Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

ŞOCANT: Gravidă cu sarcina oprită din evoluție, dată afară de medic din spital pentru că nu avea asigurare şi nici bani de mită?

GALERIE
chihaia andrei si ionela 2
  • chihaia andrei si ionela 2
- +

Spitalul Municipal Paşcani oferă publicului din toată ţara un nou episod îngrozitor. O gravidă cu hemoragie a fost ţinută 4 zile în spital, s-a constatat că fătul este mort, apoi a fost externată fără a fi chiuretată. „Mi-au spus că trebuie să fac chiuretaj, să nu dau în septicemie, dar nu mi-au făcut nimic", spune Ionela Chihaia (foto).”Staţi ca nişte nesimţite, fără bani în buzunar şi fără asigurarea plătitiă, şi veniţi aici să vă îngrijim pe banii noştri", spune gravida că i-ar fi spus asistenta şefă. A doua zi, tânăra spune că a fost certată şi de medicul ginecolog: "Cum îţi permiţi să-i spui doamnei asistente că nu ai bani? Tu chiar eşti nesimţită... Te rog să pleci afară din spital, că altfel chem poliţia", fiind apoi externată n şeful spitalului din Paşcani ne-a declarat ieri că tânăra a fost externată pentru că a refuzat chiuretajul. "Verbal, nu în scris", a spus el, deşi procedurile cer o declaraţie scrisă. Gravida spune însă că i-a rugat şi în lacrimi pe medici să o chiureteze. Ea a fost chiuretată abia ieri, la Iaşi, în procedură de urgenţă. Va face plângere la Poliţie şi Colegiul Medicilor 

 

O tânără de lângă Paşcani acuză un medic ginecolog de la Spitalul Municipal din Paşcani că nu i-ar fi făcut un chiuretaj în urgenţă, cu toate că ar fi identificat că sarcina pacientei este oprită în evoluţie, fătul fiind mort. Ionela Chihaia, în vârstă de 21 de ani, din Vânători, spune că ginecologul Silvia Baican ar fi refuzat să-i facă procedura medicală din cauză că nu are asigurare medicală, cu toate că a fost internată în urgenţe, cu dureri abdominale. „Dacă medicul constată că realizarea procedurii este necesară de urgenţă, pentru că viaţa pacientului este în pericol, serviciul este decontat conform pachetului minimal, indiferent de intervalul de timp de la internare. Totul depinde de diagnosticul pus de medicul curant şi de constatarea acestuia“, au explicat repre­zentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

Potrivit conducerii spitalului păşcănean, tânăra ar fi refuzat diagnosticul pus de medicii care au consultat-o şi nu a fost de acord cu efectuarea chiuretajului. Tânăra spune însă că i-au rugat în lacrimi pe medici să-i facă procedura.

Făt mort, tratament pentru menţinerea sarcinii

Ionela Chihaia, însărcinată în şase săp­tă­mâni, a ajuns în Spitalul Municipal din Paşcani sâmbătă, 23 iulie, cu dureri ab­dominale. Tânăra a spus că, speriată de durerile pe care le avea şi de faptul că a mai trecut peste o pierdere de sarcină, a sunat imediat ambulanţa când a simţit că nu este bine. Examenul ecografic realizat la internare a arătat că sarcina fetei este oprită în evoluţie. Cu toate acestea, tânăra a rămas spitalizată până miercuri, 27 iulie, fără să i se facă proceduri de eliminare a fătului. În schimb, pacienta a primit tratament cu Progestal, produs medicamentos indicat pentru menţinerea sarcinii.

Potrivit pacientei, conflictul cu doctoriţa Baican ar fi început din cauză că pacienta nu avea bani să-i plătească chiuretajul. „Mi-au spus că trebuie să fac chiuretaj, să nu dau în septicemie, dar de făcut nu mi-au făcut nimic. Marţi seara, o asistentă medicală a ţipat în salon. „Voi, fe­telor staţi ca nişte nesimţite, fără bani în buzunar şi fără asigurarea plătitiă, şi veniţi aici să vă îngrijim pe banii noştri. Voi ştiţi cât costă o cameră de spital? Este două milioane jumate. Voi cum vă permiteţi să veniţi ca nişte nesimţite fără bani». Eu i-am spus că nu are oricine posibilitatea să plătească asigurarea şi a doua zi la ecograf, după ce a văzut din nou că fătul este mort, doctoriţa Baican a reluat discuţia“, a spus pacienta.

„Tu chiar eşti nesimţită“

Ionela Chihaia a precizat că inclusiv ginecologul Silvia Baican, şefa secţie de Obstetrică-Ginecologie din spital, ar fi certat-o pentru că vrea asistenţă medicală fără să plătească. „Mi-a spus: «Cum îţi permiţi să-i spui doamnei asistente că nu ai bani, dar cum poţi să vii la spital degeaba, fără bani? Tu chiar eşti nesimţită. Te rog să pleci afară din spital, că altfel chem poliţia. Adică noi suntem proştii tăi să-ţi facem investigaţii degeaba?». A zis că, dacă vreau tratament, să dau 10 mi­lioane, să vadă cum merge situaţia“, a mai spus pacienta.

Soţul tinerei, Andrei Chihaia, a povestiti la rândul lui că, atunci când s-a interesat de ce medicii nu-i fac chiuretaj soţiei sale, i s-ar fi răspuns că fără asigurare medicală nu se poate face această procedură. „La un moment dat, când m-am dus eu şi am întrebat de ce nu-i mai fac chiuretaj, mi-au spus că «nu aveţi asigurare medicală, nu-i fa­cem». La externare, i-au dat o foaie pe care am adus-o la Iaşi. Noi nu am semnat că refuzăm chiuretajul. Noi ştim prin ce am trecut înainte şi, când am văzut că sângerează, am dus-o din prima la spital. Dar a stat cinci zile şi nu i-au făcut nimic“, a spus soţul pacientei.

Ce spune conducerea spitalului

Conducerea Spitalului Municipal din Paşcani spune însă că Ionela Chihaia ar fi refuzat să accepte diagnosticul pus şi, de asemenea, a refuzat să facă chiuretajul. Potrivit managerului Costică Pânzaru, medic primar obstetrică-ginecologie, pa­cienta ar fi fost informată corect asupra stării sale de sănătate şi ar fi fost externată pentru că trecuseră cele trei zile de caz de urgenţă în care unui neasigurat i se decontează serviciile medicale primite în spital. „Pacienta a fost internată sâmbătă după-amiază pentru dureri abdominale. A fost examinată de medicul de gardă, care i-a comunicat că este o sarcină de cinci-şase săptămâni, probabil oprită în evoluţie. Pacienta a spus că doreşte să păstreze sarcina. I-a fost prescris tratament de menţinere a sarcinii şi a rămas internată“, a explicat managerul spitalului.

Potrivit medicului, luni şi miercuri, tânăra a fost reevaluată, „refuzând de fiecare dată diagnosticul“, adaugă managerul. „Pa­cienta nu a crezut diagnosticul a trei medici, la două ecografe. Tratamentul cu Progestal l-a primit pentru că ea a spus că nu doreşte să accepte diagnosti­cul şi că vrea să menţină sarcina. Me­dicamentul nu influenţa cu nimic starea pacientei“, a conchis managerul Costică Pânzaru, medic primar obstetrică-ginecologie. Ionela Chihaia a mai relatat că miercuri ar fi fost dată afară din spital şi bruscată de medicul Baican. În aceste condiţii, cu mijloace proprii, tânăra a ajuns la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi, unde i s-ar fi făcut imediat chiuretajul.

Vor depune plângeri

„O proporţie de 30% din sarcinile de prim trimestru se pot opri în evoluţie. Această vârstă a sarcinii, de şase săptămâni, nu poate pune în pericol în niciun fel viaţa femeii. În unele cazuri, există o hemoragie genitală mai importantă pentru care femeile vin la spital pentru chiuretaj, pentru a elimina această patologie. Dacă pacienta era neasigurată şi a refuzat tratamentul, medicii îi puteau recomanda externarea. Bineînţeles că atitudinea aceasta nu este chiar corectă, pentru că era o persoană care avea o patologie de prim trimestru. Dar lumea trebuie să înţeleagă totuşi că aceste asigurări trebuie plătite“, a explicat profesorul Mircea Onofriescu, medic primar obstetrică-ginecologie.

Cei doi soţi intenţionează să depună plângere la Poliţie împotriva spitalului, dar şi la Colegiul Medicilor, împotriva medicului Baican. 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri