Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
SCHEME: Se zăresc bărcuţe pe Bahlui. Debarcadere şi pergole apar la Iaşi
Râul Bahlui va deveni navigabil pe porţiunea cuprinsă între podul din Tudor Vladimirescu şi Podul de Piatră. Ieşenii vor avea la dispoziţie ambarcaţiuni uşoare, cu vâsle. Vor fi construite patru debarcadere, trei poduri pietonale, şapte platforme belvedere, piste de alergare, locuri de stat însoţite de pergole, zona va fi iluminată arhitectural pe întreg perimetrul, iar alimentarea cu energie electrică se va face cu o microhidrocentrală.
„Ziarul de Iaşi“ vă prezintă cum va fi amenajată albia râului Bahlui din punct de vedere arhitectural. Investiţia, pentru care se vor atrage fonduri europene, este estimată la 15,9 milioane euro (inclusiv TVA).
Primăria a finalizat documentaţia tehnică a proiectului privind amenajarea zonei de agrement Bahlui. Una dintre cele mai importante componente constă în crearea unui nod hidrotehnic în zona podului din Tudor Vladimirescu. „Se va realiza un stăvilar, ce are ca scop crearea în amonte a unei zone navigabile pentru ambarcaţiuni uşoare, cu vâsle, pentru agrement. Navigarea acestor ambarcaţiuni va fi posibilă până în zona Podului de Piatră unde apa ar urma să ajungă la adâncimea de aproximativ 80 - 90 cm“, se arată în propunerea de proiect, întocmită de Direcţia Tehnică şi Investiţii şi care va fi analizată de consilierii locali în cursul săptămânii viitoare.
Conform sursei citate, stăvilarul va cuprinde şi o microhidrocentrală. „Pe lângă utilitatea sa tehnică de a produce curent electric, ce va alimenta cu energie electrică perimetrul, va avea şi un efect estetic, produs chiar de imaginea generatorului care este de forma unei roţi hidraulice“, se precizează în document.
Pentru a facilita accesul publicului la ambarcaţiuni, vor fi construite două debarcadere în zona Facultăţii de Chimie şi unul la Facultatea de Construcţii (ambele pe malul stâng) şi alte două în zona Bisericii Lipoveneşti şi în zona Podului de Piatră (ambele pe malul drept). Cu excepţia ultimei zone menţionate, proiectanţii au propus realizarea a trei noi poduri pietonale în zona debarcaderelor. „În perspectiva posibilităţii de organizare a unor expoziţii tematice, a unor festivităţi, a unor târguri de carte etc., la nivelul trotuarului s-a propus construirea a şapte platforme belvedere, cu posibilitatea amplasării unor construcţii ocazionale sau a unor mici puncte de alimentaţie publică. De la nivelul platformelor propuse, se poate vedea cornişa zonei centrale cu cele mai importante edificii ale municipiului“, au menţionat oficialii Primăriei.
Proiectanţii au arătat că, pentru a pune în valoare construcţiile din zona Tudor Vladimirescu -Podul de Piatră, vor fi amplasate corpuri de iluminat, inclusiv pe scările şi rampele care vor fi construite pentru acces, în timp ce iluminarea generală va fi asigurată de lampadare instalate pe maluri în apropierea parapetului. „La partea superioară a taluzului de pe ambele maluri vor fi plantaţi arbuşti aclimatizaţi şi specifici zonelor de luncă, cu rol de înţelenire şi fixare a taluzului şi pentru a rupe monotonia specifică liniarităţii malurilor de aproximativ 2 km lungime“, au mai precizat specialiştii municipalităţii.
Lucrările la albia râului Bahlui, care ar putea începe în, cel mai optimist scenariu, în 2016, ar urma să fie executate în doi ani. Intenţia Primăriei este de a accesa fonduri europene, iar realizarea documentaţiei tehnice este un prim pas în pregătirea proiectului pentru a fi depus în cadrul programelor de finanţare nerambursabilă. La întocmirea proiectului tehnic au participat trei firme: Proex Consult, Atelier Proiectare Vişan şi Icar SRL.
Cuvinte cheie: + bărcuţe, bahlui, iaşi, debarcader, pergole
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |