Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Salariile a 50 de angajaţi, în conturile lui Vlasov printr-un contract dubios

GALERIE
Mihail-Vlasov
  • Mihail-Vlasov
- +

Preşedintele Camerei de Comerţ Bucureşti plătea sume mari din salariile angajaţilor fostului preşedinte al CCIR Mihail Vlasov, printr-un presupus contract de asistenţă juridică cu un onorariu exorbitant, într-o lună ajungând la Vlasov o sumă egală cu salariile a aproape 50 de angajaţi, potrivit DNA.

Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti (CCIB), preşedintele instituţiei, Sorin Dimitriu, consiliera acestuia, Gabriela Dumitriu, directorul general Gabriel Dan Mihuţ şi directorul economic Laurenţia Vasilescu au fost trimişi în judecată pentru accesarea frauduloasă de fonduri europene pentru mai multe proiecte POSDRU şi abuz în serviciu.

Procurorii anticorupţie acuză conducerea CCIB că a implicat 48 din cei 58 de angajaţi ai instituţiei în desfăşurarea activităţilor din cadrul proiectelor finanţate cu fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, şi i-a determinat să semneze contracte de tip "sponsorizare", prin care aceştia trebuiau să dea CCIB între 30 şi 70 la sută din veniturile salariale.

Astfel, CCIB ar fi încasat, în perioada septembrie 2010 - martie 2012, sponsorizări în valoare de 4.015.334,42 de lei, din care 43.373,07 lei de la persoane juridice şi 3.970.741 de lei de la persoane fizice, în principal angajaţi.

"Banii astfel obţinuţi erau folosiţi de inculpaţii Dimitriu Sorin-Petre şi Mihuţ Gabriel-Dan nu pentru sponsorizări, ci pentru patrimoniul CCIB, asupra căruia deţineau controlul", au scris procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.

Anchetatorii susţin că, deşi teoretic sumele respective ar fi trebuit să fie folosite la sponsorizarea unor activităţi culturale, artistice sau sportive, Sorin Dimitriu "plătea sume considerabile din salariile angajaţilor către Mihail Vlasov, în acea perioadă preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, prin intermediul unui presupus contract de asistenţă juridică cu un onorariu exorbitant".

"În acest fel, o sumă egală cu salariile a aproape 50 de angajaţi în decurs de o lună era pusă la dispoziţia lui Mihail Vlasov, fără o justificare pertinentă din punct de vedere juridic şi economic, în condiţiile în care CCIB avea un departament juridic. Astfel, în luna decembrie 2010, suma încasată din sponsorizări de la angajaţi a fost de 209.065 lei, iar din această sumă, 110.000 lei au fost depuşi într-un cont bancar cu explicaţia «încasări diverse». Din acest cont, în data de 16.12.2010 a fost virată suma de 107.492,50 lei către Cabinetul de avocat Mihail M. Vlasov", au notat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Procurori au mai stabilit că pentru două proiecte finanţate din fonduri europene, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a prezentat declaraţii false, în baza cărora a obţinut finanţările.

"Astfel, la data de 30.07.2009, pentru proiectul POSDRU/80/2.3/S/48675 - «Formarea profesională în vederea obţinerii calificărilor de electrician în construcţii şi electrician de întreţinere şi reparaţii ELECTRIFORM», în cuantum de 1.709.475,60 lei, inculpatul Dimitriu Sorin Petre, în calitate de reprezentant al CCIB, a semnat şi a depus «declaraţia de eligibilitate», act care nu atesta situaţia financiară reală a instituţiei, în sensul că înregistra datorii la bugetul de stat şi, în lipsa căreia, proiectul nu s-ar fi calificat în etapa următoare", se arată în rechizitoriu.

De asemenea, la semnarea contractului de finanţare pentru proiectul POSDRU/80/2.3/S/53934 - "Calificarea şi orientarea profesională a angajaţilor din industria panificaţiei", în cuantum de 1.480.002 lei, Laurenţia Vasilescu, "cu intenţie nu a respectat obligaţia contractuală de a se abţine în situaţia în care CCIB înregistra datorii către bugetul de stat, condiţie eliminatorie în etapa de contractare", susţin procurorii.

Concret, Vasilescu ar fi ascuns datoriile în sumă de 1.010.397 de lei pe care CCIB le avea către bugetul de stat, pentru că evidenţierea acestora ar fi dus la neacordarea finanţării.

Procurorii au luat măsuri de indisponibilizare a bunurilor inculpaţilor, pentru recuperarea prejudiciului. Astfel, a fost pus sechestru asigurător pe trei imobile ale Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, pe un imobil şi un autoturism ale lui Sorin Dimitriu, precum şi pe un imobil aparţinând lui Gabriel Mihuţ.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti.

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României Mihail Vlasov este judecat într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă. Vlasov a fost denunţat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut un milion de euro, iar în 18 martie a fost prins în flagrant, într-un restaurant din Bucureşti, după ce ar fi primit de la acesta 200.000 de euro.

Într-un alt dosar, Mihail Vlasov este urmărit penal pentru şantaj, după ce l-ar fi ameninţat pe preşedintele interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, spunându-i "că nu este bine ce face" şi că nu ar vrea "să sufere şi copiii altuia". În acelaşi dosar este cercetată şi fiica acestuia Vanda Vlasov.

"La data de 5 mai 2014, Vlasov Mihail, folosindu-se de un înscris olograf, l-a ameninţat pe preşedintele interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (Mihai Daraban, n.r.), prin darea în vileag a unei prezumtive fapte de corupţie ce ar fi compromiţătoare pentru acesta, în scopul de a dobândi pentru sine un folos nepatrimonial, constând în evitarea tragerii la răspundere penală pentru faptele penale săvârşite în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, aspecte sesizate de noua conducere a instituţiei organelor de urmărire penală", au arătat procurorii în luna mai, în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri