Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Proiectele au fost încheiate, dar mai e o „strigare”. Primăria a încasat 71% din banii pentru pol de creştere

GALERIE
primaria iasi
  • primaria iasi
- +

Ultimele cereri de rambursare se pot depune până pe 9 februarie. Cele mai mari probleme vor fi la proiectul de management al traficului unde mai sunt de primit 4 de milioane de lei, dar pentru care se poate pierde întreaga sumă (69 de milioane) din cauza dosarului de corupţie al fostului primar 

Municipalitatea trebuie să mai depună cereri de rambursare finale pentru opt proiecte europene pe care le-a finalizat la sfârşitul anului trecut. Este vorba de proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, pe axa I de finanţare, acolo unde primăria a avut la dispoziţie aproape 500 milioane lei (circa 111 milioane euro).

Potrivit unei adrese a Ministerului Dezvoltării, care a răspuns unei interpelări a deputatului Anton Doboş (PNL), Primăria a avut 15 proiecte semnate în cadrul acestei axe, din care două au fost reziliate (amenajarea plajei Nicolina şi reabilitarea Splai Bahlui mal drept). Pentru restul de 13 proiecte, valoarea nerambursabilă (bugetul UE şi bugetul de stat) s-a ridicat la 469,5 milioane lei. În schimb, plăţile totale efectuate de primărie şi aflate în evidenţele Ministerului ajung la 341,3 milioane lei, în această sumă fiind inclusă şi cofinanţarea locală.  

Chirica: „Cererile se depun până la 29 februarie” 

Primarul interimar Mihai Chirica a declarat că cererile de rambursare finale vor fi depuse până la sfârşitul lunii februarie. „Termenul pentru depunerea acestor cereri este de 29 februarie. Vor fi depuse cereri până la valoarea contractată a proiectelor”, a explicat Chirica. În prezent, diferenţele dintre valoarea nerambursabilă şi plăţile efectuate ajung la circa 130 milioane lei pentru proiecte precum pasajul Octav Băncilă (16 milioane lei), axa sud Podu Roş – Nicolina (13,1 milioane lei), managementul traficului (42 milioane lei), modernizarea liniilor de tramvai (9,6 milioane lei), Muzeul Municipal (4,3 milioane lei), Golia (4,8 milioane lei), refacerea zonei Lăpuşneanu – Piaţa Unirii (3 milioane lei) şi reabilitarea Splai Bahlui mal stâng (15 milioane lei). 

Cât a pierdut Primăria până acum din POR 

Din cele 15 proiecte pe axa I de finanţare, singurul proiect care a depăşit termenul 31 decembrie 2015 constă în reabilitarea căminului de pensionari „Sf. Parascheva”. În cazul acestui proiect, Primăria va suporta din fonduri proprii o sumă de peste 7,3 milioane lei. De asemenea, neregulile din implementarea a şapte proiecte europene au atras corecţii de 11,3 milioane lei, bani care vor fi suportaţi de la bugetul local. Cea mai mare problemă pe care municipalitatea o are la finanţările prin intermediul POR este înregistrată în cazul managementului traficului.

Plăţile din valoarea nerambursabilă în cadrul acestui proiect au fost sistate în martie 2015, după ce s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva primarului suspendat Gheorghe Nichita. Suspendarea plăţilor a lăsat „în aer”, conform lui Chirica, inclusiv o cerere de rambursare făcută anterior sistării plăţilor, cu toate că aceasta, în valoare de circa 6 milioane lei, trebuia achitată. Proiectul a beneficiat de o finanţare nerambursabilă de 69,4 milioane lei, iar plăţile efectuate, conform ministerului, se ridică la 27,3 milioane lei.

În cazul în care va fi dovedit în instanţă faptul că a existat un caz de corupţie în implementarea proiectului, atunci primăria va pierde întreaga sumă nerambursabilă. O situaţie finală cu modul în care Primăria a atras fonduri europene din suma rezervată pe axa I a POR 2007 – 2013 va putea fi întocmită cel mai devreme în luna martie 2016, când Ministerul Dezvoltării va deconta restul plăţilor efectuate de municipalitate până la data de 31 decembrie 2015.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri