Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Sublimul

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Reţeta povestirilor scurte ale lui Daniel Corbu e simplă. Ea îşi trage rădăcinile în realitatea şi irealitatatea noastră cea de toate zilele.

Ca să înţelegi proza lui Daniel Corbu, trebuie să te întorci la poezia sa. Acolo vei găsi esenţa, piatra de eon dogmatic, şi tot acolo vei descifra şi misterul ce învăluie ca un halou povestirile sale. În realitate, lucrurile se petrec cu totul altfel. Chiar dacă poezia şi proza par să aibă un nucleul comun, legile după care se derulează imaginarul epic şi cel liric, pentru a alcătui un tot, diferă atât de mult, încât ele solicită autorului să coboare mereu în forul său lăuntric pentru a găsi modalităţi de expresie cât mai adecvate unui gen sau altuia. Calea ieşirii din impas (din labirintul epic sau cel liric) e una intuitivă. Ea ţine de bunul simţ al autorului, de adevărul pe care doreşte să-l transmită acesta prin intermediul textului. Adevărul călduţ poate ieşi la lumină cu uşurinţă, împodobit cu floricele stilistice, pentru a fi pe placul tuturor. Adevărul crud, aspru, tăios, ca o lamă de cuţit are nevoie de gestaţie. De călire. El iese la lumină abia atunci când oţelul din care s-a întrupat textul a trecut prin nenumărate procese de călire (iluminare), devenind tăios, dar şi flexibil, imun la intemperii de orice fel, dar şi la imperii, precum o sabie de samurai. Desigur că astfel de producţii literare nu le întâlneşti la tot pasul. Ele ţin de apanajul marilor creaţii şi marilor autori. La autori de mai mică dimensiune întâlnim, desigur, fraze sclipitoare, pasaje magnifice, partituri executate cu măiestrie uimitoare, dar asamblarea lor în cadrul întregului nu se realizează de la sine, ci suferă anumite procese ce ţin mai mult de logică, decât de intuiţie artistică, astfel că întregul nu transmite acel mesaj interior, unic în felul său, cum se întâmplă la marii corifei ai genului, Poe, Kafka, Gogol, Creangă, Borges, Cehov, Caragiale, Urmuz, Daniil Harms, Danilo Kiss ş.a, pentru a alcătui ceea ce numim o capodoperă.

Reţeta povestirilor scurte ale lui Daniel Corbu e simplă. Ea îşi trage rădăcinile în realitatea şi irealitatatea noastră cea de toate zilele. Personajele care populează prozele sale ţin de domeniul cotidianului. Desigur, pentru a încăpea în paginile cărţii, ele suferă anumite metamorfoze, începând cu trăsăturile fizice şi terminând cu cele de ordin psihic şi, de ce nu?, metafizic. Totul e comprimat, esenţializat. Daniel Corbu îşi îmbracă personajele în haine parabolice. Decorul e şi el esenţializat, redus la semnificaţii ce ţin de sensul general. Atmosfera e sumbră, hilară. Întâmplările insolite. Cineva, întorcându-se acasă descoperă în aşternut un cal. Aruncând un ochi prin crăpătura uşii, omul rămâne înmărmurit, percepându-i ”privirea trufaşă, aerul nonşalant şi chiar un anume orgoliu de stăpân al locului.”

Situaţia poate fi împinsă spre halucinaţie rostogolită în avalanşă, spre delir. Caii puteau fi multiplicaţi. Sau: în pat cu calul ar fi putut stat şi amanta sau soţia. Sau acestea s-ar fi putut ascunde sub pat. Nimic din toate acestea nu se întâmplă în povestirea lui Daniel Corbu. În parabola sa apare un singur cal. Şi un singur pat. Şi acest fapt, amplifică impresia pe care o lasă asupra cititorului. Daniel Corbu e un autor care fabulează între anumite limite. Linia logică a acţiunii se întretaie în anumite locuri cu linia psihologică. Ele însă nu evoluează paralel, ci formează anumite bucle, în care parabola se suprapune cu trăirea personajului. Daniel Corbu nu pare să fie interesat prea mult de psihologia personajelor, de abisul în care le cufundă întâmplările. Autorul e preocupat mai degrabă de atmosfera de mister, creată prin scurte descrieri ale locului. Faptele rămân şi ele încremenite într-o matrice emblematică, circumscriindu-se unei realităţi interioare, a cărei evoluţie nu rareori devine, totuşi, previzibilă. Pentru ieşirea din impas, autorul apelează la perifrază, sau la dialog cu cititorul. Monologul este folosit şi el pentru accentuarea liniei melodice a acţiunii, dar şi a lipsei acesteia în text. Venind de la slujbă, personajul povestiri desfăşoară în minte planuri aberante şi diverse strategii pentru a scăpa de obsesie. ”Singur îşi dădea seama că se scălda în alte ape, era mototolit, răvăşit şi aiurea. Dar era mândru că luase o hotărâre: îl va da afară cu forţa. Îşi închipuia cum îşi va birui frica, cum va pune piciorul în prag şi-i va striga: «Aici eu hotărăsc!». Dar nimic din ce şi-a propus nu s-a întâmplat…” Întrând în casă, protagonistul descoperă în privirea calului un rânjet sfidător. Descumpănit, eroul se postează în faţa patului, dialogând hamletian în gol. În disperare de cauză, îşi aprinde o ţigară, suflând deasupra calului rotocoale de fum. Apoi se duce la bucătărie. ”Oricine îl putea vedea în acele ore ale amurgului ştergând seturile de farfurii mari şi mici, deşi nu le folosea niciodată, pentru că lua masa în oraş. Le ştergea cu credinţă, tacticos, întârziind mult la fiecare din ele. Era atent la orice zgomot de dincolo.” În pat, calul stătea liniştit, la locul lui.

Calul, în mentalul colectiv, reprezintă un simbol al dorinţei, al posesiunii. În cazul povestirii lui Daniel Corbu, am putea împinge interpretarea mai departe, vorbind despre încercarea de posesiune a propriului său eu. După fiecare ”monolog” cu patrupedul, protagonistul povestirii ”se simte îngrozitor de singur”, ca la sfârşitul unui act erotic. Personajul fără identitate înţelege că nu va scăpa niciodată de animal. Că va trebui să-i suporte ”rânjetul zeflemitor”, prin care calul instalat în pat îi arată clar cine-i stăpânul. Problema pe care o ridică subsolul textului lui Daniel Corbu e una foarte cunoscută: omul e robul instinctelor sale. Ca simbol al erosului, calul din pat devine stăpân nu numai peste trupul eroului povestirii, ci şi peste sufletul său. Dispariţia calului nu face decât să adâncească angoasa. Amintirea viciului bulversează conştiinţa: ”într-o zi, pe când s-a întors de la serviciu, a găsit casa goală. Cu un fel de disperare pe care ţi-o stârneşte absenţa, l-a căutat peste tot”. Calul din aşternut dispăruse însă pentru totdeauna. Protagonistul îl aşteaptă o vreme, ”apoi, în clipele când se gândea la singurătatea lui, în ochi i se putea citi deznădejdea aceea care seamănă cu aceea a unui copil căruia i s-a luat, pentru totdeauna, jucăria…” În cazul povestirii lui Daniel Corbu, nu e vorba despre o jucărie oarecare, ci de însăşi jucăria mortului, cântată cândva de Constantin Acosmei…

Povestirea se numeşte Subiect pentru o naraţiune. E vorba, deci, de un simplu subiect, care poate fi dezvoltat, dar şi interpretat, în mai multe sensuri, în funcţie de unghiul imaginar al lectorului.

Daniel Corbu scrie o proză parabolică, trecând fraza humuleşteană prin labirintul borgesian al grădinilor ce se bifurcă la nesfârşit în oglinzile concave şi convexe ale semnificaţiilor cotidianului. Din interiorul textului, Daniel Corbu ne face, deseori, complice cu ochiul, închizând pleoapa unui cuvânt şi întredeschizând un altul. Sub fiecare propoziţie se ascunde autorul. Iată, eu mă joc cu voi, de-a v-aţi ascunselea, pare să spună. Descoperiţi-mă, dacă puteţi. Dăm cuvintele la o parte şi-l descoperim. Mereu sub un alt chip. Când sub formă de vierme ce roade mărul discordiei şi-al îndoielii. Când sub formă de fluture ce abia îşi desface aripile pentru a valsa în peisajul livresc. Proza sa e ritmată, împodobită cu metafore parcimonioase, ce iradiază sensuri neaşteptate. Ea creşte, urmând curba clopotului lui Gauss, ajunge la un punct apoteotic, apoi se întunecă încercând să ajungă înapoi la punctul de plecare. Majoritatea subiectelor constituie cartea, opera scrisă sau nescrisă, ce se găseşte în cultură, dar şi în natură. Importante sunt deschiderile. Începuturile, care ne introduc în atmosfera de mister: ”Nu mai intrasem de mult în  casa bătrânului profesor Mageron, de pe strada Văscăuţeanu. Nu mai respirasem demult aerul casei vechi, mari, care adăpostise câteva generaţii, şi nu-l mai ascultasem pe profesor perorând mai ales despre temele lui preferate: eşecul, providenţa şi sinuciderea”. Autorul îl găseşte perorând în faţa unei mulţimi despre ultima sa obsesie. ”Ultimul vlăstar al celebrei familii Mageron era un singuratic şi nu primea niciodată atâta lume.” În faţa ferestrei de formă pentagonală, ce ocupă aproape întreg peretele, profesorul se agită expunând protipendadei oraşului ultima sa capodoperă: o grădină suspendată în privire. Alcătuită din triunghiuri, elipse şi sfere, ea nu poate fi percepută decât în momentele de graţie de către cei iniţiaţi, când sufletul se desparte cu nespusă durere de trup. ”Contemplaţia e totul. Acesta e unghiul, spune profesorul, din care poate fi perceput Sublimul” clipei de după. Majoritatea oaspeţilor, din pricina orbirii interioare, pleacă dezamăgiţi, şoptind la ieşire: ”Fantasmagorii. E o grădină ca toate grădinile. Sticleţi de-ai domnului profesor!”. De unde atâta perfecţiune, de unde atâta sublim, în lumea aceasta sau în cealaltă în care o să păşim!?

Nu vă îndoiţi, există! Există şi perfecţiune, şi sublim.

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri