Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

MOARTE FULGERĂTOARE a unei tinere, lector universitar doctor la UTI Iaşi

GALERIE
corina anamaria ioan (1)corina anamaria ioan (2)corina anamaria ioan (3)
  • corina anamaria ioan (1)
  • corina anamaria ioan (2)
  • corina anamaria ioan (3)
- +

Corina Anamaria Ioan, în vârstă de 31 de ani, a pierdut lupta cu viaţa în urma unei pneumonii severe. Era o tânără de mare perspectivă, povestesc apropiaţii.

Corina Anamaria Ioan, 31 de ani, lector universitar doctor al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, s-a stins din viaţă pe 16 mai într-un spital din Bucureşti, în urma complicaţiilor rezultate de la o pne­umonie severă. Corina Anamaria Ioan era considerată a fi una dintre cele mai stră­lucite minţi ale generaţiei ei, reuşind, la o vârstă fragedă, să fie un autor de lucrări ştiinţifice citat şi publicat în reviste cotate internaţional la cel mai înalt nivel. Aceasta era lector în cadrul Departamentului de Pre­gătire al Personalului Didactic, Colec­tivul de Economie şi Marketing, de la UTI.

„Corina a fost o colegă deosebită şi o prietenă minunată. Un suflet cald. Un om cu valori morale ireproşabile. Un om care a visat şi a reuşit să ajungă printre elite. A fost un privilegiu pentru noi toţi să cunoaştem un astfel de om“, a declarat conf.dr. Florin-Alexandru Luca, preşedin­te al Comisiei pentru studierea problemelor de marketing din cadrul Academiei Ro­mâne, Filiala Iaşi, care lucra zilnic alături de Corina Anamaria Ioan.

A murit la o zi după ce câştigase aurul

Acesta povesteşte că vestea cu privire la moartea Corinei Anamaria Ioan a venit surprinzător, ea pierzând lupta cu boala care o ţinea la patul spitalului de câteva săptă­mâni. Profesorul a spus că o vizitase cu o zi înainte ca aceasta să se stingă din viaţă pentru a-i înmâna medalia de aur câştigată la European Exhibition of Creativity and Innovation, pe 15 mai, la Iaşi, cu prima carte ştiinţifică scrisă din România care includea tematica de „brand personal“.

„Ultimele amintiri sunt cele în care i-am înmânat medalia şi a fost foarte bucu­roasă să câştige premiul“, a spus conf.dr. Florin-Alexandru Luca. Corina Anamaria Ioan a fost absolventă a Colegiului „Costache Negruzzi“ din Iaşi, licenţiată în inginerie economică şi şef de promoţie al masterului pe care l-a urmat în Marketing Industrial la UTI. Aceasta şi-a dat doctora­tul tot în marketing, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, teza purtând titllul „Dezvoltarea brandului personal al medicilor în mediul online, prin intermediul reţelelor de socializare“. Înain­te ca aceasta să se angajeze la UTI, a fost asistent responsabil de management sistem integrat la TotalGaz Industrie, cât şi director de marketing la grupul de firme Marcel.

Lectorul a fost autor a peste 40 de cărţi şi articole publicate în reviste ştiinţifice de prestigiu din ţară şi din străinătate, citate de peste 70 de ori în literatura de specialitate. A câştigat cinci premii la saloane interna­ţionale de inventică şi creativitate dintre care două medalii de aur. Este singura candidată din ţară care a obţinut punctaj maximum la un proiect de şcoală postdoctorală, aceasta contribuind în activitatea ei profesională şi la organizarea a şapte conferinţe internaţionale.

Înmormântarea va avea loc miercuri, la Ci­mitirul „Buna Vestire“ din Iaşi, la ora 13.00.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri