Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Fratele porc

GALERIE
Tiberiu Brailean200
  • Tiberiu Brailean200
- +

V-a mângâiat vreodată un porc (Sus Scrofa, pe latineşte)? Cu mâinile lui mari şi unsuroase, cu râtul ca un cartof, să poţi admira aşa cum curge pe el slanina?... E un privilegiu. Am dat mâna cu cineva şi am avut exact sentimentul acesta. Alunecos, pervers, minţind cu naturaleţe, obedient până la greaţă, viclean până la inutilitate, şi-a construit drum până în sferele înalte ale fermei, unde încearcă să articuleze cuvinte, chiar propoziţii uneori, prin şedinţe. În restul timpului râmează, adică cercetează după şopârle, ştiinţifice desigur.

Rasa sa este ţopîrlania, o rasă cu gene orientale, melancolice, dar lipsite de onestitate. Se spune că în tinereţe ar fi avut o mare iubire, una dintr-aia destabilizantă, dar nu a fost să fie şi s-a decis să apuce pustia lumii, aşa destabilizat, doar cu o ţiitoare profesională la bord şi să-şi vadă, în genere, de râmat. A strâns în jur confraţi şi de alte rase, dar nu le-a transmis niciodată dragostea unui tată, pentru că nu cunoaşte sentimentul şi-aşa au ieşit cam negri, cam supăraţi. Au încercat să ţină discursuri, dar văzând că nu-i ascultă nimeni, trebuie să-şi câştige existenţa din râmat şi managamentul râmatului.
Lipsit de distincţie, porcul prin vocaţie are nevoie de funcţie ca să inspire o formă de respect ce vine mai mult din teama şi obedienţa celorlalţi. Ar fi putut fi un bun patinator lipsit de graţie, dar foarte alunecos. Vă daţi seama cum alunecă o slănină pe gheaţă? Păcat de instituţia unde scurmă. Ce reprezentativitate poate să aibă un astfel de exemplar? Sperie lumea. Din păcate, instituţiile noastre sunt pline de astfel de râmători politici, ştiinţifici, plini de tot felul de rubedenii etc, lipsiţi de orice coloană vertebrală, de orice demnitate. De aceea ne merge atât de bine...
Nu citeşte aproape nimic, nu scrie decât rezoluţii, în general cultura îl oboseşte, conferinţele îl adorm şi nu prea înţelege rostul cărţilor, scrisul îi e plat reflectând un caracter mic, deşi trupul îi este mare ca o plăcintă moldovenească cu mere acre şi brânză mucegăită. E deschis către nou ca un personaj celebru al lui Rebreanu care căuta să circule cu trenul. În alte epoci ar fi fost un ţăran bun de păzit coada vacii de atacurile muştelor vara, când transpiraţia sa frumos mirositoare le-ar fi atras ca un magnet. “Talpa ţării”, cum spunea Iorga. Mă tem că la noi ţăranii au rămas tot ţărani, în timp ce boierii au cam tulit-o pe alte meleaguri mai puţin mănoase, dar cu oameni ceva mai harnici şi mai corecţi.
Secole întregi am trăit la mila altora, bucuroşi să nu murim de foame, dacă avea cine să ne moaie posmagii. Comunismul a încurajat această egalizare în sărăcie prin aplatizarea elitelor şi emanciparea mămăligilor, care s-au trezit peste noapte orăşeni, oameni de cultură, artişti, ştiinţifici, politruci etc. Modelele cele mai vii rămase în memorie din cătunele de unde fuseseră strămutaţi erau fratele porc şi vaca demi-sacră. Aşa că le-au adoptat. Au devenit porci, vaci, porco-vaci şi alte cugetătoare de nivelul acesta. Ca în Ferma animalelor a lui Orwell, fiind mai nesimţiţi, porcii au devenit mai egali decât ceilalţi şi au primit funcţii de conducere, pe care le mai exercită pe alţii pentru că, neîncurcându-se în principii, rezistă oricărei schimbări, valorificând tot ce ştiu, adică obedienţa, grohăitul cu subînţeles şi viclenia.
Aşadar, feriţi-vă de mângâierea porcului. E slinoasă şi perfidă. Mai bine să nu aveţi de-a face cu aşa un noroc, deşi sunt – e adevărat – şi animale mai periculoase.. Unii îl cresc, pe lângă casă, pentru că se hrăneşte cu lături şi oferă o cantitate mare de carne la Ignat. Dar e o carne grea, periculoasă pentru ficat, nu vă nărăviţi, vă poate băga în spital. Alţii rod şoricul, sau coada, urechile. Nu i-am înţeles niciodată decât poate pe strămoşii care-şi făceau opinci. Aşa că nu voi aduce nicicum vreo odă porcului, nici chiar reprezentanţilor săi din over class. Orice s-ar spune, porcul e porc şi dacă-i pui papillon.
Stau şi mă întreb, psihanalitic, unde am greşit eu de mi-a ieşit porcul în drum? Poate am vrut şi eu să fiu mai egal, poate-am intrat în troacă şi erau să mă mănânce.... Mai bine smerit într-un colţişor, dacă nu ai calităţile fratelui-porc. Mai bine un godăcel acolo, să nu stârneşti orgoliul Marelui Porc. C-apoi vrea scărpinat pe burtă, pe la ceafă, pe după urechi şi-ţi consumă tot timpul. Şi nu te va ajuta nimeni, nici măcar cei pentru care te zbaţi să o ducă mai bine. Iar, mai nou, vrea scărpinat cu tehnologie digitală, luată cu bani grei din bursele unor amărâţi şi plătită din proiectele altor necuvântătoare. Asta zic şi eu scărpinătoare!...
Dar e un sacrificiu care merită făcut, căci şi râmatul cere o tehnologie tot mai sofisticată şi dacă vrei să ţii cât de cât pasul cu colegi din alte ţări, să găseşti şi tu acolo o râmă cât de mică, ai nevoie de dotare, căci râmatul ştiinţific aduce puncte întregii ferme şi bani. Ce faci în zilele noastre critice fără bani? Renunţi la orice principii. De-aceea, dacă ai un porc îl ţii la loc de cinste, chit că până la urmă el tot va răsturna troaca şi va stropi toate animalele, inclusiv pe Animalul-şef, care abia atunci va realiza cât de stricător poate să fie un porc, mai ales dacă-i din rasa ţopârlania, cu gene orientale şi contururi vag precizate, cu precădere cele ale inteligenţei şi caracterului pierdut în ceaţă.
 
Tiberiu Brăilean este profesor doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri