Ploi şi vânt, miercuri şi joi, în sud şi la munte. Prognoza meteo

marți, 02 septembrie 2014, 12:24
1 MIN
 Ploi şi vânt, miercuri şi joi, în sud şi la munte. Prognoza meteo

Ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului se vor produce, miercuri şi joi, mai ales în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Informarea este valabilă în intervalul 3 septembrie, ora 11.00 – 4 septembrie, ora 15.00.

În intervalul menţionat va ploua, mai ales în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte. În Oltenia, Munţii Banatului şi local în Muntenia şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15 – 20 l/mp şi izolat 35 – 40 l/mp.

În regiunile sudice şi la munte, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50 – 70 km/h, iar izolat, în zona montană înaltă vor fi rafale de peste 70 – 80 km/h.

Unele intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul teritoriului, cu precădere în centrul ţării, dar cu viteze mai reduse şi pentru intervale scurte de timp.

Mediafax

 

Comentarii