilor de masă cuvenite, ca urmare a faptului că acesta a rămas în continuare angajat al unităţii spitaliceşti”, au mai precizat procurorii.
De asemenea, Alina Deaconiţă şi Sebastian Popa ar mai fi falsificat şi alte acte pentru a justifica lipsa de la muncă a lui Daniel Deaconiţă. În septembrie 2014, după ce s-a aflat de ancheta derulată la “Socola” (începută din oficiu, în iunie 2014), Lucian Burlea a dispus cercetarea disciplinară a lui Daniel Deaconiţă şi, pe motiv că nu s-a prezentat niciodată la muncă, a decis desfacerea contractului său de muncă.
 
Lucian Burlea nu recunoaşte faptele
 
Aseară, Tribunalul Iaşi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Sebastian Popa în timp ce Lucian Burlea a fost eliberat urmând a fi judecat sub control judiciar. “Eu am pledat în sală pentru orice altceva decât arestul preventiv. Epopeea nu s-a terminat încă, am câştigat în proporţie de 51%, pentru că sunt sigur că va fi o contestaţie în acest caz. Clientul meu a dat două declaraţii, în ambele precizând că nu se consideră vinovat de faptele care îi sunt imputate”, a precizat Daniel Atasiei, avocatul lui Lucian Burlea.
 
La rândul său, Ciprian Mitoşeriu, avocatul lui Sebastian Popa, a catalogat soluţia Tribunalului ca fiind una “surprinzătoare”. “În ceea ce-l priveşte pe domnul Sebastian Popa, soluţia este cel puţin surprinzătoare în contextul în care clientul meu a recunoscut acuzaţiile aproape integral, poate nu în forma dorită de procurori. Acest lucru demonstrează faptul că acesta nu are nici cea mai mică intenţie de a tulbura procesul penal. Urmează să contestăm decizia Tribunalului şi sperăm într-o decizie corectă la Curtea de Apel Iaşi. În ceea ce-l priveşte pe domnul doctor Burlea, este o soluţie echilibrată deoarece, din punctul nostru de vedere, împotriva sa nu se impunea luarea niciunei măsuri”, a precizat Mitoşeriu.

CITIŢI ŞI:
 
 
Burlea este cercetat într-un dosar de corupţie în care sunt implicaţi şi alţi angajaţi din aparatul administrativ al unităţii spitaliceşti. Pe lângă Lucian Burlea, al cărui birou a fost percheziţionat ieri de procurori, la DNA a mai fost audiat azi-noapte şi fostul procuror Sebastian Iulian Popa, ce este apropiat al familiei Burlea şi care a lucrat până la finele anului trecut la Institutul „Socola“.
 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri