Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Potrivit declaraţiei de avere, senatorul PSD nu ar avea în proprietate terenuri şi nici clădiri. El a fost un membru marcant al PD, pe vremea când partidul era condus de Traian Băsescu.
Senatorul PSD Darius Vâlcov, propus de premierul Victor Ponta pentru postul de ministru delegat pentru Buget, activează doar de doi ani în formaţiunea social-democrată, el fiind, anterior, vreme de 12 ani, membru marcant al PD, primar PD al municipiului Slatina în două mandate şi liderul PDL Olt. Vâlcov are vârsta de 37 de ani şi este căsătorit, din 2005, cu fosta deputată şi preşedinte al PIN, Lavinia Şandru, actualmente realizatoare tv. Cei doi au împreună un copil. Naşul de cununie al celor doi este fostul consilier politic Cozmin Guşă.
În ceea ce priveşte studiile, Vâlcov deţine titlul de doctor în economie, acordat de ASE. El este licenţiat atât în Drept, la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti, cât şi în Economie, la ASE. Darius Vâlcov nu are în proprietate terenuri şi nici clădiri, conform ultimei declaraţii de avere.
Vâlcov a trecut în declaraţia de avere un cont curent deschis la BCR pe numele Laviniei Şandru în 2009 în valoare de 155.000 lei. Tot Lavinia şandru este cea care deţine acţiuni, în calitate de asociat, la firma Loyal Leasing în valoare de 25.000 lei şi a acordat un împrumut în nume personal acestei firme în sumă de 90.000 lei. El are un venit anual de 64.512 lei reprezentând indemnizaţia sa de senator.
Pe de altă parte, potrivit unor surse oficiale, premierul Victor Ponta nu a primit încă o propunere din partea UDMR pentru postul de ministru al Culturii. În urmă cu două săptămâni, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a respins propunerea ca senatorul UDMR Rozalia Biro să ocupe portofoliul Culturii.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |