Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Teroriştii au ieftinit vacanţele în Paris. Efect după atentate

GALERIE
vacanta paris
  • vacanta paris
- +

Atentatele de la Paris au ieftinit vacanţele de Valentine's Day! Hotelierii şi companiile aeriene au redus preţurile şi cu 20% pentru a convinge cuplurile să petreacă Ziua Îndrăgostiţilor în Capitala Franţei.

Şi la Istanbul preţurile sunt mai mici faţă de cele de anul trecut, în medie cu 10%. Agenţiile de turism au pachete cu preţuri între 200 şi 300 de euro pentru destinaţii precum Roma, Veneţia sau Praga.

Parisul a fost mereu cea mai căutată destinaţie pentru cuplurile de îndrăgostiţi în perioada Valentine's Day. Dar în ultimele săptămâni cererea pentru pachete de vacanţă s-a redus simţitor. Hotelierii au reacţionat imediat.

„Anul acesta este primul an în care sesizăm o ieftinire, şi din cauza atentatelor care au avut loc acolo. Hotelierii încearcă să atragă din nou turiştii să vină acolo şi aplică reduceri de până la 20%”, a spus Cristina Pipias, director al unei agenţii de turism.

Astfel, tarifele încep de la 250 de euro de persoană, iar pachetul include 2 nopţi de cazare la hotel de trei stele, cu mic dejun şi transport cu avionul. Roma este şi ea o destinaţie atractivă. Plimbările pe străduţele romantice ale capitalei Italiei sunt doar unul din argumentele pentru trei zile de poveste. Iar tarifele pornesc de la 300 de euro de persoană pentru cazarea cu mic dejun şi biletul de avion.

Sunt însă destinaţii şi mai ieftine. „Un weekend începe de la 190 de euro, dintre oraşele cele mai ieftine sunt Praga şi Budapesta. În acest preţ sunt incluse biletul cu avionul şi 2, 3 nopţi la hoteluri de 2, 3 stele”, a spus Ciprian Enea, director al unei agenţii de turism. Şi pentru Istanbul tarifele sunt bune în această perioadă a anului, spun reprezentanţii agenţiilor.

Textul integral, pe digi24.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri