Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Tot în arest a rămas şi cel acuzat că racola în propria pizzerie clienţi pentru a face facultatea „la foc automat“, contra mită
Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au decis ieri după-amiazã să prelungească măsura arestării preventive pentru avocatul Dan Florin Drugă, prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi. În acelaşi dosar s-a prelungit măsura arestului şi pentru afaceristul Dan Melinte, cel care ar fi racolat de la pizzeria sa clienţi pentru a absolvi fraudulos facultatea. Decizia nu este definitivă.
Cei doi sunt acuzaţi de luare şi complicitate la luare de mită (VEZI AICI). Potrivit DNA, în perioada decembrie 2015 - 3 iunie 2016, Florin Drugă, prin intermediul lui Dan Melinte, ar fi cerut 18.900 de lei de la un student, pentru a-l înscrie pe acesta direct în anul III. „Înscrierea studentului urma să se realizeze în condiţiile în care acesta din urmă nu a susţinut în fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii şi nu a achitat taxele de şcolarizare la termenele prevăzute în Regulamentul Universităţii «Petre Andrei» din Iaşi“, au precizat procurorii.
Aceştia au completat că Florin Drugă ar fi fost prins în flagrant când primea banii ceruţi. Ulterior reţinerii celor doi, procurorii DNA l-au reţinut şi pe rectorul universităţii, Sorin Bocancea, alături de alte două persoane: fratele rectorului, fostul decan de la Drept Cristian Bocancea, precum şi lectorul Mark Bucuci. Cei trei sunt cercetaţi în prezent în arest la domiciliu.
Cuvinte cheie: + Dan Florin Drugă, arest
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |