Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Dintre spectacolele Irinei Popescu-Boieru din ultimul timp, dramatizarea prozei scurte de tinereţe a lui Truman Capote reprezintă o alegere meritorie - spectacolul Arborele nopţii este coerent, iar virtuţile actoriceşti sunt pe deplin etalate.
La nivel scenografic, însă, deşi intenţia experimentală este vizibilă, rămân sub semnul întrebării folosirea jaluzelelor la propriu ori a pânzei de proiecţie prinsă în clame de plastic; ideea construirii unor niveluri succesive de decor, care să justifice mai multe straturi ale realităţii este ingenioasă, mai puţin modul punerii acesteia în practică. În rest, economia de decor şi cursivitatea scenelor sunt demne de apreciat.
Realitatea, visele şi imaginaţia (inconştientul şi subconştientul) sunt cele trei niveluri ale existenţei prezente în spectacol. Lumea povestirilor lui Truman Capote este mulată pe două idei de bază: 1. Cum poate ajunge un om ”îngropat de viu” şi 2. Ce înseamnă a-ţi vinde visele. Armonia scenariului provine din gândirea lor împreună: un om care şi-ar fi vândut visele ar deveni un om fără suflet (temeri, dorinţe), un mort viu (reasumarea simbolisticii din Suflete moarte, ţinând cont de impactul psihanalizei). Dacă la început Sylvia este personajul visului altcuiva (Vincent ar putea visa că micuţa Miss Bobbit a ajuns să aibă un număr în lumea circului, devenind în lumea visului doamna din tren), la final ne apare ca şi cum toate celelalte personaje, cu vieţile şi visele lor nu sunt decât creaţia imaginaţiei ei. Primind înapoi toate visele, Sylvia devine posesoarea viselor omenirii, a tuturor arhetipurilor şi imaginilor primordiale (spiritul lumii, tema din Pescăruşul), ceea ce înseamnă om îngropat de viu, pentru că povara subconştientului nu-şi mai găseşte nici o supapă de evacuare şi nu mai lasă loc realităţii, psihicul fiind asediat de imagini ale inconştientului. Asemenea imagini sunt şoimul fără cap, din care ţâşneşte sângele - laitmotivul viselor lui Vincent sau micuţa Miriam, alter-egoul doamnei Miriam Miller, poate chiar ea însăşi la vârsta copilăriei, domnul Revercomb (întruchiparea diavolului, multiplicat în visele coregrafico-simbolice ale Sylviei). Dacă diabolic înseamnă în afara trăirilor umane - se mai conturează o idee în dramatizare -, atunci diavolul sau reprezentarea acestuia ar putea însemna personajul care împrumută/ cumpără/ fură sufletele celor vii, lăsându-i cu suflare, dar fără suflet, fără temeri ori dorinţe. A agoniza într-o existenţă la limita supravieţuirii nu e o idee străină de România, o ţară al cărei spirit înseamnă speranţă, firul de aţă de care mai atârni, atunci când temerile ori dorinţele au pierit.
Desigur, noţiunile cu care jonglează regizoarea nu se adresează publicului larg, de aceea îşi stabileşte publicul ţintă în mod elitist, ”numai pentru câţiva…”. Cu siguranţă, cei care ar considera că dubla referire la New York (prin imagine/ proiecţie şi fond muzical) este redundantă nu se numără printre cei aleşi să recepteze mesajul spectacolului. Irina Popescu-Boieru îşi caracterizează propria producţie scenică astfel: ”acest spectacol metaforic, vetust şi nerealist”. Spectacolul nu este vetust, mijloacele scenice sunt actuale (jocul de marionete, adresarea indirectă a actorilor, la microfon şi cadraţi de un reflector), nu s-ar putea reproşa decât o anumită stranietate şi inactualitate a unor mijloace scenografice şi per ansamblu o inhibare scenică. Există decalaje în distribuţie (de data aceasta mai puţin evident decât în cazul altor spectacole), ceea ce conduce la suişuri şi coborâşuri şi la impresia de spectacol care încă nu şi-a dat drumul. Metaforele sunt de fapt idei dintre cele mai interesante, iar realismul s-ar putea să fie prezent în momentele de intensitate psihologică, în crizele de conştiinţă ale personajelor, în inconştienţa altora, în costume şi în întrebarea căreia nimeni nu i se poate sustrage: Eşti sigur că eşti viu? Şi că nu ţi-ai vândut sufletul pentru a te alătura lumii consumeriste?
Spectacolul de faţă mai interesează prin eterogenitatea distribuţiei, înregistrarea prestataţiilor individuale, notabile. Haruna Condurache a început să interiorizeze rolul de când cu Acasă, în miezul verii, devenind potrivită pentru personificarea unor crize de conştiinţă profunde; Catinca Tudose, Radu Ghilaş, Monica Bordeianu joacă firesc, fără efort şi fără crispare; Petronela Grigorescu e potrivită pentru a da viaţă unor situaţii delicate pe scenă, extremele nu-i sunt străine, nici la limita anxietăţii, nici la cea a euforiei (alte ocazii); Brânduşei Aciobăniţei îi reuşesc situaţiile comice, comico-groteşti, chiar ridicole de minune; Oana Sandu este ”responsabilă” de tot ceea ce ţine de mişcare scenică, având înclinaţie înspre această latură a spectacolului; Emil Coşeru şi Constantin Avădanei, colaborează cu colegii mai tineri, imprimându-şi stilul regal pe care s-au obişnuit să-l etaleze; copilul Rebecca Arghire nu excelează, dar se descurcă bine.
(Arborele nopţii, după povestiri de Truman Capote, adaptarea şi regia: Irina Popescu-Boieru, distribuţia: Haruna Condurache, Catinca Tudose, Monica Bordeianu, Brânduşa Aciobăniţei, Petronela Grigorescu, Oana Sandu, Emil Coşeru, Constantin Avădanei, Radu Ghilaş, Rebecca Maria Arghire, mişcare scenică: Oana Sandu, scenografia: Rodica Arghir)
Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |